Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIMILOR

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 495 pentru PRIMILOR.

Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar

Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar Reportaj parlamentar de Ion Luca Caragiale Ieri s-a făcut în Cameră a doua citire a declarației pentru modificarea art. 7 din Constituție. În urma îndelungatelor desbateri ce au avut loc cu ocazia întâiei citiri și în urma votului dat după închiderea acelor desbateri, toată lumea se așteaptă, cu drept cuvânt, că minoritatea are să crează, că e de demnitatea ei să nu mai ia cuvântul pentru o cauză odată pierdută, nefiind mai ales nici o probabilitate că dispozițiile majorității s-ar fi fost schimbat întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru și contra opiniei majorității, așa că orice s-ar fi zis la a doua citire, n-ar fi fost decât numai repețirea ziselor dela cea d-întâi, desbaterile de acum nu ar fi fost decât un fel de a doua ediție, revăzută numai în privința stilului poate, a desbaterilor trecute, fiind rezultatul votării asigurat firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din ...

 

Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului

Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului Ruga spiritistului de Ion Luca Caragiale Dedicată d-lui B. P. Hăsdeu, prezidentul Primei Societăți spiritiste Române, de un Inițiat Tu, spirit coborât din cer, Înalță al meu suflet, Să-mpodobesc c-un adevăr Macabrul meu resuflet; Să mă despart din timpul meu Și, spirit, să fiu altul, Și să mă văz râzând mereu, Râzând din tot înaltul. Cel lut, acum nensuflețit, Rămas fără de limbă, să-l văz un chip de om pocit Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În spiritistul templu. O! vezi-l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În față-i limba-i fără grai Și istoria-i

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul la țară

Ion Luca Caragiale - Teatrul la ţară Teatrul la țară de Ion Luca Caragiale În sfârșit, conform circulării onor d. administrator al domeniilor coroanei, despre care am vorbit la timp, s-a și constituit la Cocioc săptămâna aceasta prima „Societate dramatică națională rurală". După statutele pe cari ne-a făcut onoarea a ni le trimete (ca unora ce am relevat cei dântâi în presa română ingenioasa idee patriotică a onor. d-lui I. Kalinderu), se vede că această societate se compune, ca și cea din București, din 18 societari, și anume: 16 societari de clasa întâia, 1 societar de clasa a doua și 1 societară de clasa a treia. „Societatea dramatică națională rurală de pe domeniul Cocioc" are de scop cultivarea și dezvoltarea treptată a artelor dramatice, lirice și coregrafice, în toate genurile lor; și dacă judecăm după repertoriul pe care-l anunță pentru stagiunea 1901—1902, are să fie desigur la înălțimea intențiilor inițiatorului. În adevăr, afișul prealabil pentru stagiunea viitoare ne spune că, în afară de piesele clasice, ca Hamlet, Maria Stuart, Regele s-amuză, se vor juca și cele mai în ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoşi calde Ultimele gogoși calde de Ion Luca Caragiale Ultimele gogoși calde [I] (Serviciul telegrafic particular) Țarigrad, marți, Ședința Parlamentului. - Deputatul Gianabet interpelează pe ministrul de resbel, în privința bombelor cu cari se bombardează orașele românești. Interpelatorul întreabă, dacă ministrul știe pentru ce ghiulelele nu bat la țintă și nu fac explozie, spre rușinea lui Abdul-Kerim. Ministrul răspunde: ioc ! Dupe răspunsul ministrului, Parlamentul votează o moțiune de sictir ministerului, formulată de interpelator. Anasini-Zavrac, capul centrului drept, este chemat a forma noul cabinet. Vidin, marți seara. Materialul de artilerie din cetate a tras reveneală. Bombardarea cetății a început. Ghiulelele din Calafat fac stricăciuni mari. Lui Hogea din Vidin, o ghiulea i-a luat ceașca cu cafea din mână tocmai când o aducea la gură. Unui cadiu, o altă ghiulea i-a spart luleaua ciubucului. Pe ulițele Vidinului au rămas multe perechi de papuci fără stăpân. De trei zile câinii din cetate urlă a pustiu. Agenția Havas a trimis din București către ziarele din străinătate următoarea depeșe: Toate silințele guvernului român, de a opri ca teritoriul său să devie ...

 

Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român

Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român Un mare sculptor român de Ion Luca Caragiale Care român, din clasele culte cel puțin, n-a cunoscut figura simpatică și-n adevăr remarcabilă a lui Dumitru Brătianu? Totdeauna foarte corect, foarte inimos, deși cam exagerat, cam prea vizionar și afectând atât în scris, cât și-n vorbă un stil cam prea apocaliptic, ca să nu zicem bombast, Dumitru Brătianu a fost un patriot mare, un revoluționar îndrăzneț și convins, un bărbat de stat dibaci, un orator și un publicist entuziast: e, în sfârșit, o figură cu care se poate făli o generație întreagă. Iată ce știam cu toții până astăzi despre Dumitru Brătianu. Dar oamenii mari au în genere niște deprinderi ciudate. Ei, în afară de ocupațiunile lor, de sfera lor de activitate publică, se ocupă, în momentelelor pierdute, cu câte o lucrare de predilecție; în genere, artele sunt, acelea cari fac pe oamenii mari să-și uite de preocupările ce le dă misiunea lor publică. Frederic cel Mare cânta cu flautul și făcea versuri; Carol Quintu făcea ceasornice; Goethe — pictură, Dumitru Brătianu făcea sculptură. Există în capitala vechei republici de Prahova, în cetatea ...

 

Iulia Hasdeu - Magdalena

Iulia Hasdeu - Magdalena Magdalena de Traian Demetrescu Cînd jalea vîntului tomnatic Prin desfrunziții arbori trece, Tu te gîndești la baluri, doamnă, - Eu mă gîndesc la soba rece... Cînd primii fluturi de zapadă Plutesc în zarea albicioasă, Tu te gîndești la rochii scumpe,— Eu mă gîndesc că-s zdrențuroasă... Și cînd în nopțile de iarnă Cînți la clavirul tău, visînd, Tu te gîndești că ești iubită, — Eu mă gîndesc c-o să mă

 

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...

 

Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule

Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule Regele din Thule de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai

 

Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț

Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...

 

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>