Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RÂS
Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 625 pentru RÂS.
Duiliu Zamfirescu - Flori de paște
... ce-l adăpostește. Prin grădini a pus o fee Gardurile-n azalee, Casele învolburate În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să ...
Elisabeta de Wied - Copacul Copacul de Elisabeta de Wied Caldul soare-al verii țese-acum ferice Fire lungi prin aer, tort de-argint curat; Bate-o dulce boare câmpu 'nrourat Legănând prin lanuri aurul din spice. Frunzele gătite ca de sărbători Râd, pe spate vesel capul și-l aruncă – Un copac, el singur, gol de tot pe luncă Stă 'ntratâta lume de cântări și flori. N'are bucurie nici de vânt și ploae, Nici de cânt de paseri, nici de cuib cu pui; Din podoaba 'ntreagă a vieții lui Nu-i rămase bietul nici măcar o foae. Ce rușine, Doamne! Cât de bucuros Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe Prin pustii cu neguri, printre stânci deșarte, Ori să vie vântul să te-asvârlă jos. Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat – Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge! Nu! Veni furtuna vai, numai spre-a frânge Crengi din el, lăsându-l și mai
Elisabeta de Wied - Furtuna zice%E2%80%A6
Elisabeta de Wied - Furtuna zice%E2%80%A6 Furtuna zice… de Elisabeta de Wied Furtuna zice: Eu cunosc Pe oameni că le sunt dușmană! Iar bruma zice: Îi cunosc Și eu, că 'n suflet le fac rană! Dar soarele râdea: 'i cunosc Mai bine eu, că le dau
Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ...
Friedrich Schiller - Mănușa (Iosif)
... Cavaleri și nobile dame Se grămădesc să-l vază. Și el, liniștit, aduce mănușa-napoi. Curtenii prind să-l aclame. Iar Cunigunda jubilează, Norocu-i râde în ochii vioi: Ce gingaș zâmbește, primind pe viteaz!... El, mândru, i-aruncă mănușa-n obraz: — Răsplata, doamnă, n-o mai vroi! Și pleacă ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește  La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei  o, lume, mă jelește!  Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. ...
Gelu Vlaşin - Lumina Lumina de Gelu Vlașin lumina nu știe să moară ea nu știe să facă nu știe cum ești tu cum mi-ești ea nu știe să râdă să cânte în ploaie ea nu poate să-mi vorbească ea nu ești
Gelu Vlaşin - Prolog Prolog de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 6:17 →→ azi noapte sfârșitul lumii a-nceput cu biserica prăbușindu-se cerul s-a-ntunecat brusc și cutremurele nu mai conteneau cu huruitul lor asurzitor mi-am făcut bagajele cu răbdare mi-am împachetat cărțile toate mi-am ascuns pisicile în rucsac apoi m-am așezat în genunchi și-am început să râd ca un dement rămăsesem de unul singur eu care iubeam singurătatea într-o jumătate de cameră cu o jumătate de lumânare aprinsă pe jumătate ceasul se oprise la jumătate pe o jumătate de șifonier (jumătatea mea
George Coşbuc - În spital În spital de George Coșbuc Nu-nțelege vorba, sire. Zice-același general, Camarazi, să nu vă mire Că-ntr-acest spital Nu-nțeleg nici doi cuvântul Ce-l vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La Veneția-n spitalul Cel improvizat. În supremele momente Când căzură peste noi Alte patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i-o strâng. Noaptea scoborî cu ceață, Luptelor sfârșit punând, Până-n trista dimineață; ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum e-n talismane prins. Vrăjit era că, de-l va pierde, Norocul ei să piară-n veci, Nici flori mai mult să n-o dezmierde, Să n-afle umbră-n codrul verde Și verile să-i fie reci. Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă Pândește brâul l-ar fura. Că lui de mult i-e fata dragă, Iar fata nu vrea să-nțeleagă, Și el acum și-ar răzbuna! Ea trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori și doarme-n văi, Iar păzitor pe vânt îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ...
George Coșbuc - Cântecul redutei
George Coşbuc - Cântecul redutei Cântecul redutei de George Coșbuc Publicată în Albina , 1898, nr. 10 (6 dec.) În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii ! Dar mai mare peste ei Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne? Cică și mai și, pesemne, Unul, Ciaca-Paca-Bei. Câte cinci pe-un ban să-i vinzi, Că sunt tot oșteni pe-alesul, De viteji le saltă fesul, Pitulați pe după grinzi. Se-ntind, nene, de căldură De le-ajung genunchii-n gură Mașală, cu ei te prinzi? Ce te uiți tu, că sunt goi? Așa-i turcu-n vitejie, Zvârle haina ca să fie Sprinten-foc, când e-n război. Dârdâiesc din dinți, mă, vere Lasă-i, mă, că-și fac putere Dinților, să muște-n noi. Și-ntr-o zi — să vezi acu — Dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme cuie, Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu, Că sări pe băț călare Și-alergând în fuga mare Drept la Vadin s-abătu. Strig-Osman: — "Păsat vă fac ! Încurcați pe-aicea treaba, Și-mi mâncați pilaf degeaba — Vă tai ciorba, vă dezbrac! Ahmet, Mahmet, cum te cheamă, Tu ...