Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AJUNGE (LA)

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 544 pentru AJUNGE (LA).

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu ... și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare ... prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

... că v-am spus că sunt o pereche de case. Nu cereți și dumneavoastră socoteala de toate până într-una. Când era copilă, dumneaei pomenise la părinți masă rotundă pusă în pat; de la o vreme însă încoace masa e la modă să fie în mijlocul casei, sau rotundă, sau în patru colțuri. La masă, pentru economie, acoperișul și șervetele nu prea sunt curate, ca nu cumva cu deasa spălătură și frichinire să se rupă curând; tacâmurile mesei nu ... — pentru că dumneaei merge și la biserică, mai vârtos când are să arate lumii că nu cutează nici o marțafoaică să-i meargă înainte la mir. Odată s-a întâmplat una ca aceasta și s-a făcut lucrul dracului în toată mahalaua; dar mai spuie și ... la curte cu călimările la brâu sau (de e îmbrăcat nemțește) cu cravata răstignită pe piept — pentru că și dumnealui se ține de modă. La scară, în pridvor, sunt câțiva hamali ce se țin după un jupân ce strigă: "Marfă! marfă!", cărând teancurile în spinare. Jupânii sunt înăuntru vreo patru ... își aduce aminte că trebuie să gătească de masă, pentru că am spus că dumneaei este foarte îngrijitoare. Călin în vremea aceasta șade pe vatră ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

... numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări ... fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se ... mulți preoți sunt vrăjmași poporului și chiar își dovedesc vrăjmășia lor prin lucruri nelegiuite. Asta țăranii noștri o știu bine și în taină se uită la acei preoți cu necrezare. Mai sunt destui preoți care chiar își arată dușmănia lor către popor, intrând în „soiuzul adevăraților ruși“, și iarăși ... slujitori sunt ei, zice că îndeplinirea nevoilor trupești și sufletești ale țăranilor nu numai că este legitimă, dar trebuie să fie făcută numaidecât. Preotul, lăsând ...

 

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

... râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se ... cere dreptatea, fiindcă copacul este al mănăstirii. Cel puțin de această minune nu ne puturăm îndoi, căci toate maicile țineau minte că au plătit bani. La sosirea noastră acolo, găsirăm patru dame craiovence, care făcuseră sfântul pelerinagiu pentru deosebite pricini. Am avut plăcerea a le însoți la vizita ce au dat minunatului stejar, din care, cu multă devoție, au rupt câteva frunze, s-au închinat, le-au sărutat și le-a ... cea mai bună, în curățenia cea mai plăcută. Aceasta face onoare stareței de acum și dovedește că femeile au pentru îngrijirea casnică un dar deosebit, la care bărbații sau nu vor, sau nu pot a ajunge. Acolo locuiesc vreo nouăzeci de maici, și eu nu îndemn pe nimeni să le viziteze, de voiește a-și mântui sufletul. Multe din ...

 

Alexei Mateevici - Prădătorii

... noastre... Păzitorul dă de un om și se oprește. — Cum de-ai nimerit tu pe-aici? întreabă el. — Am rătăcit, bunule om. Mergeam la moara cea din Mitrievo ș-am rătăcit. — Tiu, măi! Parcă pe-aici e drumul la moara cea din Mitrievo? Cap de bou ce ești tu! La moara cea din Mitrievo trebuie să mergi mult mai în stânga, de-a dreptul din oraș pe drumul haznalei. Tu cu capul tulburat ... pân' ce nu-i da de drumul haznalei. Numai tot acolo o să fie șanțul hotarnic, să nu dai în el... Da dacă-i ieși la drum, s-apuci în dreapta ș-așa chiar pân' la moară... — Of-of-of, oftează drumețul după puțină tăcere. Da eu acu așa socot, că n-am la ce să merg la moara cea din Mitrievo... La ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu mai bine, drăguță, voi sta aici cu dumneata... — Ce să mai stai cu mine ... se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge ...

 

Anton Cehov - Prădătorii

... noastre... Păzitorul dă de un om și se oprește. — Cum de-ai nimerit tu pe-aici? întreabă el. — Am rătăcit, bunule om. Mergeam la moara cea din Mitrievo ș-am rătăcit. — Tiu, măi! Parcă pe-aici e drumul la moara cea din Mitrievo? Cap de bou ce ești tu! La moara cea din Mitrievo trebuie să mergi mult mai în stânga, de-a dreptul din oraș pe drumul haznalei. Tu cu capul tulburat ... pân' ce nu-i da de drumul haznalei. Numai tot acolo o să fie șanțul hotarnic, să nu dai în el... Da dacă-i ieși la drum, s-apuci în dreapta ș-așa chiar pân' la moară... — Of-of-of, oftează drumețul după puțină tăcere. Da eu acu așa socot, că n-am la ce să merg la moara cea din Mitrievo... La ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu mai bine, drăguță, voi sta aici cu dumneata... — Ce să mai stai cu mine ... se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei

