Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU PLOI

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 244 pentru CU PLOI.

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... odihnești și dumneata. — Hait! fie, dacă vrei tu. Și boierul deschise brațele să strângă la piept pe acela în care își simțea tresărind neamul cu atâta putere. Ce-l mai neliniștea pe boier era însurătoarea nepotului. Degeaba, oricât căuta, nu mai întâlnea chipurile cele pline și sănătoase, fețele cu privirea limpede ale fetelor harnice și gospodine foc, de altădată. Ce Dumnezeu, gândea dânsul, să se sfârșească oare neamul moldovencelor cu cele de pe urmă jupânițe ce mai trăiau ici-colo câte una? Putea îngădui dânsul ca urmașul său să amestece sângele Buhteștilor tare ca vinul ... mulți, răspunse apăsat boierul. — Ai dreptate; știu că-ți pui cuvântul numai pentru cei cu sufletul ales... Și-s puțini, boierule, puțini! adăugă Vodă cu amărăciune, uitându-se la cei de primprejur. Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată îți trimitea trăsura și te poftea până la ... și cu Buhtea Boierul vrând să arate, zilele trecute, cât de buni chitaci sunt, și-au pus câte un măr pe cap, apoi au tras cu pistoalele amândoi deodată și au luat merele cu ...

 

Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace

... 4. Ține domniia pre atunce la ArdealÅ­ Bator JigmontÅ­ și aflîndÅ­ vrĂ©me pre voie a supunere țara cătră sine, s-au agiunsÅ­ cu boierii lui Aron-vodă, carii era de casa lui, că li să urîsă și lor cu faptele lui Aron-vodă, anume Ștefan Radul vornicul și RăzvanÅ­ hatmanul. Și cu știrea lor au trimis oști Bator și l-au luat pre Aron-vodă cu toată casa lui și l-au dus la sine la Belgrad, unde și s-au fîrșit și viiața. Iară în locul lui pusesă pre Ștefan ... la sine domnÅ­ în Muldova și o scriia pe atunci lĂ©șii Muldova că ieste Crăiei Leșești soțiie, după niște legături ce făcusă lĂ©șii cu Ștefan-vodă cel Bun la Colomiia și mai pre urmă cu Bogdan-vodă, după ce să împăcasă cu dînsul, n-au suferit pre Ștefan Radul-vodă, ce îndată au trimis oști cu boierii carii era ieșiți în Țara LĂ©șască, unii de răutățile lui Aron-vodă, iară Movileștii, precumÅ­ scrie Ureche vornicul, încă cu Pătru-vodă Șchiopul ieșisă în Țara LĂ©șască, asupra lui Ștefan Radului-vodă și l-au scos din țară. Și au pus domnÅ­ din partea ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea și ei, căci le era ... e făcut de năjit, ba că i-e făcut pe ursită, ba că i-e făcut de plânsori și tot umbla din babă în babă cu descântece și cu oblojeli, încât lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, și de-aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. Ba chiar ... Se vede lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe câți îi întâlnea și de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea. Într-o dimineață, miercuri înainte de Duminica Mare, moș ... și i-am mai tras și o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum e sucala. — Ai să lași cu

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... ce te înduioșează, te zguduie și îți risipește orce idee de viață, înfigând în tine numai patima oarbă a necunoscutului. L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a ... mă crezi, domnișorule, nici eu nu știu. Unde te-apropii de dânsul... toată ziua tace; noaptea doar ce-l mai auzi bolborosind, singur în odaie, cu perdelele lăsate și cu ușa încuiată. Da', de, n-am ce zice, e om bun și plătește bine. Ce nu mă împacă sunt niște cărți ale lui cu capete de oameni morți, cu picioare jupuite... Doamne ferește! Țăranca veselă, vorbă lungă și hazlie, căzu la învoială că-mi închiriază odaia de alături de acel domn, pă "nu mai ... vorbească: la început câte-o vorbă nedeslușită, apoi fraze întregi, la urmă mi se păru că citește și, în sfârșit, această scenă tainică se încheie cu un mare zgomot, făcându-mă să sar din plapumă. Desigur, trântise niște cărți. Mă lungii din nou în pat, cu

