Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POFTI (LA)

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 248 pentru POFTI (LA).

Ion Luca Caragiale - O soacră

... de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată ... îi ia pălăria din cap și o pune pe un scaun. ) De vreo zece zile-ncoace, pare că ești de pe altă lume, uiți de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor același joc. ) Râde tot otelul de tine; pentru asta madama te-a ... și Iulia nu prea suntem bine. Când ăi vedea că se suie sus d. Peruzeanu, să ne aduci carta dejunului. Te rog nu uita. ( iese la stânga și închide ușa. ) VICTOR: On y vole, madame, on y... ( merge până la ușa prin care a ieșit Fifina, pune mâna la inimă, ridică din umeri, apoi se îndreptează hotărât spre fund și iese apucând prin coridor ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... unui locuitor fruntaș din satul Frăsinenii. El era bogat, avea cirezi, oi multe și mă purta totdeauna cu haine curate. Aveam cordele în cosițe și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt ... avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N-avea altă avere decât inima lui cea bună și fluierul de la brâu. Într-o zi, îmi aduc aminte, am jucat hora mult cu el, ș-așa s-a uitat el la mine, că toată noaptea n-am putut să dorm. A doua zi m-am dus la biserică să mă rog la Dumnezeu, ca să-mi deie nopți mai bune, și iată că pe pragul bisericii întâlnii tot pe Ștefan, care îmi zise: — Mario, roagă-te ... a părut a fi mai vesel, am început vorba cu el așa: — Tată, câți ani am eu? — Optsprezece ani ai împlinit la Florii. — Tată, se zice că ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... cu oul în târg. Se așeză și bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă ... pe cuib. Așa frumusețe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O și luă binișor și cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă și foarte mare, în care colivie își așeză găina și ... de suitul în copaci. Găina îi oua în toate zilele câte un ou, în colivie. Îmbogățindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaș; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toți copiii sărmani. Omul era nesățios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are ... se înădi cu dânsa. Biata femeie, slabă ca toate femeile, se planisi dascălului. Într-una din zile, după ce își scoaseră ochii, dascălul uitându-se la ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă: — Ia vedeți, băieții ăia să înceapă să adune uscături! La aceste cuvinte, femeia și liota de copii tușesc și se înfioară la răndul lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai intâi lăsându-se greu, ca un om ... multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii ... poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi ... cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați

 

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

... poveștile și cursul anilor din lĂ©topisețul cel leșesc, am lipit dintre-ale noastre izvoade, carele am aflat că-s adevăr și am adus poveștile la lĂ©topisățul cel leșesc, carea la locul său, carele toate mai nainte să vor arăta, careși la locurile sale și toate pre rând chizmind și însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc și am făcut unul disăvârșit, de care lucru ... șii 42 (AXINTE URICARIUL) 43 Domniia lui Pătru vodă, pre carile l-au poreclit Aron 44 Războiul lui Alexandru vodă cu al lui Pătru vodă la Movile 45 (AXINTE URICARIUL) 46 Cându s-au strânsu țara la Direptate 47 Cându au prădatu Ștefan vodă Țara Săcuiască 48 Cându au luat Ștefan vodă Chiliia și Cetatea Alba de la păgâni 49 Războiul ce au făcut Ștefan vodă cu Mateiaș crai ungurescu la Bae 50 De prădarea săcuilor 51 Cându s-au împăcatu Ștefan vodă cu Matiiașu crai ungurescu 52 De niște tătari ce au intrat în țară ... s-au bătut Ștefan vodă cu Malcociu și cu turcii la Catlabuga 70 Războiul când s-au bătut Ștefan vodă cu Hroiot pre SirĂ©t ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul ... — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei unic. Adrian își zicea: “Pentru ea, Mihail e un străin, o haimana suspectă, servitorul plăcintarului kir ... mai mari! De atunci ei nu se mai văzură: Stavru bătând bâlciurile între martie și octombrie, iarna vânzând castane coapte, Dumnezeu știe pe unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze. Adrian a fost tot atât de mulțumit să-l întâlnească acum pe bancă în grădină, cum ... palidă a serii și o găsi aceeași. Nimeni n-ar fi putut să-i ghicească etatea. Totuși, Adrian băgă de seamă că, pe ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu ... și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare ... prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... mă-sii, față cu frații săi: - Mamă, am auzit că dumneata ai un frate bogat, care locuiește în alt sat. De ce nu te duci la dânsul să ceri o mârțoagă de iapă, pe care să ieșim și noi la vânat, că mi s-a urât clocind acasă pe vatră? - Ia nu mai trăncăni și tu de acolo, Țugulea ologu, îi ziseră frații ... După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu frații lui la bordeiul lor, și aduseră mulțime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la pășune, frații cei mari ziseră lui Țugulea să păzească el caii, căci dânșii sunt obosiți. Cum se culcară și adormiră. Țugulea priponii caii, apoi, dându ... în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ... apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Țugulea îndată ieși din peșteră, încălecă și pe ici ți-e drumu. O luă la

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... a-și căuta lecuirea în patria lor, și sunt siliți a cheltui sume însemnătoare ca să se ducă să găsească asemine ape la Mehadia sau la Baden. În campania trecută mulți din bolnavii ruși s-au vindecat aice. Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind ... multe case ce sunt acum pustii. Aproape de Roman, pe moșia Gâdinții, se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredava. Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zise că numele țării vine de la ea și de la căpauca lui Dragoș; greșăște însă bunul bătrân în astă închipuire ce și-a făcut-o singur. Țara fu numită pentru frumuseța ei de ... iașeni. — Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat. Am avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul... Cum am ajuns, a doua zi am dat un prânz mare, la care am invitat pre toți magnații târgului, mari, mijlocii și mici; barbați, femei, babe, fete ș.a. S-au cam mirat de astă poftă, dar au ... ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de la munte, cei mai voinici și copilele românce, cele mai frumoase la privit, cele mai drăgălașe la iubit decât toate zidirile lui Dumnezeu. În ceasurile acele de patriotică pornire, oricare faptă istorică a strămoșilor creștea în închipuirea noastră cu proporții ... și patru. De un tânăr cu părul alb? L-au nins devreme. Ș.c.l., ș.c.l., ș.c.l. Cine s-a amestecat printre flăcăi și fete la clacă sau la șezătoare și n-a petrecut ceasuri de mulțumire auzind glumele tinerilor, păcălirile lui Pâcală și Tândală, poveștile lui Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne și ... poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un tablou. De va ședea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu ... atunci, fără de voie, el începe a cânta: Frunză verde sălcioară! Puiculiță bălăioară, Vin' degrabă pân' te-aștept Să te strâng în braț' la ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase ... grijă și fără sfială. Pentru cea din urmă oară ea îmbrăcase albele podoabe și vălul de beteală ale miresei, ca să ducă pe soțul ei la vecinicu-i lăcaș, căci după ziua aceea văduva nu mai scotea veșmintele cernite. Așa era obiceiul vechimii. La dreapta ei umblau doi coconi tineri, ca de 14 și 15 ani, cu haine negre și cu fețe obidite. Aceștia erau moștenitorii, acum sărmani, ai ... colăcit, ca târâtoarele, la poalele lui și i-ați lins laba cea mohorâtă, pe care nu cutezați a o mușca?! Acum, încaile, prindeți la inimă! lepădați-vă jositoarea slugărie! Vedeți că ochii i s-au stins; coardele puterii sale s-au rupt; acum cel puțin îndrăzniți și voi a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>