Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FELUL
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 680 pentru FELUL.
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati)
... Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți. Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare și hrănit, Și îndată la consoții au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S ...
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... Poama, frunza să-i mâncăm, Rădăcina să-i scurmăm, Ca să nu se mai cunoască Că putu vrodinioară aici via să rodească“. Într-acest fel grohăiră, Și se și porniră, Și-ntr-o oară biata vie au fost fărâmată, Și scurmată, Și de tot stricată; Căci este la toți știut ...
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
... tău eu așa n-aș fi făcut, Să mă înalț așa tare, de unde mai apoi vrând, Să mă scobor iar la vale în alt fel n-aș fi putut Decât cu grumazul frânt.â€� „Este drept ceea ce-ai spus, Paingănul i-au răspuns, Însă eu de tine m ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
... naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii ...
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
Dimitrie Anghel - În expoziţia lui Verona În expoziția lui Verona de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul VI. 47. 18 nov. 1907, p. 961—963. Nu țin să precizez o formulă de artă. Sînt destui critici savanți cari, din două linii și trei culori, vor zidi un sistem, vor înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ce vreau să însemn aci sînt numai impresiile primite direct, bucuria sufletească ce mi-a dat-o o oră trăită în expoziția deschisă de curînd la Ateneu. Las la o parte pentru astăzi delicatele acuarele ale d-lui Grant, care expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și ...
Dimitrie Anghel - Întîiul volum
Dimitrie Anghel - Întîiul volum Întîiul volum de Dimitrie Anghel Stam la o masă într-o cafenea, unde se adună de obicei o parte din literații noștri, și ascultam discuțiile lor. Era vorba de revistele noi, de volumele ce stau să apară, de editori, și rămîneam uimit de cîtă pasiune și entuziasm sunt capabili încă acești incorigibili vînători de himere. În timpul acesta, un tînăr sfios s-a așezat la o masă deoparte și, după ce și-a făcut ochii roată împrejur, a scos cu grije un volum din buzunar. Era atîta dragoste în mișcările lui, atîta lumină în ochi, atîta bucurie pe întreaga lui față, încît mă miram cum de nu poartă o aureolă deasupra capului. Era extazul primului volum de versuri, rodul atîtor ceasuri de trudă, întîia poliță asupra viitorului. Și fără de voie, mi-am adus și eu aminte de întîiul meu volum, de truda amară cu care mi-am scris întîiele versuri, de groaza ce o aveam pentru tipar și de vecinica îndoială ce-mi tăia aripele. Chin mai amar și mai sfînt nu poate să existe. Eu mi-alesesem lumea florilor, căci în lumea lor mi-am petrecut copilăria. ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de nenumărate culori și nuanțe, au ajuns, după cum era la antici asfodela, să împărățească imperiul morților. E ziua lor. De pretutindeni, din centru și ...
Dimitrie Anghel - Dantura Dantura de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1046, 14 nov. 1911, p. 1. A moșteni implică un cadavru, evocă un catafalc, făclii aprinse care ard și flutură, coroane și discursuri de multe ori ; și cu toate acestea, ce dulce lucru e a moșteni. Ce voluptate e să te găsești stăpîn pe un lucru de-a gata muncit, să devii proprietar în cursul unei nopți, să deschizi uși și sertare care ți-erau străine, să-ți predai la intrare pălăria și pardesiul unui servitor ce ți se înclină și să-ți asculți singur zgomotul pașilor ce trezesc ecourile propriului tău eu , care se va așeza și etala fără nici o discuție, în locul binevoitorului de cujus , care a fost așa de gentil să se strămute într-o proprietate în adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme că banul odată agonisit muncește singur pentru tine și că telepatii ciudate și afinități nebănuite există între ban și ban. Încredințați de aceasta, pîna ce ajung să aibă ...
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... culorile curcubeului pe ea și pe care întîmplarea a odrăslit-o în imensul și monotonul lan al ierburilor, unde fiecare fir e la fel. Tu uiți că în timp ce Pegasul tău își va strînge aripile și va sta minunat în fața unei flori, cei ce te pîndesc vor ...