Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru EA
Rezultatele 2271 - 2280 din aproximativ 2472 pentru EA.
Mihai Eminescu - Lacul (Eminescu)
... îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Și eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult și parc-aștept Ea din trestii să răsară Și să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică, Îngânați de glas de ape, Și să scap din ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea...
Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea... Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el se pătrunde ...
Mihai Eminescu - Lasă-ți lumea ta uitată
Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea ta uitată Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da viața toată, Nime-n lume nu ne știe. Vin' cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. Printre crengi scânteie stele, Farmec dând cărării strâmte, Și afară doar de ele Nime-n lume nu ne simte. Părul tău ți se desprinde Și frumos ți se mai șede, Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. Tânguiosul bucium sună, L-ascultăm cu-atâta drag, Pe când iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. Îi răspunde codrul verde Fermecat și dureros, Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași, Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaș. Iată lacul. Luna plină, Poleindu-l, îl străbate; El, aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. Tremurând cu unde-n spume, Între trestie le farmă Și visând o-ntreagă lume Tot nu poate să adoarmă. De-al tău chip el ...
Mihai Eminescu - Lectură Lectură de Mihai Eminescu Stam sara la fereastă, Iar stelele prin ceață Cu tainică dulceață Pe ceruri izvorea. Citeam pe-o carte veche, Cu mii de negre gânduri Și literile-n rânduri Prinsese a juca. Jos lacul se-ncrețise Sub purpură târzie Și valuri verzi de grâie Se legăna pe lan. O stea din cer albastru Trecu a ei icoană Din fața apei plană În fundul diafan... Și cred pe înțeleptul Ce-l văd că-n carte zice Că-n lume nu-i ferice, Că toate-s năluciri... Deodată la ureche-mi Aud șoptind copila... Iar vântu-ntoarce fila Cu negrele
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar  păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru  înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult; Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate ...
Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri
... iese dintre codri de Mihai Eminescu Luna iese dintre codri. Noaptea toată stă s-o vadă. Zugrăvește umbre negre Pe lințolii de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceară învăscută. Ce gândește? Â numai norii Lin se-mbină, se ...
... negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne ... Ș-atunci de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O, chilia mea sărmană...
... Voi acuma sunteți sfinți. Sfinți, căci ce-i mai sfânt în lume Decât când o dulce gură Îți șoptește vorba tristă Că-n sfârșit și ea
Mihai Eminescu - O, mamă... O, mamă... de Mihai Eminescu O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi; Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voi o dată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi