Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (NUMAI ATUNCI) CÂND
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 722 pentru (NUMAI ATUNCI) CÂND.
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... Oh! nu-mi aduce aminte de un drit ce l-au pierdut, Căci ea ne-au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ... Am șezut pe pragul porții, rugând-o ne-ncetat Să-i fie milă de mine și de-a sa maică duioasă. Însă răsunetul numai ruga mea au repetat; Iar când după miezul nopții luna se întunecară De negurile cernite ce se ridica din vâi, Eu mânios pe Gafița că cumplit mă defăimară Și plângând cu ... moarte îndelung fuge? Deci și ea, nenorocita, s-o întâmpine dorea... Dar, iată, zări prin ușă în cuptorul din căsuță Câțiva tăciunași pe vatră ce când și când scânteia, Și-ndată raza speranței în sufletul ei s-ațâță; Deci se scoală și prăvale zăpada de peste ea, Se târâie către ușă, întinde mâna ... ...
... blăstămății erau niște copilării, cu toată libertatea vorbelor cu care le-mbrăcau. Un pahar de vin, un joc de cărți, o lulea de tutun, din când în când o privire repezită asupra profilului unei copile zâmbitoare — astea erau în faptă și întotdeauna toate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consista în misterul cu ... sunteți... dar până nu-ți sunt femeie am dreptul de a te ruga să mă scutești... Vei avea destul timp să mă chinuiești când îți voi fi femeie. Frumoasa contesă îi întoarse spatele și se uită din fereastă pe uliță. Ea începu să râdă, căci văzu pe-un bătrân ... dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric care ... de nobilă, atât de frumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l ridică caii de rasă arabă, ș-atunci ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
... însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și ... artistică, măscăricii, recrutați mai totdeauna dintre robi, pe lângă că mai făceau boierului și servicii intime la împrejurări sentimentale, aveau și o sarcină politico-socială. Când boierul avea necaz pe cineva, când era mahmur din cine știe ce pricină, când era scârbit până în suflet că l-a scos vodă de la ipolipsis, atunci punea pe măscărici la poarta curții să pândească pe rival sau pe prietenii ori simpaticii acestuia, să le dea cu huideo, să le arunce murdării ... epocă patriarhală; s-a dus epoca de aur și de lapte dulce; astăzi avem epoca de hârtie și de cerneală violentă. Boierii de atunci erau naivi; cei de astăzi sunt adânci; aceia erau grosolani, din topor; aceștia sunt cilibii și subțiri. S-au dus grămăticii cu călimările-n brâu ...
... nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în ... iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi dădui aur și îl blăstămăi, Și pe credinciosu-mi rob atunci chemăi. Pe calul meu ager sării cu grăbire, Și lăsându-i frâul ca vântul zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ... vrun rău vis? Văzui fărădelege, văzui pângărire! Pe-un arman în brațe ținea strâns la sân, Ș-a lor buzi lipite arătau simțire, Numai prin suspin. Iute ca un fulger paloșul am scos... C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos! Apoi a lor trupuri călcând cu ... Ș-a mea bucurie s-a acufundat! Nici minut, nici oară nu mai am de-atunce De-amor, de odihnă, ci numai de chin, Nu mai am ochi negri să mai sărut dulce, Viața mea-i suspin! La șalul cel negru în tăcere cat, Și tristul meu ...
Constantin Negruzzi - Șalul negru
... nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în ... iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi dădui aur și îl blăstămăi, Și pe credinciosu-mi rob atunci chemăi. Pe calul meu ager sării cu grăbire, Și lăsându-i frâul ca vântul zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ... vrun rău vis? Văzui fărădelege, văzui pângărire! Pe-un arman în brațe ținea strâns la sân, Ș-a lor buzi lipite arătau simțire, Numai prin suspin. Iute ca un fulger paloșul am scos... C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos! Apoi a lor trupuri călcând cu ... Ș-a mea bucurie s-a acufundat! Nici minut, nici oară nu mai am de-atunce De-amor, de odihnă, ci numai de chin, Nu mai am ochi negri să mai sărut dulce, Viața mea-i suspin! La șalul cel negru în tăcere cat, Și tristul meu ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata ... a fi cu totul străin. Retragerea sa din politică mirase mai puțin totuși decât schimbarea ce se petrecuse în felul său de trai. La vârsta când la alții începe pocăința, el, care totdeauna slujise de pildă vie de cumpătare, se năpustise deodată la desfrâu. Era aceasta darea pe față a ... o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și grav, cu trăsura la pas după el, pentru nimic n-ar fi voit să creadă în ce murdare și josnice locuri mergea ... citise. Istoria o cunoștea ca nimeni altul, ea desăvârșise la dânsul darul înnăscut de a judeca fără să se înșele oamenii; multora pe ...
