Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FERI
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 452 pentru FERI.
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
Ioan Slavici - Semitismul (1908) Barbaria modernă de Ioan Slavici “Semitismul (I),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 131 (14/27 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (II),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 132 (15/28 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (III),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (17/30 Iunie), p. 1. “Semitismul (IV),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (18 Iunie/ 1 Iulie), pp. 1-2. “Semitismul (V),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (19 Iunie/ 2 Iulie), pp. 1-2. Cuprins 1 Semitismul I 2 Semitismul II 3 Semitismul III 4 Semitismul IV 5 Semitismul V Semitismul I Pela mijlocul secolului al optălea înainte de Christos, când s'a intemeiat Roma, în partea apuseană a lumii vechi stăpânitori ai popoarelor și purtători ai culturii erau semiții. Mezopotamia și Iranul se aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme trăia și moș Nichifor din Țuțueni. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună, încăpătoare și îndemânatică. Un poclit de rogojini oprea și soarele și ploaia de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de ...
Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înțelepte", dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași. Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu rogojini; teancuri de traftoloage grecești, latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de painjeni și aruncate în neregulă prin cele unghere, ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... Cine nu știe măsura, nici a scrie poate ști; Peste alt rău dăm, mai mare, vrând d-un rău a ne feri; Un vers nu avea putere, și ajunge noduros; Eu mă tem d-a zice multe, și devin întunecos; Unul n-are-atâtea dresuri ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
Ion Luca Caragiale - Moftangii Moftangii de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 Rromânul Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ...
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliţă Părintele Ermolachie Chisăliță de Mihai Eminescu Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămari î merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tată-său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul lui era leneș, rău și târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoi pe lângă toate astea îl mai chema și Ermolachie Chisăliță. Evangheliile le știa pe de rost, unde nu știa ce să zică, zicea Doamne miluiește! or[i] punea pe palamar să zic-un Tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba[u]: "Ci Doamne! oare ce-i fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește?". Asta impunea. ― Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
Mihail Kogălniceanu - Prefaţă la Letopiseţele Ţării Moldovei Prefață la Letopisețele Țării Moldovei de Mihail Kogălniceanu Dacă vreodinioară studiul istoriei a fost trebuitor, aceasta este în epoca noastră, în acest timp de haos, când și oameni publici și oameni privați, bătrâni și tineri, ne-am văzut individualitățile sfâșiate și iluziile ce ni erau mai plăcute, șterse. Într-un asemenea timp, limanul de mântuire, altarul de răzimat pentru noi este studiul istoriei, singurul oracol care ne mai poate spune viitorul. Acest mare adevăr îl simțesc mai cu deosebire națiile civilizate. Noi vedem că la dânsele istoria singură a moștenit tot interesul ce altădată îl aveau alte cunoștințe teoretice; căci, tocmai ele simțesc nevoia de a-și lega prezentul cu trecutul. De aceea, nici într-un secol, chiar în acel al benedictinilor, nu s-au publicat ca astăzi colecții mai mari de cronice și de urice originale spre a completa istoria. În adevăr, spre a avea o istorie, și îndeosebi istoria țării sale, nimic mai bun, mai folositor, mai neapărat este decât de a se întoarce la izvoarele originale, adică de a avea înaintea sa cronicile, biografiile, diplomele, ...
Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană
... cele mai frumoase opere ale sale, iar pe basul profund și pe contralto le adoperă numai atunci cînd se văzu împins de necesitate, dar se feri cît îi stătu prin putință de a le confida părți din cele esențiale, ca să nu-i compromiță succesul operilor sale. Plecînd de ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... Cine nu știe măsura, nici a scrie poate ști; Peste alt rău dăm, mai mare, vrând d-un rău a ne feri; Un vers nu avea putere, și ajunge noduros; Eu mă tem d-a zice multe, și devin întunecos; Unul n-are-atâtea dresuri ...
Paul Zarifopol - Creație și analiză
Paul Zarifopol - Creaţie şi analiză Creație și analiză de Paul Zarifopol Cu răbdare profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori. Pentru a da o idee despre varietatea exemplelor cercetate, aleg câteva nume: Gide, Ionel Teodoreanu, Dostoievski, Marcel Prevost, Brătescu-Voinești, Proust, Spiridon Popescu, La Rochefoucauld, Agârbiceanu, Tolstoi... În fața vieții literare, dl Ibrăileanu a avut totdeauna o cumințenie senină de biolog. De aceea, tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărul nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine ca dânsul. Odihna aceasta e salutară; ea dă ocazie spiritului științific să tempereze subiectivismul literar. Nu-i vorba să reabilităm de mult trecuta critică științifică cu rigiditățile el naive, ci numai de obligația neînlăturabilă de a ne clarifica impresiile, și a ne completa înțelegerea prin comunicare cu sensibilitatea și fantezia altora. Cultivarea impresiei în ea însăși, fără a căuta să o determinăm cu ajutorul unor elemente intelectuale, nu-i decât o treaptă pregătitoare în teoria literară; iar negarea radicală ...