Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NICI UNUL (DINTRE)

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 351 pentru NICI UNUL (DINTRE).

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la moarte nu se purta pe ulițe ca cei proști, nici era supus necinstei de a fi ca ei spânzurat în furci sau înțepat. Un boier era spânzurat numai când se afla dovedit de ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)

... vale Bistrița. Mare trebuia să fi fost anevoința cu care se făceau aceste ziduri la astfel de înălțimi; dar se vede că greutatea biruită era unul din meritele religioase ale vremilor de atunci. Apoi aceste mânăstiri pe înălțimea munților erau ca niște cetăți care slujeau de azil libertății la împrejurări grele ... care părea a se ruga cu fierbințeală; lângă dânsa era altă tânără, ce se părea că n-are să supere pe sf. cu nici o rugăciune; când femeia cea dintâi își întoarse capul, văzui niște trăsuri care îmi aduceau aminte o persoană ce am cunoscut altă dată. Dar vechea ... a întins atât decât prin morala sa cea desăvârșită, prin abnegație și iubire de omenire, și al căreia întemeietor zicea ucenicilor săi: "Cel dintâi dintre

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... Și cu Roman-Pribeagul, ce nu mai știu de milă. Scheianul și Mircescul, vecini de pe Siret, Învingători de unguri, s-au prins cu jurământ Nici chiar sub brațul morții să nu dea îndărăt Pân n-or intra cu leahul pe-al leahului pământ, Și Zimbrul de la Scheie și Zimbrul ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei doisprezece tovarăși cătră vecinul său, care sta lungit la pământ și fuma leneș din lulea. — Da, răspunse celalalt, cucul nu ne mai cântă ... că ei s-au săturat să-și vază puștile totdeauna pline și pungile totdeauna deșarte, că ei n-au venit în codru să prindă vrăbii, nici să culeagă urzici, nici să ofteze de dor de muiere; și dacă tu ai ajuns a fi de râsul crâșmăresei Șanta, apoi ei s-au hotărât să ... îl descărcă în pieptul lui Duman, care, învârtindu-se pe călcâie, căzu mort pe loc. — Mai are să-mi spuie cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii!... zise el cu un glas poruncitor de care erau deprinși să tremure cei mai ... numele lui ca să se cutremure însuși scaunul domniei. Multe poteri au fost risipite de dânsul, căci el și cu ai lui plăteau în luptă unul ...

 

Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii

... al claselor aristocratice; când intra copilul nobil în armată, intra dintr-o dată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă polcovnic, nici vechime, nici practică, numele lui era de ajuns pentru înaintare. Așa e și-n literatura; ai învățat alfabetul, poți fi literat. Aminteri, nici nu s-ar explica progresul și bogăția de producere a acestei nobile arte la noi. Întrebați pe un muzicant, pe un pictor, pe ... scrii? ești literat. Știi să citești? ești critic. Prin urmare, eu, care nu am învățat arta ce profesez, nu am deloc dreptul să mă supăr, nici cuvânt sa mă mir că d-ta, fără nici o preparare, îmi critici producerile; cum mie nu mi-a trebuit învățătură ca să le scriu, nici d-tale nu-ți trebuie ca să pricepi producerea mea decât să o citești. Și iată, numaidecât am să dau aici o novelă. Eu n ... scândura groasă de stejar a porții; pe urmă, cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol, ...

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... nu mai sunt aceia ce erau în provincia lor; mai adăogați că accidentele vieții nomade vă pune în relațiune cu individe a cărora nici chiar esistința nu ați fi putut să o cunoașteți; astfel, eu care în țara mea nu mănînc niciodată acasă, nici chiar pe la amici, nu avui niciodată fericirea aceea ce o avui în Italia de a face cunoștință cu atîta lume, iar mai ... de bani și speranța de a să duce apoi a o mînca la tavernă, nu erau alte idei în acele capete, nici alte simtimente în acele inimi. Văzui la Bergamo două june fete ce sunau cu cornul, care este un instrument prea puțin comod pentru o femeie ... se compune mai totdauna muzica italiană. Ascultai cu plăcere melodioasele lor duete; îmi păru rău numai de a vedea pe cea mai mare dintre dînsele cum își deforma obrajii săi rumeni ca cel mai fin carmin, pentru ca să scoată sunete din acel ingrat instrument. Dar, ca să nu ... avoriul, pieliță brună și o capelatură încîntătoare; avea o statură înaltă și mișcări pline de demnitate; iar după învestitură ai fi crezut că e una ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... fragi și zmeură și între brazi cu miros de rășină; noaptea să dormim pe saltea de mușchi, ziua să vânăm, să pescuim, să plutărim și nici să mai știm că sunt orașe în lume. Duduca Balașa clătina din cap c-un zâmbet de milă. — Capete înfierbântate, zise ea, ce v ... o căruță țărănească pe dricuri, care o scutura fără milă pe drumul bolovănos, cu toate perinile ce-și îngrămădise sub șăle. De la o vreme nici căruța, cât era de mică și sprintenă, nu mai putea răzbate pe coastele prăvălatice, și călătorii trebuiră să încalece pe cai. O! grozăvie! Duduca Balașa ... O să-ți rupi gâtul, strigă desperată duduca Balașa, care, deși mergea la pas, se ținea însă cu amândouă mânile de coama calului. Iar Elena nici voia să știe. Noroc că Ducipalul ei, un cal blajin de munte, nedeprins cu alergările, se opri de la sine, și nu mai voi să ... căpăstru, și, dacă încet, încet se deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care ...

