Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE NAS
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 292 pentru PE NAS.
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... O posedă toată; în fine, nu e pe lume nimic Lucru ne-nțeles de dânșii; toate, toate-s bagatele: Știu de-a rostul pe Sofocle, tot așa pe-Aristotele; Fiecare dintre dânșii, chiar pe când era copil, Citea din Homer, din Plato, din Ovidiu și Virgil! Se pricep la Corpus juris, la Pandecte. Ce mai vrei? Chiar și-n ... răspuns moșneagul bine, a vorbit cu căpătâi; Însă cât și-a deschis gura la a doua întrebare Am văzut pe loc că dânsul logică firească n-are, Nu cunoaște nici sintaxa, nici grămatica, în fine, N-a vorbit nimic pe cale și nimic n-a răspuns bine! Nici măria-ta-ntrebarea bine detot nu i-ai pus, Dar, apoi, dânsul răspunse cât se ... dar toți acuma, ce doresc și vreau să spun: Dacă nu-mi veți ști da seamă de tot ce-am vorbit acuma Cu bătrânul de pe brazdă, atunci, las deoparte gluma Și pe toți, pe toți vă spânzur! Mă jur pe cerescul soare, Că deși sunteți voi sfetnici, vă pun în spânzurătoare! Craiul a zis aste vorbe rezolut, aprins și tare, Apoi apucă îndată ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun și era ursit să ajungă ceva. Dară el ... grădină. Aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Nimeni nu știa unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de ... muiere. Însuși împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară așa junii ce voiau să-i pândească fetele, și nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... parcă îi spunea inima că odată, odată, o să se sfârșească toate necazurile sale, și deodată își venea în sine, și se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie și mai tare în credință că cine caută cu amăruntul și cu stăruință trebuie să găsească și gândul să și-l ... de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? - Când se încalță cineva cu opincile, trece marea ca pe uscat. Când pune căciula în cap, nu-l vede nici dracul, măcar de i-ar da cu degetul în ochi. Iară când va avea biciul ... împietri acolo locului. Apoi o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și ... la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin ... în cale mirați, să vadă asemenea alai de înhămătură condusă de doi surugii năbădăioși în haine de abÅ• albă cu fireturi negre, și care săltând pe șea pocneau din bice și chiuiau cât le lua gura. Așa năzdrăvănie nu se mai văzuse pe meleagurile acelea. În Lemberg era boierul cât pe ce să aibă iarăși oarecare daraveri cu poliția care îi opri trăsura în loc și ordonă surugiilor să nu mai chiuie și să nu mai ... Paris. Drumul-de-fier a fost cea întâia mare surprindere pentru dânsul. Nu-și putea da el samă cum niște hardughii de case pe roate, aninate una de alta, pot să alegre la nebunie pe
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... și se pitulă la un colț, așteptând acolo până se liniștiră toți cei din curte. Apoi credinciosul lui puindu-se piuă, Făt-Frumos se urcă pe dânsul; d-aci pe coama zidului, și sări în grădină. Când puse mâna pe colivie, o dată țipă pasărea și, cât ai zice mei, se văzu încongiurat de o mulțime de paseri, cari mai mici, cari mai mari, țipând ... grădină, găsiră pe FătÂFrumos cu colivia în mână și pasările dându-se la el să-l sfâșie, iară el apărându-se. Puseră slujitorii mâna pe el și-l duseră la împăratul, carele și dânsul se sculase să vază ce se întâmplase. Cum îl văzu împăratul, îl și cunoscu; apoi prinse ... o plimba doi slujitori, și se minună de frumusețea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid și sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele și în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; și, deschizând ușa, puse mâna ...
... vorbi p-alt de rău. Spre pildă: Cînd vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. Că nu e mai urît cînd cineva Face pe frumos că e ponevos Și pe cel urît că e aurit. Altul iar Trîntește cuvîntul tronc, Ca cloșca cînd face clonc. Și se pomenește vorbind: Frumoasă noră dobîndiși, Dar se uită ... ntîi să-nghimpe și să fie cu miros, Or nici miros să n-aibă și să fie neghimpos. Fiecare poartă cîte un răvaș în spate. Pe al altuia îl vede și pe al său nu-l vede. Fiecare să ține mai cuminte decît altul. Fiecăruia i se pare că copilul său e mai frumos, d-ar fi ... ei nu-i face Să vorbească-n parte-i după cum îi place, Prerumpînd cuvîntul, zise cu mirare: — Va—a—ai de mine, ce nas ai mare! Pe craiul cu astă vorbă îl împunse, Dar deocamdată nimic nu răspunse. Ea însă părîndu-i că nu auzise Între alte vorbe iară îi mai zise ... cu ocara nu pot fi-mpreună. Cine își defaimă contovaroșia Își arată însuși necuvioșia. Ca el prin urmare lumea-l prețuiește. A umbla pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna Maria și pe mine și ne ridică în sus și zise: Mario, așa bătrân cum sunt, am învins, având d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice ... ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge ... comisul CĂȚELEANU și CĂTĂLIN. ȘTEFĂNIȚĂ: Boieri, Arbore vrea să înnoim prietenia cu Sigismund tocmai când mă pregăteam să intru în Podolia și Pocuția, să pârjolesc pe una și să păstrez pe
... și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare ... prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii, femeia spoită ce sta în sticlă ... a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete ... ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... Bătrâna? Nu!... Ne așteaptă... Doamne! Doamne!... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din ... albe, de ți se părea că e o hârtie sclivistă ori o batistă spălată și-nălbită în două sute de ape. Și care călător trecea pe acolo, ori pe jos, ori călare, ori în căruță, cu un cal, cu doi, cu trei, ori cu oricâți să fi fost, că era drum umblat și bătut ... dar mama ei Ilinca nu râdea; ea își întorsese privirile de la copila ei; ea nu vrea să se mai uite, să privească, să vază pe copila ei. Îi era teamă, îi era frică, îi era milă și o durea văzând
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale și ale dădacei. El știa că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, și lângă ea cinci pâini și un urcioraș cu apă, și îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca ... l, îi ziseră: - Cum de ai cutezat, spurcatule, să ne calci casa? Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă ... învăță cum să facă ca să ia merele. După ce-și luă ziua-bună și de la măiastră și-i făgădui că se va întoarce ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... la rărunchi; Prăpastie în care virtutea este-o crimă, Și crima cea mai neagră, virtute mai sublimă, Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân Pe lângă-a ei pieire pe-a neamului român; Când el rămase-n urmă, zăcând în jos pe vale Cu falșa-i bucurie mai tristă ca o jale, Și când, încet, urcarăm costișul înverzit -- Lăsând pe mâna dreaptă clădirea afumată Din care-n lumea largă pornisem altădată Atât de tânăr încă și-atât de fericit, -- Pe marginea șoselei doi oameni s-arătară, Era un copilandru, era un biet moșneag Copilul plin de viață — bătrânul în toiag, Și dricul ajungându-i ... O rază înmuiată în cerurile-albastre, Ce-n cale adunase tot focul de prin astre, Și care-n cimitirul, cuprins încet de seară, Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară. Dar plânsetul răsună: — Momentul e solemn; Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn, Și-n raza ce apune, și-n vântul ce șoptește, Și-n jalea ce pe fețe adânc se-ntipărește, La marginile groapei mă poartă — mă depun... Pe ...