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță, Să plătești plăcințelele; cântecel care, fără îndoială, este, în privința regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vânătorului de curci. Vezi să nu pați și tu ca simigiul, și de unde, cu drept cuvânt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate observațiunile adânci, pentru toate ostenelile ... atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... mărginim a arunca mai întâi o repede cătătură numai asupra Europei și numai în momentul precis. După ce astfel ne vom fi familiarizat cu organismul mașinii întregi, ne va fi lesne apoi a înțelege acea mică parte din ea care ne preocupă în specie. 2. Spania ajunsese ... un rege: 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate ... nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își ... vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite. Pe patul morții el cugeta... cum să violeze pe noră-sa. Aceste două exemple sunt de ajuns. Cu toate astea, el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunjori, Juna Rodică voioasă trece Pe lângă junii semănători. Ei cu grăbire îi sar în cale Zicând: "Rodico, floare de crin, În plin să-ți meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieși cu plin! Pănă la toamnă s-ajungi mireasă! Calea să-ți fie plină de flori, Și casa casă și masa masă Și sânul leagăn de pruncușori ... mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A ... și expresii prea obișnuite, multe rime rele. Nu înțelegem, nu putem primi această negligență a formei. Nepăsarea publicului român, care în aceeaș linie cu adevărații poeți pune și pe Tăutu și pe Sion și pe tutti quanti, și, pe de altă parte, precipitarea întregei noastre activități intelectuale, ce se

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

... care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.    Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste ... care mi-o atribuiți.    Niciodată Doamnă, desfacerea noastră, de-ar fi trebuit să aibă loc, nu s-ar fi căzut a se face cu atâta amărăciune, cu care ați făcut-o DVoastră. După ce dar veninul acestei amărăciuni m-a desiluzionat cu desăvârșire asupra suportabilității unor relațiuni între noi, după ce am judecat că continuarea lor ar fi o nenorocire pentru Dta și pentru mine, după ce ... convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre, m-am mulțumit cu visul unei fericiri trecute, știind bine că alta viitoare nu mai e cu putință, DVoastră pare că găsiți o deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri, copilărești și condamnabile, la care nu m-aș fi așteptat din partea unei femei atât de inteligente, atât de grațioase precum sunteți ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... de bronz aurit și mai cu seamă figuri tinere, frumoase, vesele și mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic! Focurile pietrelor scumpe se unea cu razele scânteietoare ale ochilor; parfumul îmbătător al florilor se înalța în văzduh cu armonia orhestrei, și lumina candelabrelor se revărsa ca un val de aur pe frunțile, pe brațele și pe umerele albe ale damelor. Strălucită era într ... ceea lume. — Bună casă țineți împreună! Am să spun Margăritei istoria muzei d-tale și chipul ce ai descoperit de a trăi cu dânsa în bună armonie. — Cred că nu ai de gând a întrebuința cu doamna M. același sistem... — O! nu, nu încă. . . mai târziu... vom vedea. Însă spune-mi în toată sinceritatea, ce ai face în locul meu ... fericirii casnice? O! poet, poet! ești sublim! mă duc să te spun Margăritei. Zicând acestea, dl M. alergă râzând lângă juna lui soție și începu cu ea o convorbire în vremea căreia aruncau împreună priviri deosebite asupra lui Alexis, el cu o expresie sardonică, și ea cu o expresie de jale adâncă. Semnalul balului se dete; orchestra preludă prin un vals nou de-al lui Strauss, și mai multe perechi de dame ...

 

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului

... pe urmă la fiecare răsătură trăgeam cu cerneală o dungă, până se făcea douăsprece. Acu, pentru că ni s-a întâmplat o istorie cu un spițer, a hotărât d. Nae să dea la tipografie să i le facă cu numere: l-am ras ? țac! i tai numărul. PAMPON: Cu un spițer? Ce istorie? IORDACHE: Al dracului spițerul! Închipuiește-ți d-ta! Lua un bilet. ÎI rădeai, trăgeai o dungă. Să zicem că asta era ... pe d. Nae. PAMPON: Bine, îl aștept, dar spune odată. IORDACHE: Daca nu mă lași... Joi, un ras și un tuns, două dungi: cinci și cu două șapte; pe bilet șapte, pe ușe șapte. În sfârșit, sâmbătă îl raz iar; dau să scriu dunga: pe bilet erau patru și cu una acu cinci; pe ușe șapte și cu una opt. Spițerul nu știa că mijlocește contabilitate dublă. Marți, pe ușe opt și cu una nouă; pe bilet trei și cu una patru; și pe urmă joi, pândește când nu e d. Nae în prăvălie, și intră; după ce-l raz, zice: „Scrie una, că ... un chef..." Și Năică nici nu-mi răspunde. Iubește pe alta, mi s-a făcut semn. În cărți cade mereu gând la gând cu ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se ... dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandație prealabilă și îndelungi preliminarii, timiditate care — vedeam cu ciudă — îmi întârzia planurile, însă în același timp mă și consola: puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să am cunoștințe. Vorbeam cu toate fetele urâte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simțeam nici o emoție. Voiam să fiu încântat cu orice preț, și la început n-am băgat de seamă că, în definitiv, eram tot așa de singur. Față de o urâtă eram incapabil să ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>