Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru I SE POTRIVI

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 300 pentru I SE POTRIVI.

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... mic neajuns la vreunul din logodnici. — Halal de Mihai! zicea un flăcău, Toader, către vecinul său Ion, știu că mândră mireasă mai ia. Parcă-i o domniță. Ian vezi tu cât e de albă, ce păr lung și frumos mai are, ce dulce căutătură! Când se uită cu ochii la tine, parcă te frige în inimă. — Așa este, însă nu știu de ce de o bucată de vreme încoace e ... are. Îți aduci aminte tu cât era ea de veselă mai nainte; cum glumea de frumos? Îți venea să tot glumești cu dânsa... Acum parcă-i tot plouă și-i ninge. — Tare ești prost, Ioane!... Nu înțelegi tu c-aceste sunt marafeturi de miresă? Așa trebuie să fie o fată care se mărită. Unde ai mai văzut tu mirese râzând și sărind într-un picior? Ele învață, înadins, a fi smerite. N-am prins eu ... obiceiul pământului; fata învață de la mamă, și mama de la bunică. — Poate, măi, că ai dreptate; însă mie îmi pare că Irina nu se prefăce. Am văzut-o de multe ori așa de supărată, că nici băga de samă la cele ce- ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei mari și cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele ... vie și mai îndoioasă îngrijare pentru o viață scumpă și dorită. Sta îngenuncheat și cuprins ca de un farmec dinaintea acelei zâne aromite, și vinele-i băteau cu iuțeală, și suflarea-i se revărsa din sânul său, pare c-ar fi vrut să împartă cu dânsa viața ce în pieptu-i se îndoise. Cu-ncetul, tânăra copilă își veni-n simțiri; ochii ei albaștri clipiră sub lungile- ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... ca un nebun, când am o grămadă de trebi?. Astăzi dau masă mare prietenilor de buna venire a lui Iorgu... Am poruncit să-i facă borș cu găluștele, și curechi cu rață, și mămăliguță... că știu că-i plăcea pân’a nu se porni, și le-o fi dorind ca niște zaharicale, dragul moșului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iași, ca să-i cânte: “Frunză verde... “, pentru că pe-acolo, prin academiile din Sadagura, nu cred să mai fi auzit cântece de-a noastre ... cele bătrânești... Măcar că și pe-acolo or fi mozâcanți... da geaba... n-au haz... Eu când aud țârlâituri de cele nemțești, îmi vine să-i ieu cu toropala... Îți scârție, frate, câte două ceasuri la ureche niște bazaconii, de nici dracul nu-i înțelege... ș-apoi zic că fac corțent... mări, ducă-se la naiba cu corțentu-le cu tot!... SCENA II DAMIAN, IFTIMI IFTIMI (intrând cu sfială pe ușa din fund): Cucoane Enachi... cucoane Enachi... DAMIAN: Ce ... mânia... eu te-am văzut mititică cât o șchioapă ș-am fost bun prieten cu tatăl d-tale și cu bărbatul d-tale, Dumnezeu să-i ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... Era vorba de umplut cadre, date de o cultură nouă, impusă, prin fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei ... termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți, Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el nu se-nțelege mai mult. Altul, strigând furios că suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că ... stăpânirea îi era lucru firesc; tot scrisul său e stăpânit, vorba lui e întotdeauna clar construită; lirismul aproape nul; iar singurul sentiment de care nu se sfiește a se lăsa stăpânit e îndeosebi acela al umorului. Atitudinea lui e indulgent ironică, și-i e firesc a vedea în uriciunile omenești partea poznașă. Ca material ideologic, contribuția lui Gr. Alexandrescu mai aduce și un pesimism, acordat, în ... pentru rimă, epitet ales la întâmplare și nepotrivit) și fierul care iese cu sufletul și cu viața sunt evident efectele unei neglijențe ce deloc nu se