... din tei de Mihai Eminescu - "Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută ești, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieții tale, Mântuirea feței mele." - "Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tânăr, vesel Eu iubesc vânatul, jocul; Traiul lumii ... în urechi. De murmur duios de ape Ea trezit-atunci tresare, Vede-un tânăr, ce alături Pe-un cal negru stă călare. Cu ochi mari la ea se uită, Plini de vis, duioși plutind, Flori de tei în păru-i negru Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune, Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului frumos. Părul lui i-atinge ... ca de zăpadă. Și mereu ea le lungește, Și urcând pe cer le mută, Dar ei trec, se pierd în codri Cu viața lor pierdută. La

 

Ioan Slavici - Semitismul (1902)

... mijlocul cărora le-a mers bine, căcÄ­ alt-fel nu s’ar fi sporit, eÄ­ n’aÅ­ fost în stare să se potrivească la fire și la apucătirÄ­ cu compatrioțiÄ­ lor, aÅ­ rÄ•mas un element de disordine socială, în cât pacea și buna rÄ•nduială, numaÄ­ prin alungarea lor a ... eÅ­ în al meÅ­.â€� Chiar aceia, carÄ­ îÄ­ apără pe EvreÄ­, îÄ­ apără numaÄ­ pentru-că nu cum-va, alungați de alțiÄ­, să vie la dĂȘnșiÄ­. De ce Ă³re EvreiÄ­ le-aÅ­ fost tot-d’auna și le sunt și astă-zÄ­ tuturor atât de nesuferițÄ­? Pentru că în ... ce a fost alungat și din acĂ©stă a doua patrie a luÄ­ și așa e și astă-zi. La acĂ©stă lipsă de simțămÄ™nt comun ne gândim cu toțiÄ­ când vorbim despre semitism și zicem, că EvreiÄ­ sunt un element disolvant. OsîndițÄ­ prin ... a Evreilor? Atât suntem de semitisațÄ­, în cât numaÄ­ fĂ³rte puținÄ­ dintre noÄ­ se maÄ­ îmbărbătĂ©ză să dee un rÄ•spuns hotărît la

 

George Coșbuc - Inima mamei

... George Coşbuc - Inima mamei Inima mamei de George Coșbuc după o legendă franceză Era băiat frumos la chip și blând, El a venit acasă azi oftând; Și mamă-sa, văzându-l supărat, L-a strâns la piept, pe ochi l-a sărutat Și-a zis, privind cu drag în ochii lui: Tu ai ceva pe suflet și ... Și-a plâns și el, și n-a răspuns nimic. Să-i spuie mamei! Da, când a plecat De la iubita lui, el revoltat Venea nebun și dus d-un singur gând S-ajungă lângă mă-sa mai curând, Să-i spuie tot! Dar când ... smuls de lângă ea. El a fugit de mă-sa. Abătut, O-ntreagă zi pe lunci el s-a pierdut Și la iubita lui el se gândea, Și la cuvintele ce le-a zis ea: Eu voi iubi pe unul dintre toți; Din pieptul mamei tale, dacă poți Să-mi dai tu ... plângând Cu degetul spre dânsul arătând Și-atunci, d-atâtea gânduri abătut, Împleticindu-se, el a căzut În drum, ținându-și talismanul strâns ...

 

Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm

... Ion Heliade Rădulescu - În aşteptarea lui 1848. Preziua. Psalm În așteptarea lui 1848 de Ion Heliade Rădulescu PREZIUA Psalm Strigarea-mi ajungă până la tine Și-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte! Amar mi-e plânsul; nu-ți întoarce fața, Auzi-mi chemarea-n ziua durerii Ș-al înfrântei inimi ... Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne, Ca umbra trecură zilele mele, Și eu ca iarba mă uscai, ca ... zelul Să-ți înalț templu. Focul mi se stinge... Tu însă, eterne, ești nemutabil, Ș-a ta memorie în secoli trece, Din generațiune la-alta pasă. Tu-n pietate vei ardica brațul Și-n pietate pe român salva-vei, Căci ora salutei, ora venit-a. E d ... În re-ntregita Românie bellă; Pruncii-n a ta cale nălța-vor imne, Văduva, orfanul afla-vor scutire Și împilații alța-vor capul; La locul propriu se vor pune toate Și capacitatea

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... Și toate-au tresărit atuncea Ca de fiorul cel dintăi... Iubito, farmecul acesta Are ceva din ochii tăi! II Vezi, să ne scrii cum-ei ajunge... Și mama-n prag rămâne tristă. Privirea mea caut-aiurea O fluturare de batistă... Mi-s ochii înecați de lăcrimi, Și trapul cailor stârnește Un ... Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în rime. Viața mea se-nstrăinează De tot ce se ... știut mai dinainte... A, iat-o filă îndoită... Icoana ta-mi răsare-n minte, Te văd citind aceste rânduri, Te simt gândindu-te la mine, Urzind, pe-o clipă de iubire, O lume de povești senine, Te urmăresc în cartea asta, Ca și cum unele cuvinte Ar mai păstra ... valurile de zăpadă; Sunt amețit de neodihnă, În gând spui versuri latinești, Și, după fiecare strofă, Mă-ntreb dacă mă mai iubești... În clasă: dascălul, la tablă, Măsoară calea dintre stele; Pe liniile lui mi-s ochii, Dar unde-s gândurile mele!... E vară, stau culcat în iarbă, Miresmele de flori ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>