Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CREDE PE CUVÂNT
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 552 pentru CREDE PE CUVÂNT.
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... lăsat soția cu patru copii nepuși la cale. Peste vreo două săptămâni după înmormântarea lui, văduva pleacă la Chișinău spre a-l ruga pe preasfințitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei, un preot tânăr, cu familia mică, care, deci, avea putința de a le da orfanilor ajutor atât moral ... preot răposat, mulțumită străduințelor sale extraordinare, își făcuse o casă foarte bună și-și ducea frumos treburile gospodăriei casnice și ale câmpului, ba își sădise pe pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se ... de rugămintea ei și-i va da putință ei și orfanilor de a rămânea în satul și-n casa ei, mutând la Zaim pe cumnatul ei. Venind la arhiereul, află că preasfinția sa zace bolnav și nu primește pe nimine, nici nu se ocupă cu de-ale slujbei. Atunci văduva, îndreptându-se către secretarul preasfințitului, îl roagă să-i aducă aminte stăpânului său despre ... ...
... facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată ... apoi a luat-o prin lobodă până lângă cerdac. Nu i se vedea dintre buruieni decât vârful căciulii. A stat puțin, pe urmă a înconjurat casa, apoi a ieșit din ogradă, a lăsat dârlogii pe gâtul calului și s-a coborât spre rateș. Aici opri căluțul și întrebă pe cei câțiva oameni ce stăteau pe prispă: — Da ce, conul Iordache nu mai ține moșia? Oamenii îl priviră mirați; unul îi răspunse: — Conul Iordache a murit. Și ... a coborât pe dranița putrezită de plopi. Și o flacără vie se ridică deodată, pălind strălucirea stelelor și rumenind tot satul. Oamenii ieșiră speriați ...
... tătâne-tău s-o îndreptat c-o avut zile. Știi tu? Apoi iaca așa! O avut zile. Bughea își împinse căciula pe ceafă, puse sidila pe-o laviță, se așeză și el jos și se uită împrejurul lui, căci se strânseseră cu toții. El o ținea pe-a lui: — Da pe a Ruxandii de ce nu l-o vindecat? Un moșneag bunduc, cu două tufe mari de păr alb ieșite de sub căciulă, deasupra ... înapoi, să-l poată privi bine, apoi clipi și-i spuse: — Se poate, se poate. Nu mă uit eu că ești cât un munte. Pe urmă îl pipăi pe sub cămașă; îl întinse pe-o bancă, îl ciocăni și-i zise: — Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa ... mai, că eu rup ghioaga asta în două. — Ai să vezi tu, ascultă ce-ți spun eu! Și primarul, rotofei, cu pălăria de pâslă pe ceafă, se depărtă încet, călcând ca din pod în bocâncele cu talpa groasă de-un deget. Pe
... deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care se înșirase ceata călătorilor era strâmtă și umbrită pe amândouă laturile de brazi nalți și tufoși, bătrâni de când lumea, cu rădăcini împletite ca șerpii, cu găuri putregăite în care se adăpostesc șoimii, și ... raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe drum, nu simțea decât zdruncinul calului, ce o sălta cu necontenire pe șea, și în cuget curat ar fi dat toți munții și toate frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă ... în mijlocul câinilor, de-ar fi râs toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ea se coborî de pe
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... a se linguși pe lângă Cezarul, au declarat pe Faustina în rândul zeițelor cu atributele Iunonei și Cererei, iară junimea la cununii aducea ofrande pe altarul acestei zeițe neprihănite și protectoare a căsătoriilor. Privind la acea strălucită adunare a atâtor frumoase, ce rivaÂlizau una cu ... balul nostru aievea îl vede în vis, dormitând sub influența opiumului fumat sau hașișului înghițit. Dar și huriile, ce el le vede în halucinația beției pe un munte de pilaf, nu se pot compara cu zeițele saloanelor noasÂtre, pe care noi le admirăm cu sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din SaÂhara sau în haremul său propriu ... acest cusur el se naște și crește și cu el rămâne până la mormânt. Așadară, cum lesne se înțelege, acel pom a închipuit pe femeie, adică pe Eva liberă, nu sclavă, pe Eva încântătoare, Eva măgulirii și a ispitei, Eva pentru care Adam a preferat voluptatea amorului în schimb pentru raiul contemplației grațiilor ... ...