 

Alecu Russo - Soveja

... aceste două cuvinte: moarte și nimicire . Poate că vecinătatea acestei vechi bisericuțe și acele două înmormântări au răspândit o așa mare liniște în cugetările mele... nici o mâhnire, nici un răcnet de mânie, nici o tânguire n-au trecut încă prin buzele mele. Temnicierul meu a plecat chiar acuma; el era o mângâiere mare pentru mine; îmi ... oară Provincialul la Teatrul Național . Sala era plină... aplaudări din toate părțile, numai autorul nu aplauda... mai întâi de modestie, apoi fiindcă nu era mulțumit nici de bucată, nici mai ales de actori, care, cei mai mulți, nu-și cunoșteau rolurile, și în sfârșit, nici de cenzură, care ștersese aproape a treia parte din bucată. Subiectul, dacă voiți să-l știți, era numai o scenă de haiduci moldoveni ... ușă aga... Slujbașilor statului se cade a li se face oarecare cinstiri... sluga aduce ciubuce, dulceți: ... eu jucam mereu înainte; nu se-ntâmplă nici șah , nici mat ; partida se sfârși printr-un crai despuiat . Ne sculăm, aga mă ia de mână și mă poftește a merge cu dânsul până ... cuminte fără d-a te înjosi; fii țeapăn și nu zvăpăiat. Știi că extremitățile se lovesc în cap; nu trebuie omul să fie ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H

... de glasul trâmbițelor au căzut; soarele, pre ceriu zăbovind cu călătoriia, au mărit zioa pentru izbândă. Iar minune ca aceasta nu s-au văzut niciodată, nici s-au auzit, ca cela ce iaste unul născut celui preaînalt, pre carele puterile arhanghelilor cu frică îi slujesc, a să arăta pre sine, cu trup, oamenilor și trupul carele l ... era pre la miezul ernii, când pământul și apele sunt înghețate de ger și de vânturile cĂ©le reci; și fecioara tânără și rușinoasă, care nici din casă nu era obicinuită a eși, și, fiind aproape de a naște, purcĂ©de pre o cale grea și cu ... și născându-l, l-au făcut mai frumos decât ar fi fost înfrumusețat cu tot fĂ©liul de bunătăț. Că el iaste izvorul bunătăților fărde nici o stricăciune a fecioriei sale și fărde nici o simțire de durĂ©re au strălucit în lume acest sfânt prunc. Obiciai iaste, în multe părți, ca tot cela ce ar duce roadă noao ... l săruta și ca o slujnică, ca pre un Dumnezeu înalt abiia cu preacuratele mânile sale cuteza a-l apipăi. Căci știia că ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... reforme salutare, făcu în câțiva ani pași uriași pe calea îmbunătățirii morale. Printre acei apostoli ajunși de-abia în primăvara vieții lor, N. Bălcescu era unul din cei mai convinși, din cei mai înfocați, din cei mai cu abnegare. Presimțind viitorul României, el se cerca a grăbi pășirea românilor ... de la Moldova. Două puncte existau însă pe fața pământului, două puncte foarte depărtate, în care românii generației noi începură a se întâlni; unul în Franța, la cartierul studenților din Paris, și celălalt în Moldova, la moșia lui Costache Negri. O inspirare dumnezeiască îndemnase pe părinții noștri a ... în jurisprudență, rămâneau părăsiți de guvern, sau cel mult rânduiți a servi în cele de pe urmă posturi ale ramurilor administrative sau financiare. Nici unul nu se vedea pus la locul lui. Alții, care în neastâmpărul unei imaginații aprinse se încercau a păși pe câmpul ademenitor al literaturii ... ușor motiv [4] și uneori a fi chiar ei înșiși ridicați de poliție din sânul familiei și trimiși în exil la mănăstiri, fără nici ...

 

Ion Luca Caragiale - Repausul duminical

... mereu capul să filozofăm, să tot căutăm cauza la orșice... Destul să constatăm cum se petrec lucrurile, și din constatarea asta să tragem învățătura că: nici la petreceri de mult puse la cale să nu mergem cu prea mari închipuiri de veselie, și nici să stăm la îndoială când, pe negândite, ni se ivește prilej de petrecere; să mergem cu voie bună, daca n-avem altă treabă mai serioasă ... Capșa, întâlnim pe alt prietin; îl luăm, fără vorbă multă, ca de rechiziție; la răspântia bulevardului, încă doi; îi înhățăm; în dreptul legațiunii rusești, încă unul; e prizonier... Curios lucru! toți foarte plictisiți de repausul dominical; și cu cât banda sporește, cu atât dispare plictiseala! Toți șase - oameni de condiție frumoasă ... cognac fin - drege... lucru mare! După schembea, pe la șapte de dimineață, în toiul halei, luăm seama că amicul nostru, culegătorul, a dispărut dintre noi. - Ne-a trădat, zice Costică; amicul d-tale este un laș! Dar n-apucă să isprăvească vorba; și iată iar amicul meu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>