Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MALUL MĂRII

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 300 pentru MALUL MĂRII.

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia. Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare și stufos și adormi; își și alesese, vezi, loc pentru așa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de ... mari, până și feciori de boieri mai mici. Și care cum venea se punea de pândă la ușa domnițelor câte o noapte. Împăratul aștepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineață ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau ... cum argatul care le da flori se roșește ca o sfeclă când vine înaintea lor și cum este de curățel. Cum auzi fata cea mai mare astfel de cuvinte că iese din gura surorei sale celei mai mici, unde începu să o dojenească cu niște vorbe cam luătoare în râs, cum ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut ... a unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ™e È™i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de voi ... al morÈ›ii. Deodată apăru TlĂ ... El zvârlise uÈ™a mormântului după sine, între el È™i lume... faÈ›a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel ... ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... noștri, Giulia!… Signora Giulia strânse boabele de mazăre în pestelcă și urcă sprintenă treptele. Vacano era vorbăreț și petrecător de-a mai mare dragul. Ne-a povestit că el nu-i din Abbiategrasso, ci din Anzio, de lângă mare, unde tatăl său era pescar. A fost de multe ori chiar și la Roma, când tatăl său încărca două coșuri de pește pe ... catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a crescut mai mare, a cutreierat toată Italia, purtând negoț cu jucării. Și-n Abbiategrasso a întâlnit-o pe signora Giulia, fata avută a ... rostește câte o vorbă. Ochii! Bată-i pârdalnicul de ochi, că-s prea neastâmpărați, când îi ridică în sus! Când râd, când devin serioși nevoie-mare, însă așa de comici că mai că mă pălește râsul. Ciudată fată! Un ardelean povestește de țara noastră, despre români și despre traiul lor, iar ... ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... bolovani, și pe cărările de pe coastele dealurilor se zăreau șiruri de plăieși urcându-se spre curte la chemarea unui bucium. Țăranii formaseră un rond mare, în mijlocul căruia intrase Vali. Exaltat și uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase și caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el ... inima, el era acum să apostrofeze pe țărani într-un mod violent: O! voi, nedemni urmași ai lui Traian, strănepoți degenerați ai lui Ștefan cel Mare!... voi!... când deodată un străin apăru călare în curte, aducând o scrisoare de la Piatra. Prințul C. se retrase deoparte cu amicii lui și le ... scrisoarea. Toți se întristară și căzură pe gânduri, căci, printre multe alte vești rele, corespondentul mai adăuga: că poliția din Iași ar fi arestat un mare număr de persoane pe care le supunea la torturi în întunericul închisorilor, că o seamă de tineri ar fi fost expeduiți spre Dun[...]n căruțe ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri ... în salonul unde se adunase atâta mulțime de oameni nu se observa frumusețea naturei renăscute; pasiunile politice erau la ordinea zilei și cu cea mai mare încordare se agitau întrebările momentului. În fundul acestei săli, atinsă încă de razele luminilor, se înălța pe un piedestal închis o marmoră albă, frumoasă imitare ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

... mîini dorm galbene pe piept, pentru minutul acela cînd ochii nu mai pot privi oglinda, pentru clipa aceea cînd cochetăriile sunt inutile și nu te mal gătești tu, ci stai liniștită ca să te gătească alții. Rîdeau fetele și nepoatele, căci anii mulți trecuseră acuma, rîdeau cerîndu-i care frumosul văl ... diafanei țeseturi de borangic prins în creștetul fecioarei și un veac mai mult fiind adăogat multelor veacuri ce nu-s decît un val pe nesfîrșita mare

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... vrea mereu să spună lucruri de nespus. — Și ce vrea să spună? întrebă mirat bărbatul. — Uite! grăi Păcală, și puse urechea la piele. Mare

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... au năvălit tătarii! Ș-acum în bălți de sânge își joacă armăsarii! Așa! răspunde altul, colo în depărtare Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare! Ard satele române! ard holdele-n câmpii! Ard codrii!... Sub robie cad fete și copii. Și-n fumul ce se nalță cu larme zgomotoase Zbor ... zare îl ocolesc grăbind, Deși-i place să crească sirepe herghelii, Răzlețe pe întinsul câmpiilor pustii. Pe vremea lui, sub ochii lui Ștefan, domn cel mare, Intrând în dușmani singur ca vieru-n stuhul tare, A prins pe hanul Mârza din fugă cu arcanul; Iar Ștefan, de la dânsul ... acum de frâu Ca paloșul de mijloc și mijlocul de brâu. Ursan cu drag răspunde: Aibi parte de noroc! Apoi cu Dan bătrânul, arzând de mare foc, Încalecă și-n umbră dispar ca într-un nor... Iar Fulga-i urmărește cu sufletul în dor. V E noaptea înstelată, e caldă, liniștită ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

... platoului Bughea, bubat de mușuroaie și întins ca o velință zbârcită, merge de-a-nboulea Zobie gușatul, ticălosul și batjocora orașului. Capul lui mare ca o baniță se rezemă pe-un gât înfundat în umeri. Picioarele și mâinile-i cată anapoda. Fața, lată și scofâlcită, la fiece pas se ... — Și era o fată de împărat, frumoasă-frumoasă... * * * 4 Și mergea Zobie bombănind o limbă pe care nimeni nu o înțelegea. Capul, greu și mare, i se clătina pe umeri. Obrajii scofâlciți atârnau în jos. Ochii i se duseseră în fundul capului. Nasul său, turtit și lat, cu nări răsfrânte ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă ... În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai ... omului meu; un psiholog ar fi scris volume întregi, eu însă cred de ajuns a spune că e — psihologicește vorbind — de mare interes înfățișarea unei figuri ce trece de la adânca liniște a unui somn fără de grijă la izbitoarea întipărire a unei ... lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru, de la o vreme cotirăm ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână ... case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de câini. În cârciumă e arababură mare. Firitiseală nepomenită ține nea Nicola Grecul, cu fruntașii satului, de ziua sa. O dată pe an e Sf. Niculae. În ușa prăvăliei stă un țăran ... i auzeai pe toți, care mai de care: - Hai să ne fie de bine, nea Nicola... La mulți ani cu spor și sănătate... Cinstit socru mare... - Suge, suge, că doar nu te-a îmbătrânit calea bisericii... - Mai trage-i, părințele, o leturghie... - Să te văz, logofete, care pe care ... trei didiței între betele ce-i încolăcesc mijlocul de patru ori. La șezători s-a dus o singură dată de când e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești: "Cui îi arde de zbenguit e săritoare pentru așa treabă". Că până se coace dovleacul în sobă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>