Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNȚELEGE

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 541 pentru ÎNȚELEGE.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

Garabet Ibrăileanu - Influenţe străine şi realităţi naţionale Influențe străine și realități naționale de Garabet Ibrăileanu Voim să vorbim despre influențele străine exercitate asupra literaturii române. Acest capitol este unul din cele mai importante din istoria literaturii noastre, căci această istorie, de la 1800 până la 1880, adică de atunci de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai puternică a spiritului național în această literatură creată cu ajutorul modelelor străine, adică procesul de emancipare a literaturii naționale, de treptată eliberare de aceste modele. Literatura beletristică cultă -- inexistentă înainte de 1800 din cauza împrejurărilor nefavorabile istorice -- nu s-a putut naște decât grație unor modele străine. Fără influența străină, mai ales franceză, începută încă dinainte de 1800, nu ar fi fost posibil nici Creangă, și nici măcar culegerile de doine și balade populare. Chiar și ideea de a culege poezie ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 SCENA VIII 9 SCENA IX 10 SCENA X 11 SCENA XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

Vasile Alecsandri - Rusaliile Rusaliile de Vasile Alecsandri Vodevil într-un act Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 5 SCENA IV 6 SCENA V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 SCENA XVI 18 SCENA XVII 19 SCENA XVIII 20 SCENA XIX 21 SCENA XX PERSONAJELE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. DOMNUL IONUS CALUSCUS, vechilul moșiei și profesorul școalei din sat TACHI RĂZVRĂTESCU, subprefect TOADER BUIMĂCILĂ, vornic de sat SUZANA, nevasta lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... să afle ceea ce nu are. Cu acest cusur el se naște și crește și cu el rămâne până la mormânt. Așadară, cum lesne se înțelege, acel pom a închipuit pe femeie, adică pe Eva liberă, nu sclavă, pe Eva încântătoare, Eva măgulirii și a ispitei, Eva ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... mult decât jumătate unță de aur, și li se da voie a se plimba prin capitală numai în depărtare de un kilometru. Se înțelege că damele Romei alcătuiră un complot misterios spre a răsturna un așa regulament barbar după opinia lor, și în ziua hotărâtă această armie ... regulamente cu care nu numai se desfăcu de epitropia bărbaților, ci avu și dreptul de a-și alege jurist avocat, numit procurator, se înțelege luat din corporația celor mai eleganți și mai frumoși tineri numiți de Seneca Formosus. Acel tânăr era sfetnicul, oracolul și nu o dată amantul clientei ...

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... vorba de-o alegere calculată) tocmai umbletul și portul? A ales „umbletulâ€� pentru că la ochi, la gură sau la frunte, se înțelege că nu ți-ar fi greu să faci deosebire între iubita ta și celelalte femei, chiar dacă n-ai fi așa de înamorat . Pe câtă ... a unui tot rămas în umbră, e exprimat de-a dreptul cu toată claritatea permisă de subiect și posibilă mijloacelor artistului. Se înțelege, prin urmare, că nu e vorba aici de procedeul acelor poeți care nu exprimă nimic de-a dreptul, ci vor să sugereze totul ...

 

Ion Creangă - Soacra cu trei nurori

... când înseră, baba se culcă în pat, cu fața la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiț, mai dând a înțelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, și habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia ...

 

Ion Luca Caragiale - Începem

Ion Luca Caragiale - Începem Începem de Ion Luca Caragiale SCENA I DIRECTORUL — REGIZORUL PROFESORUL COMPANIA ARTIȘTILOR SUFLORUL apoi FRIZERUL (La ridicarea cortinei, forfoteala oamenilor de serviciu. Directorul intră pe o parte; regizorul pe alta) DIRECTORUL (agitat) Nu și-a terminat conferința d. profesor? REGIZORUL Aș!... are încă un teanc de note. DIRECTORUL Ne-am găsit beleaua cu d. profesor! REGIZORUL D-ta l-ai chemat să facă artiștilor o conferință despre piesa cu care debutăm. DIRECTORUL Ce era să fac, dragă... Dacă se vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... palatul mai are și alte ieșiri? Trebuia să-l aștepți la ușa cabinetului când iese... Ai văzut cum ți-a tras chiulul? Oricine înțelege, crez, din această fierbinte convorbire, că cei patru tineri nu pot fi decât niște infatigabili reporteri de ziar, și că persoana căreia i-au pierdut ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>