Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PARTEA DREAPTA
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 579 pentru DE PARTEA DREAPTA.
... său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî ... învălim. — Da lasă-l, că deghe s-o-mprimăvărat, nu arde așa soarele, bodogăni bătrânul și rămase uitându-se la mort. Ceilalți se traseră de o parte, vorbind încet. Călărașul, văzând că n-o poate scoate la capăt cu moșneagul tehui, rupse o creangă de mesteacăn, acoperi cu dânsul mortul, apoi plecă după primar... Vestea se răspândise repede. Oamenii din sat începuseră să se adune. Veniseră bărbați, flăcăi; câteva femei ... ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... instituție de stat, cultura se lățește tot mai mult, publicul încebul cu încetul se deprinde a privi teatrul ca teatru, si astfel, câtuși de puțin interesantă să fie piesa, numai bine să fie jucată, totdeauna munca artiștilor va fi potrivit răsplătită. Cu bucurie constatăm că se face de amândouă părțile un progres paralel: de o parte teatrul a început a lucra în sensul cel adevărat, de altă parte publicul, fără deosebire de clase, a dovedit, mai ales în stagiunea aceasta, că susține Teatrul Național cu toată bunăvoința. Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. Fără îndoială că ... o instituție tânără cum e Societatea noastră dramatică, deși compusă în mare parte de artiști plini de talent, nu poate da producțiuni necriticabile; de altă parte, administrația Teatrului Național, neavând încă o tradiție stabilită, nu și-a putut până acum fixa bine o sistemă de vederi, cum au toate instituțiile de același fel mai vechi din străinătate; însă prin mai multă disciplină, tragere
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... copilă din adunare, Ce nu demult acolea sosisă Și părea că nici un chief are, Cu față-învălită fiind zisă: ,,Dar' ian' cântă-ne vruna de jele, Carea ți-e mai dragă, Parpangele!" Și zicând să-întoarsă-într-altă parte, Cât țiganul nu putu s-o vază. Iar' el a sa pomenindu-ș' soarte, Strunele întocmește ș-oftează, Și păn' alții zic cele ... arsă Un dulce suspin, vorbe-înjumătate, ,,Ah! ce văd, tu-mi ești, o Ermină bună!" ,,Eu, Arghine, eu! (zisă ea-împreună). Venii să te-abat de la prag de moarte. Ah! cine ți-au dat gânduri așa slute? Ce grea te-apasă și varvară soarte? Cum de ți-ai uitat de nalta vărtute Spre care de mic eu-ți fui povață... Și vruș' a-ți curma dorita viață? [17] Nu știi tu că nu-i vrednic de dulceață Care-amar n-au tras? După zi nuorată, După vânt cu ploi, negură și ceață Soare mai frumos strălucind s'arată! Lucru-i ticălos ... nu detună Din nuĂ²ri încărcați, cum june viteaz Lovi pe neom, dorind să-l răpună. Nu-i dete nice-o clipită răgaz, Fierrul învârtând de-ună ș-altă ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută să-și acopere lipsa prin provocarea unor dispoziții sufletești foarte importante în alte priviri ... se oprește-n mîna Înduioșatelor neveste, Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare, Aprinși feciorn stîng praseaua Cuțitului din cingătoare. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de lună Și pe argintul cărunteței Din aur împlctesc cunună. — Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va sa. vie." Și în poezia Plugaru ne zice: „La voi aleargă totdeauna Truditu-mi suflet să se ... noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar Milostivul, lar din geana lui de-argint Lacrămi-ar cădea-n adîncul Norilor de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane
... n drumu-i le spulberă de sună, Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Isvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul, și mușchi pe a lui sân, Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept ... Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald." Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, gheață, vânt arzător de vară - Departe vede-orașul pe sub arc de pară, Și lumea nebunise gemând din răsputere; Biserica creștină, a ei catapeteasmă De-un fulger drept în două e ruptă și tresare; Din tainiță mormântul atuncea îi apare, Și piatra de pe groapă crăpând în două sare; Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... O dulce întrupare
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... secetei literare suntem cu toții de acord. Scriitori de valoare avem puțini, și acei puțini scriu așa de rar, iar aceste scrieri rare sunt primite de public cu atâta indiferență! Și astfel, amândoi factorii unei mișcări literare și științifice ne lipsesc deopotrivă: literații și producțiunile literare de o parte și un public către care s-ar adresa aceste producțiuni de altă parte. Care și unde e pricina acestui fenomen întristător? Cauza sărăciei noastre literare, zic unii, e că scriitorii noștri mai de valoare nu scriu. Cu alte cuvinte, cauza sărăciei noastre literare e lipsa literaturii, ori — parafrazând o spirituală expresie a lui Caragiale â ... și înlocuirea ei prin alta, la noi generația de la '48 ducea, afară de aceasta, și o luptă pentru redeșteptarea și liberarea națională. Așadar, generația de la '48 a avut două scopuri de cea mai mare însemnătate: transformarea unei întregi întocmiri sociale și redeșteptarea națională. Fiecare din aceste scopuri în parte e în stare să provoace o puternică mișcare intelectuală. Ce să mai zicem când ele amândouă devin idealul, scopul generației de ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... mea!... O salutare grațioasă!... Trăsura pornește... D. Tiberiu se acopere și merge la bărbier, să-și potrivească ciocul, mustățile și părul, pe care-l piaptănă drept în sus. De ce adică — se-ntreabă cetitorul — madam Ionescu trebuie să-și calce pe inimă, când oprește trăsura spre a vorbi d-lui ... tot orașul că acest tânăr adoră-n tăcere pe grațioasa Aglaia, care nu poate să sufere pe tânărul Tiberiu, fiindcă acesta se uită foarte cruciș. De câte ori, în treacăt, îl vede aruncându-i ocheade galeșe pe sub ochelarii lui albaștri, fiindcă poartă ochelari albaștri, o apucă un fel de leșin la inimă cu dureri de cap; începe să caște, și cască, și cască și trebuie să meargă numaidecât acasă, să puie să-i descânte de deochi. La un bal de binefacere, iarna trecută, d. Bumbeș sta într-un colț al salonului și privea pe grațioasa doamna Ionescu danțând. A privit-o mult; ea ... doamna de multe ori, când umblă, mă rog, în promonadă și prin bolți ... — Eu, drept să spun, nu v-am văzut de la balul ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ... încadrat în mușchi viu, din care răsar plante mititele de munte. E o grădină în miniatură, grădina unei zîne, o grădină întreagă cu miile ei de umbre și de lumini, cu miile ei ...