Alexandru Macedonski - Rondelul rozelor de august
... de Alexandru Macedonski Mai sunt încă roze — mai sunt, Și tot parfumate și ele Așa cum au fost și acele Când ceru-l credeam pe pământ. Pe-atunci eram falnic avânt... Priveam, dintre oameni, spre stele; -- Mai sunt încă roze — mai sunt, Și tot parfumate și ele. Zadarnic al vieții cuvânt ...
... cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri să le țină cuvânt, ca să-i facă a înțelege scopul chemării lor la Iași. — Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? zise ... toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țări megieșe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuașul Milcov, ce trece pe la Focșani, le desparte. "Să-l secăm dar dintr-o sorbire" și să facem sfânta Unire, adică înfrățirea dorită de strămoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creștinească și frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înțeles-ați, vă rog, oameni buni, pentru ce ... socoteală... Iar de la bolovanul dumneavoastră am înțeles așa: că până acum noi, țăranii, am dus fiecare câte-o piatră mai mare sau mai mică pe umeri; însă acum suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe ...
Grigore Alexandrescu - O impresie
... Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe ... răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger ... fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu ... curajul, ce le-nsufla mărirea, Cu vechea simplitate din inimi a lipsit. A patriei iubire, obiect de ironie, În veci este pe ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... măiastră, prin o minune, Piere ca dracul de crucea sfântă. Lui Parpangel rău cărțile-i cântă. O, fericite veacuri trecute, Când să mai pogorea câteodată Pe pământ oamenilor să-ajute Sfinții, ori ca pe cei răi să bată Sau pe credincioși să mângăiască La scârba și nevoia lumească. Acum pare că ceriul de lume Ș-au uitat cu tot, nice mai bagă Samă de-oameni ... Sau a jelui făr-ajutare Ș-așteptând pănă vor fi surpate A noastre beserici de păgâni, Ci să-ajutăm și noi pe români!... Drept aceasta, Spiridoane, dară Luând voinicii noștri în soție, Pe JĂ²rgiu și pe Medru, gios te pogoară Ș-ajută lui Vlad în bătălie. Așa gândesc eu că-ar fi mai bine, Însă n-așteptați de-azi pănă mâne ... fățarnic a Porții păgâne, Ce nu te rușini cu tâlhărie A vinde creștina stăpânie?" Așa zicând cu groaznică moarte Porunci ca pe toți să-i înțape, Ce la tâlhărie avură parte, În pădurea ce era de-aproape. Hamza fu-înțăpat pe cel mai gros Și mai nalt copaci, grecul mai gios. Crudă poruncă, moarte-îngrozită! Dar acelui nevinovat pare Că vânzarea-i și mai neomenită. Om
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu va turna legi pe acest tipar, trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul ... jos! jos! sus! (Zgomot maro.) Urmează de aci o discuție foarte vie, în care se schimbă o mulțime de replice destul de violente. Dăm aci pe scurt pe cele mai importante. UN ȘELAR : Trebuie să-i strângem în chingi pe adversari! (Zgomot asurzitor.) UN LIBER-SCHIMBIST : Vreți sa ne înșelați! D. GEORGES IONESCU , orloger român de Geneva, înaintează în îmbulzeală la tribună cu cilindru pe ... caracterele, domnilor! trebuie să precizăm! D. SINIE , căldărar român, vociferează grozav: Asta-i spoiala! V-ați dat metalul pe față. (Se repede la tribună, apucă pe orloger în brațe și-l întoarce pe sus. Zgomot la culme. Strigăte: Ți-ai arătat arama!) D. LITTMANN , lampist, în mijlocul tumultului îl răsucește prin câteva cuvinte: Domnilor! să ne luminăm! nu ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... indiferente. A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui și pe care el cel dintâi ar fi respins-o. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepțiunea materială a cuvântului ... din lumea convențională era o supărare și o nepotrivire firească. Cine-și dă seama de o asemenea figură înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca ... care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obișnuite la asemenea stări, devenise lacom de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie să aibă soarta multor alte legende: să dispară înaintea realității. Și nici munca specială a unui redactor de ziar ... că această nevropatie se poate urmări în linie ascendentă. De altminteri, și în vremea în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său făcuse pe ...