Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE MIȘCARE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 333 pentru DE MIȘCARE.
... dată legea cea cunoscută, după care o stăruință neclintită nimicește în orice evoluțiune a spiritului rezistențele mai ușoare. Dacă dar în aceste rânduri de introducere am amintit o luptă acum împăcată din mica noastră mișcare literară, nu este pentru a redeștepta violența vechilor dezbateri, ci este, din contră, pentru a ne arăta bucuria că, întru dezlegarea ... popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înțelege nici un țăran român, și să nu zicem „este de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de a parveni, sau, cum scrie dl I. Popescu din Sibiu, a perveni la ceva; „agerime“ în loc de sagacitate; „adâncit“ în loc de aprofundat; „dinadins“ în loc de cu intențiune; „deșertăciune“ în loc de vanitate; „a aiuri“ în loc de a delira, a divaga; „a înapoia“ în loc de a restitui; „aprig“ în loc de avid și impetuos; „aspru“ în loc
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... ființă răpitoare, încât uită Brădățelul cu toți munții și cascadele lui, uită chiar durerile junei fete, căci în pieptu-i se dezvălea un rai plin de iluziuni și de amor, căci astă dată ținea de mână acel vis aurit către care atât de des se înălța sufletul său. Însă, vai, visul fu scurt. Iute ca fulgerul, Victor se izbi cap în cap cu realitatea și, când se deșteptă ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... fac! Pe de-o parte, Ștefan, pe care-l iubeam; pe de ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... stat a selecției capetelor creatoare. Se introduce un sistem - foarte asemănător școlii contemporane - de industrializare și multiplicare mecanică a ideilor noi și de dresaj filozofic - în masă - a animalului uman. Democrațiile internaționale: elenistică, imperial-romană, actuală, au încercat, toate, posibilitatea de înmulțire pe cale mecanică a sufletelor superioare. Metoda - născocită de cei vechi - a fost, firește, cu căldură îmbrățișată și de ordinele religioase militante - în special al lui Ignațiu - întemeiate de Biserica Apusului. Democrația contemporană, fie burgheză fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii în masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță cu dar suficient de imitație un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii șefi de școli, filozofice, artistice, științifice, că ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... văzuse o asemenea din timpurile lui Ștefan și Mihai! Și câte alte reforme, adevărat liberale! Unificarea codurilor, cu maritagiul civil, cu juriul, cu oborârea pedepsei de moarte; legea județeană; legea comunală; camere de comerț și de agricultură; concursurile și expozițiunile de agricultură și de industrie națională, sistemul metric, zecimal etc. etc. Și mai presus de toate, ruperea Convențiunii de la Paris, încât ea mărginea autonomia țării, și, ca preambulul la Statutul din 1864, Europa recunoscând României dreptul absolut de a-și preface guvernul și legile dinuntru după trebuințele și interesele sale, fără cel mai mic amestec și intervențiune din afară ! Ș-apoi ... a putut susține că Două Mai a fost o lovitură de stat, un act care în deafară restatornicea România în toate drepturile sale de națiune liberă și autonomă, și în lăuntru sfărâma oligarhia și chema un milion de români la viața politică și la proprietatea emancipată de legăturile clăcii și ale drepturilor feudale! Iată ce a făcut generația de la 1848-1864, generațiune la care, să-mi fie permis, nu fără oareșicare mândrie, de
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată. De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta, Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta! RĂZVAN Eu șerb? Dar ... lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... văzut-o făcându-și cruce. TOATE: Făcându-și cruce? OANA: Da... Mie îmi miroase a război... TOATE: A! ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani... Și se-mplinesc douăzeci de ani de când pârcălabii Gherman bietul tata și Oană, tovarășul lui, picară din turnul Cetății-Albe... Și-a zis Oană lui Gherman: Scapă tu!... Și ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf! și ai și sabie... Multe urzici ai tăiat... ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi ... o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni și aprozi în haine împodobite. ȘTEFAN: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleiul... Parcă sunteți un stol ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și un umblet de ștrengar și niște mustețe totdeauna bine răsucite, de-ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. Nimeni ca dânsul nu era în stare să spuie care este chemarea unui bărbat; cum adică un bărbat trebuie să știe juca o ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
