Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE PLINUL
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 894 pentru FACE PLINUL.
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... Nici beau, nici mănânc, nici dorm, Și acei ce sunt cu mine Prea puține ori adorm. Somnul, celor care place, E vrăjmaș omorâtor, El îi face-n veci de zace Ș-a mai multă viață mor. Eu pe tine cu plăcere Poci să te țiu tot deștept; Ș-orice ... ce norocu Mă făcu să mă suppui". Binișor mă ia de mână, Ș-într-o clipă m-aflu eu În crângșor, unde-o fântână Curgând face heleșteu. Pe acelui undă lină A nopții făclie stând, Îndoită dă lumină Din oglindă-i s-întorcând. Pe cer mii de mii de ... știam de tot a mea, D-astfel d-întâmplare-amară Eu nu mă puteam temea, Neferit, fără gătire, La arme nici mai gândind, Plin de râsuri, de iubire, La suppușii mei venind. Zăresc, văz așa copilă, Abia seama i-am luat, Când mă aflu fără milă Tot dodată desarmat ... curând poci m-întări. Acum voi să se arate D-am putere eu sau nu, Ori sunt legile schimbate După cum norocul vru". Mișcare puțină face, Stă, ș-îl văz iar se mișcând; Filomel-atunci, când tace, Când iar s-aude cântând. Ea îi simte-ntâi puterea, Și cu glas petrecător ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi frumos să zugrăvești ...
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... În oglinda fermecată, Dintr-o negură s-arată, Ca-ntr-un vis frumos în somn, O figură minunată Într-o mantie de domn. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării...-i pare cum că Într-un colț ea vede solul Frumuseței, ce-și aruncă Ochii triști, numai văpaie. Â Nu știu ... s-o vadă, Să nu moară de-ndrăgit? Dar deși pe noaptea toată Peste lanuri luna tace, Arătarea-i luminată Nici o umbră ea nu face, Cu-ntuneric nu încarcă; Întinzând piciorul, parcă Lacul cel de farmec prins Cu-a lui vârf întâi îl cearcă, Pân- se lasă dinadins ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... gingașă și subțire! Ce glas dulce și armonios aveai tu atunci! PARAUA: Atunci?... Dar atunci și tu erai tânăr, frumos, voinic; atunci erai luciu și plin de farmec; atunci aveai pe-mprejur o coroană cu zimți din care ieșeau scântei amoroase ce-mi pătrundeau inima. Atunci eram amândoi în vrâsta dragostei ... sau vesele, unde eu am jucat totdeauna rolul cel mai de căpetenie și în care mi s-a înfățișat prilej a face multe însemnări și descoperiri asupra oamenilor. M-am folosit mult de privilegiul ce avem noi, banii de aur, a fi strânși cu scumpătate ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l ... filozoful Conte Keyserling, un aer de spiritualitate latină și de umor spontan și sănătos. Epigramele antologiei sunt precedate de o bună introducere, în care se face un istoric aproape complet al acestui capricios gen literar. Este de netăgăduit că supremul maestru al tuturor epigramiștilor a fost Martial. Dacă s ...
... un refugiat din Smyrna, unde și-a lăsat casă și avere pradă curzilor și soldaților lui Kemal, este un levantin perfect, cu buzunarul plin de paspoarte de diverse naționalități, dar gol de orice alte valori. Pentru două sute de drahme pe seară, cântă romanțe sub fereastra lui Popi, în ... șoselei. În sistemele aceste de imagini, asemenea unor desene muzicale, tânărul maestru povestitor ne dă calitatea vizuală a lumii în care ne va face să trăim. În acord cu peisajul de crudă lumină, el face ca lumina aceasta să ne ardă: aerul înfierbântat învăluia trecătorul într-un giulgiu de foc pe trotuar mă înghiți cuptorul orbitor al străzii simțeam pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
... flacără mai mare! Leandru înțelese cît el era iubit, Cîntările-mi arzînde ferice i-au vestit. Cu degete de roze amorul îi deschise Ast sîn plin de iubire, de fermece, de vise; Perfida Cytheree, pe fruntea astui loc Făcînd ca să plutească cosița sa de foc, Prefumul voluptății în aer revărsase ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... Ei deodată îl ridic Și urechile ciulesc Pe când luntrea o zăresc. El plutea, plutea mereu, Codrul sună blând și greu. Când deodată zi se face. Codru-n două se desface Și pe ape rotitoare Scânteiază mândru soare. Și-nainte-i vede-un munte Cu-a lui creștete cărunte ... a clădit stâncă pe stâncă Începând din vale-adâncă, Și purtând pe el păduri Peste nourii cei suri, Își ridică în senin Creștet de zăpadă plin. Și spre mal se-ndreaptă iară Luntrea mică și ușoară, Iar Mușatin se coboară, Calea muntelui apucă Până-n vârfuri să se ducă, Pân-ce ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... acestea un fiu al unui împărat vecin, însurându-se, a fost poftit la nuntă și pe acest împărat cu toată curtea lui. Împăratul plin de bucurie merse la acea nuntă și luă cu dânsul și pe împărăteasă și pe fiul său. În ziua aceea, când era cununia fiului de ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre Elegie II. Dragele mele umbre de Ion Heliade Rădulescu Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre chipuri și mă-nfășoare Cu vălul nopții cel liniștit. Mi-ați dat ființa și-ntreaga fire, Părinți, ce-n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează, Tânără maică, și-nsuflețesc, Sărutătura-ți mă înviază Și din odihnă-ți mă-mpărtășesc. Asupră-mi ochii tăi ațintează, Plini de iubire nu lăcrimează; Peste durere tu ai sărit! Blând ei revarsă rază cerească; Ah! p-a mea inimă ei citească, Focul ei vază cel înmulțit. Zâmbire plină de mângăiere, Cât e de dulce când te ivești! A fi ...
... RomânieÄ: legile nĂ³stre sunt bine chizuite și drepte, și nicÄ noÄ nu voim să le schimbăm, nicÄ alțiÄ nu se încumetă a face încercarea de a ne sili să facem ceea-ce nu voim. Posițiunea legală a Evreilor are să rămâie tot cea de ... îndoială greÅ să ne împăcăm cu gândul, că în actuala fasă a viețiÄ nĂ³stre naționale EvreiÄ ne sunt indispensabilÄ. Ceea-ce îÄ face însă exigențÄ și îndrăsnețÄ e tocmai conștiința, că avem nepărată nevoie de dânșii, și DumnezeÅ nÄ-a dat mintea, ca să judecăm și ... acesteÄ robirÄ naționalesunt trebuințele nĂ³stre multe și marÄ. Ele ne-aÅ aruncat în crisa economică, din care nu am ieșit încă și care ne face să stăm sfiicÄoșÄ în fața Evreilor puternicÄ prin bogățiile ce aÅ sciut să adune. NicÄ recunĂ³scerea adevÄ•rului nu ne-a făcut ... nostru fel de a vedea lumea. Am putea să-Ä alungăm pe EvreÄ din mijlocul nostru orÄ să-Ä măcelărim, dar, dacă am face-o acĂ©sta, mâine am alerga neastâmpărațÄ în tĂ³te părțile ca să ne căutăm alțÄ, Ă³meniÄ ca dânșiÄ, căcÄ nu sunt eÄ singurÄ ...