Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COBORI

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 544 pentru COBORI.

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...

 

Ion Luca Caragiale - În tren accelerat

Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...

 

Ion Luca Caragiale - Șah și mat!

Ion Luca Caragiale - Şah şi mat! Șah și mat! de Ion Luca Caragiale Începuse războiul franco-german. De la rezultatul acelei mărețe lupte atârna poate tot viitorul nostru politic. Pe Rin nu se juca numai două soarte. Ca la toate luptele jucătorilor mari, unde pe de lături palpită o mulțime de mici pontatori pe mâna unuia sau altuia, așa și la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ulterior — soarta hotărâtoare a dinastiei noastre. Mica republică de zece ore de la Ploești, care pontase și ea, putea avea urmări mult mai mari dacă în jocul de la Rin s-ar fi amestecat altfel cărțile. Așa, era în toată țara o agitație surdă, dar foarte adâncă, care în unele centre lua forme fățișe destul de amenințătoare pentru ordinea generală. Unul din aceste centre mai agitat era și Craiova, unde se afla prefect de județ răposatul Petrache Mănescu — un om original și amabil, credincios și devotat ...

 

Ion Luca Caragiale - Broaște... destule

Ion Luca Caragiale - Broaşte... destule Broaște... destule de Ion Luca Caragiale Nuvelă pesimistă Leonică era pe atunci șeful registraturii într-un minister. El era un băiat a cărui vârstă nu se putea ghici ușor: o mutră, căreia uneori i-ai fi putut da vreo patruzeci de ani trecuți; alteori nu ți-ar fi venit să crezi că merge pe al treizecelea — aceasta mai ales când ieșea fresco din frizăria unde, de când intrase în slujbă, era abonat: trei sfanți la început, apoi, de la introducerea sistemului nou monetar, patru franci pe lună, pentru: tuns la o lună o dată, frizat la zile mari și ras de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta. Părul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; fața nici oacheșe, nici bălană, nici smeadă; ochii nici negri, nici verzi, nici căprii. Nu era nici cârn, nici năsos și urechile le-avea potrivite. Nu era nici mare, nici mic, nici gras, nici slab, nici-nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros. Afară de astea, nu era nici bun, nici rău, nici moale, nici iute, nici deștept, nici prost. Cu un cuvânt o ființă nici prea-prea, nici foarte-foarte. Gusturile lui ...

 

Ion Luca Caragiale - Gazometru

Ion Luca Caragiale - Gazometru Gazometru de Ion Luca Caragiale Apărut în 1897 Duminică... Tren de plăcere... Sinaia... Lume! lume după lume! O splendidă și generoasă zi de vară. - Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald. D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, și d. Nae zice: - Prea râdeți tare... ia băgați de seamă să nu... Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu. - Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald. - Teribel! zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați-vă - zice - colo vizavi! Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleț alb. - Ce? adică?... întreabă d. Iancu. - Aș! zice madam Niculescu. - Acu vine!... Ceva regal! să vedeți! zice d. Nae, și râzi toți, ...

 

Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea

Ion Luca Caragiale - Pohod la şosea Pohod la șosea de Ion Luca Caragiale Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin. Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să sosească La șosea afară Oastea muscălească... Și iată-n sfârșit ...

 

Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului

Ion Luca Caragiale - Ruga spiritistului Ruga spiritistului de Ion Luca Caragiale Dedicată d-lui B. P. Hăsdeu, prezidentul Primei Societăți spiritiste Române, de un Inițiat Tu, spirit coborât din cer, Înalță al meu suflet, Să-mpodobesc c-un adevăr Macabrul meu resuflet; Să mă despart din timpul meu Și, spirit, să fiu altul, Și să mă văz râzând mereu, Râzând din tot înaltul. Cel lut, acum nensuflețit, Rămas fără de limbă, să-l văz un chip de om pocit Ce viermii-l rod și-l schimbă. Atâtea patimi l-au izbit, Că-n lumea toată nu e Un altul mai nefericit, Un Christ bătut în cuie. Deși trecu el viața lui În veselii și glume, În istorie totuș nu-i Mai tristă pildă-n lume. Ș-acuma tremur d-un fior, Căci parcă îl contemplu Cum stă, pierdut și rugător, În spiritistul templu. O! vezi-l, spirite suprem, În patima-i deșartă, Deși e lutul un blestem, Dar spiritul îl iartă. Pe veci remâne pur încai Oriunde el va trece: În față-i limba-i fără grai Și istoria-i

 

Ion Luca Caragiale - Sonet brutal

Ion Luca Caragiale - Sonet brutal Sonet brutal de Ion Luca Caragiale Simbolist-instrumentalist Zenitul polichrom se irizează-n spasm, Și lungi și partice cobor din el săgeți; Iar eu, citind adânc pe frescuri din pereți, Văd conturându-se din alte vremi un basm. Da!Homo... fui ! da, viața mi-e sarcasm! Sunt toate vechi, nimic nou nu mai poți să-nveți! Când toate intră-n ea ca lichidu-n bureți, De Calipige n-am de loc entuziasm! Lucească ochii ei în focuri de smarald, Pembele varii dungi aștearnă-și în bibiluri, Îi curgă lacrime în van de sânge cald! ...A! prea brutală-a fost când m-a metodoxit!... Mă tachinează-n van cu amplele-i profiluri: Vai! Faunul, răpus de Eros, a

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Ion Păun-Pincio - În urma despărțirei

Ion Păun-Pincio - În urma despărţirei În urma despărțirei de Ion Păun-Pincio Mâhnit stă vestejitul crâng Și chinuit de vânt suspină; Sub streșini presure se satrâng Și ciripesc încet – se-nchină... Doi corbi din aripe grăbesc Și vin să mâie-n sat pe noapte, Iar cântecele lor trezesc Singurătățile-nghețate. Un brad se scutură, și curg Iernatecele-i flori, puzderii – Coboară gându-mi în amurg, S-afundă-n lumile durerii... Așa era când ea s-a dus! Același vânt și frig afară – Și soarele-i tot la apus, Numai durerea-i mai amară... Și, dus pe urma unui gând, Un glas iubit parcă mă cheamă – Și parcă văd cum fluturând Se pierde-n zare o năframă... Și nu știu cum – parcă mă sting, Înmărmuresc în loc, departe... Iar în târziu simțesc că plâng: Au unde ești? În care

 

Ion Păun-Pincio - Noapte (Păun-Pincio)

Ion Păun-Pincio - Noapte (Păun-Pincio) Noapte de Ion Păun-Pincio Se lasă pâcla sură pe nesimțite-n jos Și-n limpede albastru blând luna se ivește; Iar nemișcata pânză de apă-ncet albește, Se pare-un zori de ziuă blajin și somnoros, Și se desface-n tihnă pustie și adâncă Singurătatea albă a-ntinsului neant ! Doar tremurul de trestii pe țărmul celalant O turbură o clipă, sunând din stâncă-n stâncă... Apoi, se stânge totul în albul somnoros, Se țese parcă moartea din liniștea pustie – Și-i noapte, o dulce noapte de toamnă ce te-mbie În golul veciniciei să te cobori

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>