... Căci eu din iscoade-încredințate Care trimesesem sus, pe lume, Am înțăles că vor a să bate Vlad Vodă cu Mahomet, și-anume De cereștii călăreți să zice Că vor pe-agareni detot să strice. Nu s-ar cuvini să lăsăm dară Nice noi pe cei de-a noastră parte, Ci- îndată să purcedem afară Purtând și noi creștinilor moarte, Căci, de va birui Mahomet, Cade și creștinia pe-încet." ,,Bine, hatmane, că-mi dai de știre!... (Zisă mușcându-și negrele buze Craiul întunecat cu răstire.) Acum măria-mea va să-auză Cum e și-a celoralalți socoteală, Ce ... viteaz, asta face Care ne spui și, cum văd, îți place. Lângă cine puterea și slava Au rămas, hotărât lucru este. Au gândești că Cel-de-Sus lăsa-va Să săvârșim, cum grăiești, aceste? Foarte te-amegești, de cu putere Vrei a da turcilor mângăiere. [13] Ce-ajunge-oștaneasca ta-îndrăzneală Asupra puterii înzăciuite! Vitejia-înceĂ¡tă-a fi ... eu Adânc și măestru sfatul mieu. Însă, mai nainte de-a răspunde, Voiu să fac Mamonii o-întrebare: Pentru ce să-însumeață și ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine știe ce lighioană. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile înspre partea de unde venea zgomotul. Împăratul zice: "Ce să fie?" că nu se vedea nici o mișcare în iarba înaltă a pajiștii și miorlăiturile îi dedeau zor înainte. Un curtean tânăr, mai îndrăzneț, zice: "Nu dați drumul câinilor!", sare jos ... ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților lor, ca un luceafăr strălucitor și vesel în fața unui drumeț ostenit. Și erau toți ... a plecat flăcăul mâhnit. - Am văzut, răspunse împăratul încruntat. - E un lucru mare, măria-ta, zice împărăteasa, și încă mie mi-e frică și de altceva. Și cum zice vorba asta, hop și Prâslea, de douăzeci și doi de ani, de ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... într-o luntre rezemânÂdu-mă pe picioarele de dinapoi. Începui a-mi îndrepta aripile ce nu apucase a se învârtoșa de soare, iar cu picioarele de dinainte îmi scliviseam3 antenele. Ștergându-mi paloșul de umezeală, am voit să-l trag îndărăt, dar dintr-o mișcare neghioabă luntrișoara s-a plecat pe coastă. Atunci auzii din floarea lotusului glasul maÂmei mele, ce striga cu îngrijire: te vei răsturna ... la mine, având a-ți da câteva povețe, ce ne dictează natura din neam în neam. În curând m-am simțit în putere de a întreprinde zborul, dar mai întâi mi-am cercat aripile și, întinzându-le, începui a bâzâi cu ele atât de armonios, că singur rămăsei încântat. Bzzz... în felurite tonuri muzicale, zbârnâiam cu o inspirație poetică, înceÂpând întâi imnul de fală al creatorului lumii. Nu știu, dacă eu am împrumutat ideea din oratoriul lui Haydn4, sau Haydn de la mine, dar imnul a fost grandios și minunat. După o pauză, am cântat un marș militar al coloanelor noastre de atac ce merg cu asalt la orgiile noastre de ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... membru al tribunalului la Neamț și apoi la Piatra. Câțiva ani mai în urmă, adică la 1851, Grigori Ghica-vodă îl numi candidat la Divanul de apel în Iași; însă cariera judiciară nu convenea nicidecum aspirărilor sale intime: „Prefer de o mie de ori cărarea de la munte, decât cariera deschisă dinaintea mea!“ zicea el adeseori glumind; prin urmare în loc de a mucezi în nămolul delelor judecătorești, el se furișa printre dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură ... teatrul românesc din Iași o mică piesă intitulată: Jicnicerul Vadră, în care un țăran cânta următoarele două versuri: Din Focșani la Dorohoi Țrara-i plină de ciocoi. Îndrăzneala-i fu mare de a emite o asemenea idee într-o epocă de aristocrație, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o plăti cu un exil de două luni la mănăstirea Soveja. Fost-a el însă condamnat ...