Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI ANUME
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 285 pentru ȘI ANUME.
... Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. Alecu Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare! Ce vorbe, și ce vuiet mare! Răcnește ursul, câinii latră, Și scârție neunsa roată; Într-un cuvânt, a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii ... uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș' prindea Prin mreajă peștii și ...
... Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. Alecu Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare! Ce vorbe, și ce vuiet mare! Răcnește ursul, câinii latră, Și scârție neunsa roată; Într-un cuvânt, a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii ... uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș' prindea Prin mreajă peștii și ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... Ion Luca Caragiale - Două note Două note de Ion Luca Caragiale În Note și schițe, 1892, pag.27. Nu se cunoaște un alt text anterior. Reprodus în Momente, schițe, amintiri, 1908. Am de mult intenÈ›ia să dau publicului ... acu, numaidecît, „nevoie de o sumă însemnată; dacă n-o găsea, se-mpuÈ™caâ€�. N-a voit să ne spună de ce anume acea sumă È™i de ce atîta grabă, a refuzat să meargă să prînzim ca după obicei împreună È™i a dispărut ... in iniÈ›iat în ale miÈ™cării literare — că ar fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază de „apa de trandafirâ€� — cu mult preferabilă ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... lumina și va colora viziunea lor istorică despre vremile noastre. Calendarul Claponului, pe anul de la Mahomet 1295, de la Hristos 1878, este dedicat cocoanelor și demoazelelor din toate mahalalele, fundăturile și marginile Bucureștilor, precum și tutulor monșerilor, becheri și familiști. Așa începe tânărul scriitor: amuzând mahalaua, ca să o studieze. Gogoșile din Claponul, anecdote, dialoguri, schițe și calambururi groase revin și stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de ... zicea: Eu am privit în juru-mi l-a noastră omenire, La număr fără margini, cu gândul mărginit... Îmi pare neîndoielnic că Vespasian și Papinian, Ghiță Titirez, donjuanul de la Arhivă și Tache Zimbilă prvestesc figurile de studenți naționaliști și carieriști, de politicieni fără obraz, de funcționărași și crai suburbani ai lui Caragiale, așa cum cuconul Pantazachi și cuconul Manolaș din Un drum la Cahul ne prevestesc, pare că, provincialii cinstiți, și
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... mi să fie cât de grea, Voi ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui zboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie, Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar, Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite, Ca marea de adânce cu valur'le uimite. Ce sufletu-i dorește se-ntreabă și nu știe, Se uită-n stele,-n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o-mbată și i-o mint. Aripa unui înger el simte că-l mângâie Și neteda lui frunte o-atinge tremurând  Și gâtul ăstui înger ar vrea ca să-l cuprinză, Cu el să zboare-n țara steloasă și întinsă. ,,Spun mite  zice singur  că orice om în lume Pe-a cerului nemargini el are-o blândă stea, Ce-n ... înger o stea din cer aprinde ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... îngaime amara destăinuire, sub vraja adâncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai joasă, mai înceată, mărturisind duioșii și dezamăgiri, rătăciri și chinuri, remușcări și căințe, cântarea, înecată de dor, se îndepărta, se stingea, suspinând până la capăt, pierdută, o prea târzie și zadarnică chemare. Pantazi își șterse ochii umezi. - Ah! zise Pirgu lui Pașadia, făcându-și privirea galeșă și glasul dulceag, ah! cu valsul ăsta țin să te duc la lăcașul cel din urmă, cât mai curând; cred că n-ai să mă faci ... Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca la acest nedreptățit ce, de voie, din viață, se hărăzise singur uitării. Și nu știu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea oarbe dușmănii. Auzisem că aceasta și-o datora în parte înfățișării. Ce frumos cap avea totuși! Într-însul ațipea ceva neliniștitor, atâta patimă înfrânată, atâta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... episcopului calvin, care își zicea episcop ortodox. Ținuturi întregi în Caraș-Severin, la Hațeg, Orăștie, Făgăraș, Maramurăș au fost scoase de sub conducerea mitropolitului românesc și puse sub a celui calvin. Aceia dintre mitropoliții roÂmâni, cari se împotriviau, erau alungați din scaunul arhieresc și întemnitați, cum a pățit Ilie Iorest și Sava Brancovici . S'au înființat câteva școale calvinești anume pentru stricarea sufletească a Românilor, s'a tipărit și un catehism calvin în limba românească plin de învățături ereticești. Au oprit apoi pe preoții românești să facă slujbele mânÂgăitoare de suflet obișnuite în ... a iobagilor morți, nobilul lua două din trei părți, ca să nu se poată înstări urmașii celor Ârăposați. Nobilul îi putea lua chiar și moșia. Fetele nu puteau moșteni fără învoirea noÂbilului (nemeșului, domnului de pământ) nimlc afară de haine. Unii nobili opriau fetele și văduvele române dela măritat, numai ca să se pustiească neamul românesc, atâta frică aveau că odată și odată tot vor ajunge Românii la dreptate și libertate. Țăranii erau legați de gliie, lipiți pământului , adecă nu se puteau mutĂ de pe o moșie nemeșască pe alta. Ei, cu soțiile și copiii lor, munciau moșia nobilului, lucrau în curtea lui, uneori săptăÂmâna întreagă, așa că nu-
