Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUCE (SPRE)
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 673 pentru DUCE (SPRE).
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... lumii trăia în eternă pace, Și la care și Zefs însuși al cerului împărat, Pe când de răzbeluri crunte se mâhnea, se supăra, Își întorcea spre el ochii și de el se bucura. În acești munți de-ntâmplare o tabără călătoare Din Franța nimerise în timpul unei furtuni, Unde sosind n ... turmele mai plodoase, nici munții mai roditori, Nici a izvoarelor ape mai limpezi și mai cu gust, Nici pot ca să-mi inspireze spre a te iubi mai mult? De te-i duce, pierd speranța vieții mele ce se stinge, Căci inima mea îmi spune că nu am să te mai văz. Așadar, să-ți fie milă de ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea ... puie oarecare distanță între ei și lume. Ei plecară într-o trăsură cu opt cai de poștă, pregătită de pârcălabul de Galați, și apucară drumul spre munte la o moșie cătră proprietarul căreia aveau anume scrisori de recomandație. Cine nu-și aduce aminte cum erau pe atunci drumurile la noi! Cu ... l-ar fi putut face un om, și cioatele și petrele începură să se miște. Momentul era în adevăr suprem; lorzii, înțepeniți, cu ochii îndreptați spre vizunie, cu puștile la ochi și degetele și tâmplele lor se băteau atât de puternic, încât ochelarii le jucau pe nas. Dar, spre marea și nemărginita loc mirare, în lor de dihanie se văzură deodată picioarele lui Petrea Dascalul, apoi umerii, apoi capul și, după ce Petrea ieși ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... o bolnavă bucurie m-am oprit față de tot pasul pe care energia acumulată a veacurilor a putut să-l facă spre frumos și n-am putut trece cu toate acestea fără să nu-mi opresc pașii deopotrivă și în fața vitrinelor unde stăteau rînduite, ca o ... o flacără bruscă și aceea pâlpâitoare, deasupra cărei, din vreme în vreme, se toarnă picătura nemilostivă de untdelemn și se apleacă rînjitul bestial al călăului spre a putea vedea prelungindu-și suferința și a reîncepe agonia. Pe lîngă toate acestea visător am trecut, ca un diletant fericit ... legende, cu ce emoții am privit bucățile de lemn pe care se vedea săpată răzleață cîte o literă, cu cîtă cucernicie mi-am ridicat privirile spre portretul bătrînului Gutenberg, asemuindu-l și pe el ca pe un sfînt al Bibliei lui străvechi. Vremile acestea însă au trecut de mult, și omul ... a fatalităților a adus o sămînță și a aruncat-o, el a crescut, s-a ridicat spre soare și, îndurînd legea fatală, primește pe foile lui deopotrivă nepăsătoare pulberea ce vine să le acopere, răcoritoarea rouă a nopții ce cade ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ți sunt, că, orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost și ... ți-oi prinde și eu bine vrodată! Fata, harnică cum era, curăță părul de uscături și de omizi cu mare îngrijire și apoi se tot duce înainte să-și caute stăpân. Și, mergând ea mai departe, numai iaca ce vede o fântână mâlită și părăsită. Fântâna atunci zice: — Fată frumoasă ... dânsa jos, Sfânta Duminică cam încrețește din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise. Când, pe drum, iaca cuptorul grijit de dânsa era plin de plăcinte crescute și rumenite ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo ... petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și împrospăta garderoba de vară. Astfel dichisit, peptănat întocmai ca un cap de ceară bun de expus la o vitrină de peruchier ... un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre Moldova. A doua zi la opt oare dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa ... acilea să vă supăr. — Da nu-i supărare; dimpotrivă ne faceți plăcere. — Voi schimba la jumătate dă drum, dacă voiți numaidecât, zise Peruzescu spre a nu le strica hatârul. Această tocmeală îi venea și mai bine la socoteală, fiindcă la intrarea în Slănic avea să-l vadă ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