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... în zarea depărtată, La răsărit, sub soare un negru punt s-arată; E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverei dulce, iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și repede ca gândul la cuibu-i se coboară, Iar copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cântări! Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe ... adesea iluzorie, nu și-ar înălța aspirarea spre o nemurire omenească?... Era într-o seară lină de mai din anul 1871; dar în salonul unde se adunase atâta mulțime de oameni nu se observa frumusețea naturei renăscute; pasiunile politice erau la ordinea zilei și cu cea mai mare încordare se agitau întrebările momentului. În fundul acestei săli, atinsă încă de razele luminilor, se ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... a răspuns — Și grădinăria are cîte un secret ascuns. — Nu știu, — împăratul zise — asta este treaba ta, Fă-l ca să-i lipsească ghimpii și un dar vei căpăta. Grădinarul dar să duse, puse-ndată, altui, Să se prinză și să crească îndestul se nevoi; În sfîrșit el cu secretu-i a văzut c-a izbutit Și mergînd la împăratul duse un fir înflorit; Care-n mîna sa luîndu-l, foarte bine ... să crează Că ea e în lume cea dintîie rază, Cu poezii, versuri o încorunase Ș-a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu alt oarecine avînd judecată, Și văzînd că craiul hatîr ei nu-i face Să vorbească-n parte-i după cum îi place, Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare: — Va—a—ai de mine, ce nas ai mare! Pe craiul cu astă vorbă îl ... Adică: Să ni se arate va Că ar fi știind ceva. Dar se cunoaște Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că- ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și o femeie frumoasă, tânără încă, voind să-l mângâie pe el, care se înfiorase de aspectul bătrânului. Tresări, parc-ar fi simțit furnicarul mângâierilor prelungindu-i-se până pe după umerii osoși. În fundul acestei iluzii, două priviri, albastre și triste, tremurară ca două flăcări de spirt când sunt aproape să se ... lume, însă, sunt nebuni care conduc pe oamenii cuminte, sunt pungași care împart dreptatea oamenilor cinstiți, sunt arlechini care legiferează pentru popoare serioase. Ei, ce i-a făcut pe nebuni, pe pungași și pe arlechini ca să se ridice și să domnească? Examenele? Universitățile? E altceva, Cosmine... e altceva... Este marea artă de-a nu roși de nimic și de nimeni ... nu se poate compara cu primul păcat.... — Și până acum nu mă gândii decât la bărbații cinstiți, bătrâni și nenorociți, care au greșit să se însoare cu femei tinere. Dacă e vorba însă de bărbații care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! în acest caz problema morală se ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are ... ne spune că ,,Delavrancea s-a întrecut pe el însuși". Și alături de acest potop de laude nici o imputare! Mai rău: criticul se supără grozav când cineva îndrăznește să facă vreo obiecție critică. Dar oare este în adevăr creațiunea lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt ... Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de prejudicii comune și în același timp nemărginit de pătrunzător și profund; platitudinea-i

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

... mijloc de a asigura moștenitorului său o avere mai însemnată și a scăpa de o înzestrare ce din zi în zi se apropia. Acum trebuiră să spuie fiicei lor ceea ce i se gătește. Sărmana copilă nu știa încă nimic de hotărârea părinților; ea se afla gândind totdeauna la iubitul ei și, închipuindu-și ziua când va îmbrăca hainele de mireasă și când unirea lor se va consfinți de binecuvântarea părinților: "Fata mea, îi zise tatăl său într-o dimineață, știi că maică-ta a fost bolnavă, dar ceea ... putea obișnui, ne vom mai gândi". Nenorocita n-avu curajul a se împotrivi mai mult, și mumă-sa îi vesti că trebuie să se gătească, că a doua zi să plece împreună. Nici o altă idee de mântuire nu se înfățișa Elenei; numai supunerea putea să-i folosească; vorbele cele din urmă ale tată-său îi mai sprijinea oarecum nădejdea. Dar mai înainte de toate vru să vază pe iubitul său și ... socotit el atât de norocit ca în seara aceea când Elena îl înștiință că îl așteaptă singură în grădina sa. Până atunci toate întâlnirile lor se ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... am nimic, nimic, nimic! RĂZVAN Nimic n-are, sărăcuțul! Așa zice!... Prin urmare, Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are, Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea, De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea... (Numără: "unu..., cinci..., opt...") Douăzeci, și toți cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească Cum se dezmierdau, sărmanii, în salba sărbătorească, Pe-un grumaz de țărăncuță, grăsuliu și răsfățat, Pân'ce gheara ciocoimii din carne i-a înhățat!... De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune Pe mulți albi i-ar face negri, ca cel mai negru tăciune... Nu! Eu nu vreau astă pungă!... Și chiar foame de mi-ar fi, Pâinea astfel cumpărată mă ... stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie Pe care n-o mai poprește ferecata colivie. TĂNASE Ești țigan pe jumătate, nu ești rob... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva. Văzut-ai?... TĂNASE Ce? RĂZVAN Un țigan grămătic? TĂNASE Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede, Și chiar de-aș vedea cu ochii, pare-mi-

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o ... adaose: — Pentru a-ți paradosi limba românească după toată rânduiala, ca să o înveți cumsecade, spre a o ști precum se cuvine, trebuie să începem de la început. Vei ști deci că limba românească are patruzeci și una de slove, care se împart în trei soiuri: glasnice, neglasnice și glasnico-neglasnice; și anume, glasnice sunt: Az, Est, Ije, I ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>