Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URECHE.

 Rezultatele 221 - 230 din aproximativ 506 pentru URECHE..

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... felegene spuma cafelii. înfiratile lor peptare și ascuțiții iminei roși începea a se învechi; dar încănafatele lor fesuri tot atârna încă pe o ureche și iataganile și pistoalele lor străluceau pe jumătate ieșite din latele lor cingători. Nimeni nu se jăluia de dânșii, și nici nu era de gândit ...

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu Pe un volum de Eminescu de George Topîrceanu (Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouăâ€� indigenă) S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși: Aseară, fix la ora 9, Trecând așa pe strada Nouă Sau poate Amzei — nu importă! M-am pomenit cu o escortă De oameni beți ca niște bestii Vorbind — pe lângă alte chestii — Că monoplanul n-are cârmă, Dar totuși dacă tragi de-o sârmă Virează scurt — și prin urmare Aici e lucru foarte mare! Toate rimele sunt bogate sau rare și vă desfid să găsiți o singură greșeală de ritm sau de măsură. Nu oricare om inteligent, însă, poate face versuri artistice (și cu atât mai puțin poezie ). Așadar, încă o dată, una e perfecțiunea tehnică și alta e perfecțiunea artistică. Ele se condiționează poate reciproc, dar nu se pot confunda. Eminescu a ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff Boris Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun - o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt acești tineri? Asta puțin importă. Să zicem că-i cheamă A, B, C și D. Ce sunt acești tineri? Asta importă mai mult, și asta o s-o înțelegem, dacă vom urma cu atenție călduroasa lor dispută. Să ascultăm... A. (cătră D.): Poftim! două fără douăzeci și cinci! Unde e?... D. (foarte îngrijat): Știu eu?... în orice caz, nu stric eu! A. (cătră D.): Da' cine? eu?... B. (cătră D.): Dumneata strici, firește! Dacă nu erai dumneata, nu-i pierdeam urma! nu ne scăpa așa! C. (cătră D.): Dacă dumneata nu te simțeai capabil să-l aduci negreșit, de ce te-ai băgat? D.: Domnilor, eu vă spun că vine, mi-a zis că vine, dar că nu ne ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... unde mi-e cornul... Cocoana caută în plasă și dă jos un cornet acustic, domnul îl ia și-l pune cu gura cea strâmtă la ureche, apoi: — Coană Sofițo! cum zici dumneata să-ncep? cum mi-a spus Buiucliu? cum mi-a spus Schachmann? ori cum ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... unde mi-e cornul... Cocoana caută în plasă și dă jos un comet acustic; domnul îl ia și-l pune cu gura cea strâmtă la ureche, apoi: — Coană Sofițo! cum zici dumneata să-ncep? cum mi-a spus Buiucliu ? cum mi-a spus Schachmann ? ori cum ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

... preîmblă-ncet turcește. Puicei-i trece-ndată pofta de-a vorbi filozofește, Ea ascultă cu iubire cucoșeasca serenadă. Ah, amorul îi pătrunde prin ureche;-n van bătrâna O ciupește-n cap cu ciudă, vrea s-o ție de aripă; Ea se smulge și aleargă tremurândă într-o clipă, Printre ... găinei cotcodac; Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac. De dorință se-nfierbântă, de amor o trece frigul! Și maximele bătrânei pe-o ureche toate-i iese, Cum intrară pe cealaltă. Sfătuiri contra iubirei O-nvățară ce-i iubirea. Știe-atât că c-o privire Galișă poate să prindă ...

 

Mihai Eminescu - Călin

... cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și ... întuneric și cu fața spre fereastră. El s-așază lângă dânsa fruntea ei o netezește, O desmiardă cu durere, suspinând o drăgostește. Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă, Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zâmbi ...

 

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

... cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și ... întuneric și cu fața spre fereastră. El s-așază lângă dânsa fruntea ei o netezește, O desmiardă cu durere, suspinând o drăgostește. Pleacă gura la ureche-i, blând pe nume el o cheamă, Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă, Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zâmbi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>