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu ... fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura democrației. Neerlandele erau protestante și autonome; Filip II așeză în ele o inchizițiune contra dușmanilor catolicismului și o spânzurătoare contra dușmanilor absolutismului; neerlandezii rădicară steagul revoltei și Filip pierdu pe cei mai industrioși și cei mai culți dintre supușii săi. Anglia era reformată și constituțională; Filip II porni s-o strivească prin forța brută și pierdu în luptă toată marina Spaniei. În Franța creștea partitul ughenoților; Filip II cheltuise milioane pentru a aduce exterminațiunea lor și, drept rezultat, văzu încoronându-se acolo un principe ughenot: Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți, poate chiar de sine însuși, lăsând finanțele ... ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... Ce va să zică un general străpus la BrĂ¼nn? Lectorii din România liberă vor crede, la prima citire, că este o greșeală de tipar și că ar trebui să fie străpuns . Dar cine cunoaște sistemul jurnaliștilor transilvăneni, de câte ori nu înțelege un cuvânt, îl traduce în nemțește și apoi îl retraduce în românește. Străpus , tradus în nemțește, ne dă verlegt și versetzt, și aceasta însemnează pe românește strămutat . Astfel, aflăm că generalul nostru a fost strămutat la BrĂ¼nn. Însă altă greutate! Ce întâmplare neînțeleasă este ... prefacă fără nici o cauză binecuvântată. Ce am zice noi de un neamț care ar traduce cuvântul nostru "nepomenit" cu unerwähnt? Nu e vorbă, și unerwähnt vrea să zică nepomenit; dar terminul german admis în certe locuțiuni este unerhört , și prin urmare nu se poate înlocui cu unerwähnt. "Domesticii casei" este traducerea literară și nechibzuită a germanului Hausdiener . Domestic cuprinde deja în sine ideea de casă ( domus ), așadar domesticii casei nu merge. Servitorii! În Albina din 25 ... următorul anunț: "Începem acest no. al Transilvaniei cu lucrările adunărei generale din a. 1867 nu numai pentruca aceleaș trebuie să se publice ca și până acum, ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... acolo! Alături de mine, pe singura laviță din primitoarea cămară, singuratică ziua, tânărul cu chip de portret vechi sorbea pe îndelete băuturile cele mai dulci și mai parfumate, asemenea unor nestimate topite, ațâțătoare de visări exotice și de îndepărtate nostalgii cu piperatele lor mirodenii de Java sau de Antile. Acolo, parcă nu mai eram străini unul de altul și, ceea ce e nostim, mai târziu, după ce ne-am cunoscut, ne-am mărturisit că, și lui și mie, ni se păruse a mai fi stat și altădată împreună într-o încăpere la fel. Nu m-aș fi gândit însă să ne împrietenim chiar, fiind îndreptățit a-l crede că ... găteală nu era la dânsul decât un amănunt dintr-un întreg desăvârșit, de o fericită armonie. Aubrey de Vere avea un creier de minune alcătuit și un duh scânteietor, el ar fi făcut fala clubului cel mai închis și nu s-ar fi simțit la strâmt nici într-o adunare de cărturari, pentru că, dacă mărturisea că rufele și le spală la Londra, adăuga că tot astfel, în suta a optsprezecea, coconașii din Paris și le spălau în Flandra și ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... ei să se bucure de puțina viață ce le mai rămăneĂ , căci în gândul lor omul SE naște, ca să aibă parte din plăcerile viețuiri și ei făceau din convingerea ceeace alții fac din slăbiciune. Pretutindeni bogățiile îngrămădite împing spre desfrâu și spre miserie: ei îngrămădeau bogățiile în concurență cu fenicienii anume ca să se poată da desfrîului și mințiau, înșelau ori despoiau — nu de nevoie, ci din convingerea, că numai așa se pot agonisi mijloacele pentru satisfacerea nesecatelor trebuințe omenești. Zadarnice erau ... i socoti pe romani popor de cuceritori. Adevărul e, că ei au fost un fel de poliție a lumii, în care au trăit, și răsboaiele și le-au purtat numai ca să apere ori să ocrotească pe cei năpăstuiți asigurând pacea și buna rânduială. Idealul romanilor, pe care Virgiliu îl precisează atât de bine în Eneida, e »pax romana«, și de aceea singura știință, pe care au cultivat-o cu o stăruință, este jurisprudența, în care au și rămas neîntrecuți. Ei s'au răsboit cu semniții pentrucă aceștia nelinișteau pe vecinii lor și ai Romei și erau de rea credință. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, în genere și cu Pirhu, care le venise într'ajutor, s'au răsboit fiindcă aceștia erau corupți, hrăpitori și