... să-auză Cum e și-a celoralalți socoteală, Ce au să-mi spuie fără sminteală. [10] Întii, cum dintru voi fieșcare Să sâlește spre-a iadului bine, Amegind pe-om din dreapta cărare, Apoi, în ce chip ni să cuvine Să-ajutăm lui Mahomet îndată: Pre-ascuns ... mea dregătorie!... Zieu! mai mult decât toate-îi ajută Și mai multă dobândă-i aduce. Chipul și cărarea mea bătută Care pre-om la strâmbătate duce, Este pofta de-averi desfrânată, Într-alt chip lăcomie chiemată. [11] Omul e plecat spre lăcomie, Din leagăn, căci firea bună-i dede Îndemnul curat de-a prii șie, Din care, ca din izvor, purcede Cruțarea vieții și ... a mele. Tâlhăria, furatul, votria, Înșelarea, strâmba judecată, Ucigării, vânzări, tirănia, Fățăria, camăta cruntată, Și pe rând faptele rele toate, Mai vârtos ce trag spre bogătate. Aurul acum stăpânește-în lume; Prin acesta cumpăr eu toate Inimile; cu mici sau mari sume Neguțez tot feliu de păcate: Cela-și vinde ... mi pare Că nu cu vedită și buiastră Tărie noi să dăm ajutare, Ci pre-ascuns, cu multă supțiare. Înși oameni prin noi să lucreze ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... de glorie. CORBUL. HINOVA Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare ... se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și ... ce în ce. Ochiul străbate adânc în plaiurile țării, pe lângă dunga fumurie trasă de "Valul lui Traian", care, pornind din coasta Hinovii și tăind spre răsărit dealul Stârminii și viile Oreviții, se-nfundă, dincolo de Padina, în inima Olteniei. Soarele-a asfințit. Aerul miroase a pământ ... la apus. Dunărea de-aci încolo pune în fața României o nouă vecină — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de kilometri malurile nisipoase bat spre răsărit, până la satul Cetatea, pe unde se îndoaie iarăși un cot mare în țărmul din stânga, scobit de valuri, până-n șesul Maglavitului. E ...
... â€� „Tu crezi, ce vrei!â€� Și-atunci el supt De furie: „Ce-i câne, azi să moarăâ€� Isbi cu pumnu-n masă spre vioară, Și-n murmur carnea pumnului a rupt; Cald sângele-a țâșnit din lovitură — El, de durerii, urlând a ...
... către păsul său... oare este aceasta spre a-și aduce sieși mângâieri? — Nu-mi vine a crede... Fi-va dar, spre a-și atrage luarea-aminte a celorlalți și a-și îndemna să te bage în seamă, să-ți prindă ... mă gândesc la dramul de zădărnicie și de trufie ce zace-n fundul inimii oricărui om și mai cu seamă a oamenilor care, spre rău sau bine, sunt căzuți la boala condeiului... De aceea nu pot crede că cei de seama mea au scris vreodată întâmplările lor fără de ... se sfârși printr-un crai despuiat . Ne sculăm, aga mă ia de mână și mă poftește a merge cu dânsul până la ministru, spre a da oarecare deslușiri. Eu nu cunosc pe ministru; dar de vreme ce voiește a fi luminat, eu îi sunt la ... iartă, domnule ministru; noi toți dorim să fie dreptate și bună orânduială... Dar nu prea cunosc pricina pentru care m-ați chemat aici; oare este spre a da ceva lămuriri despre bucata mea, sau ...
Antim Ivireanul - Rugăciunea care au învățat pre apostoli Domnul nostru Iisus Hristos %E2%80%9ETatăl
... rugăm pre Dumnezeu ca să i să plinească voia pre pământ ca și în ceriu, adecă precum îngerii în ceriuri să supun voei lui Dumnezeu, spre toate lucrurile, fărde nici o îndoire, într-acesta chip și pre pământ să să plĂ©ce lui și oamenii, dupe cum zice Pavel în 2 ... le ce / în toată vrĂ©mea greșim de pre cum la Matheiu în 6 capete zice: Lăsați și să va lăsa voao. Și nu ne duce pre noi în ispită. Prin rugăciunea aceasta cĂ©rem de la Dumnezeu să nu ne ducă la ispita lumii și a diavolului și ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte. Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să ... cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal ... tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire, și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi; pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste. Tatu-tău ...