... ce are mai neimitat, aceasta e atunce, când, arătându-vă tablaua cu dulceți și apă, vă zice: "Poftim, mă rog!" O asemene armonie eu de când sunt nu am văzut. Aceste două cuvinte încă până astăzi îmi răsună la auz pline de dulceață și de farmec. Cu toate că aga nu ... de noapte. De aceea, să vă fi luat de vorbă ori cu cine pentru aga, nime nu vă zicea nici un cuvânt, ci vă arăta numai o mină măreață, vă făcea un semn cu ochiul stâng și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o ... în zi se făcea mai tăcut și mai serios; în așa stare nu l-a văzut nime în curs de zece ani de când el ocârmuiește Bucureștii. Oare ce e pricina unei așa prefaceri? Iată întâmplarea: În acea vreme s-a ivit în Valahia hoțul Tunsul, care ... a străbătut până în divan; a tulburat cele mai puternice capete și cele mai lungi barbe. Întâiul apărător al țării, marele spătar, care numai a întărtat pre Tunsu cu ale sale zadarnice urmăriri, tremura în tot minutul chiar pentru persoana sa, și în sfârșit cu hotărâre s ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca ... un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, și pieri din ochii lor ca o nălucă, ca și când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinții până când se istoviră și dânșii, și ochii din lacrămi nu și-i mai uscară; dară în deșert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei ... florile mărului năzdrăvan, spuse băiatului să fie cu mare băgare de seamă că în baia zânelor, într-un timp hotărât, are să curgă aur, și atunci să apuce el înaintea zânelor să se scalde. Îi mai spuse să ochească prin polițile cu haine ale zânelor, când ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... și pe care le simte mai ales bărbatul (cât e de inferior în această privință!) nu-s de natur[...]mprieteni... Cine nu știe că ,,amorul" când se are de scop pe sine însuși, când nu este un incident în viața conjugală, duce la durere și adesea la catastrofă. 8. Cred că experiența tristă în amor e una din cauzele ... eternitatea splendidă a universului, exasperând în om conștiința obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului, când moartea începând să-i trimită crainicii, el se agață încă și mai cu spaimă de viață și când femeia iubită, în voința ei de a nu muri, își întinde brațele către altul, către bărbatul tânăr, către acela care-i făgăduiește mai ... consecință. 22. Pânda de a acapara o femeie, consimțirea ori refuzul ei, nesiguranța dacă-ți dă sau îți ia viața, țipătul de bucurie când ți-o dă și, mai cu seamă, de durere, când ți-o refuză... aceasta, și nu altceva, constituie poezia amorului -- când contribuie și omul , care vine pe o altă linie, desfăcută cândva din pitecantrop. 23. La douăzeci de ani, când ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... patru găuri cu un burghiu mare în scândura groasă de stejar a porții; pe urmă, cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol, unul să introducă mâna înăuntru, să apuce bârna ... fiorii: era pierdut! era față-n față cu moartea neîmpăcată, moartea pe care nu forțe inconștiente i-o preparau cu toată rafinata cruzime de care numai omul este capabil. Care va să zică, e prins în laț, în laț!... "În laț! Iehova!" zise jidanul în sine... "În laț!"... Și atunci, se bătu în piept și se rugă, ca și cum ar fi cerut lui Iehova o inspirație de mântuire. "În laț!" mai zise el o ... că bandiții în genere sunt lași! Uf! Jidanul scăpase: era triumfător! Jidanul se repezi în dughiană: luă o lampă și o apropiă de mâna captivă. Atunci mâna simți, și această simțire dete jidanului o inspirație diabolică. El intră iarăși în dughiană, cuprins de o nouă dârdâială de friguri; luă o făclie ... era chiar răzbunat!... Da! dar... Dar era... nebun... Spaima pe de o parte, mulțumirea și emoția triumfului pe de alta îi rătăciseră mințile... Nebun! căci atunci ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I. Negruzzi, Nicoleanu, T. Șerbănescu și A. Sihleanu, relevate atunci ca singure posibile, nu mai pot avea astăzi această însemnare. De atunci încoace s-au ivit în literatura noastră multe alte lucrări. „Pastelurile“ și baladele războinice ale lui Alecsandri, poeziile lui Naum, Vlahuță, Șerbănescu, Duiliu ... frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material ... în stare a o aprecia. Culorile picturii sunt dar un adevărat material, asemenea sonurile muzicii, piatra sculpturii; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet și auditoriu. Unde este atunci materialul sensibil al poetului, fără de care nu poate exista arta? Materialul poetului nu se află în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. ...