Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE SCURT (UN SUB.)

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 257 pentru PE SCURT (UN SUB.).

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

... dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela care să impun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, se vede, pe-un drum prescris de mai-nainte, asupra căruia puterea individului nu are nici o influență.    Repetând rugăciunea să binevoiți a îngădui vro două zile ... câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă și tristă totodată și aș vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă... pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb și rotund și frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuțul ... Iar mâni când te vei trezi, ai s-aștepți scrisoare și poimâni are să-ți vie și atunci ai să știi și tu ce făceai pe când eu scriam aceste șiruri și eu cum te-nchipuiesc pe tine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato, tare te-aș mai săruta!    Ieri seara, mititicule, am fost pentru întâia dată de când te-ai dus ... la ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un fel de veselie în sat la noi, fiindcă el cânta mai bine decât toți și din vioară, și din cimpoi, și din fluier, iară pe ... altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și acum adânca dezamăgire ce mă cuprinsese când văzui pe un alt băiat cu vergeaua, căci în zadar, atât de strașnic ca el nu mai era nici unul. Dar peste puțin iar a venit ... ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. În fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, încunjurat de un crâng de arbori verzi și stufoși, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă — atât de lucie, încât în ziduri răsfrângea ca-ntr-o oglindă de argint: dumbravă ... cântec nesfârșit, încet, dulce, ieșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa. Lângă prispă stăteau două butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca argintul torcea un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună, ce cutreiera aerul, decât a ...

 

Ion Luca Caragiale - Smărăndița

... Bătrâna? Nu!... Ne așteaptă... Doamne! Doamne!... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din crăcile lor verzi, pe o pajiște împodobită cu mii și milioane de pestrițături de flori, care mai de care întrecându-se în mândrețe, în strălucire, în fețe și în ... cu două uși cu găuri lucraten struncărie, de vine fiecare două găuri una în câte opt colțuri și alta în câte douăsprezece, și încuiate cu un lacăt mare și gros cât o ploscă de nu-l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

... cu care nu mai avea ce face, și-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală să aibă ginere pe un țigan, dară fiindcă apucase de-și dedese cuvântul, voia acum ca să și-l ție. Și până să se facă logodna, pofti pe țigan la o masă pe care o dădu împăratul pentru mântuirea fie-sei de zmei. Țiganul ședea la masă pe șapte perne și d-a dreapta împăratului. Pe când mâncau ei acolo și se chefuiau, iată că vine și feciorul împăratului cel cu izbânda, și d-abia, d-abia, izbuti să intre ca ... parcă ar veni la prochimen. - Eu socotesc, mărite împărate, că cel care a făcut o asemenea vitejie, nu crez să se fi culcat pe urechea aia și să fi stat numa așa cu degetul în gură, după ce a ucis pe zmei și s-a văzut stăpân pe cămara unde dormea împărăteasa, trebuie să fi luat el vrun semn cu care să dea la iveală vitejia lui. Pe când vorbea feciorul împăratului, pernele sărea una câte una de sub

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... hop, La galop, Când sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, ușurel ca un ogar. Câteodată alivanta pe spinare... Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi trebuie să știi, cumnățică ... vezi, acu, care de care are pretenții să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi și noi avem temeiuri... Adă-ți aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi... că striga și pin somn c-o venit zavera... SAFTA: Așa... așa... CHIRIȚA: I!... când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari... știi?... i-aș sări în cap. SAFTA: D-apoi eu?... CHIRIȚA: Mai tras-ai în cărți, cumnățico? SAFTA: Tras, soro... că ... c-așa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu țigările... SAFTA: Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? CHIRIȚA: Ce gust? Toată lumea azi fumează, Scoate fum pe nas,

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... în vedere numai singuratecii, ci tesaurul întreg al Statului." "Keglevich mai vine o dată asupra" vrea să zică: mai revine, nemțește: kommt nochmals auf ; "singuratecii", pe care nu-i poate avea în vedere ministrul, sunt indivizii, nemțește: die Einzelnen. În Federațiunea din 22 apr. 1868: "Un public ales constatator din baroni, conți, principi." Românește: compus din. Nemțește: bestehend aus. Românește: de la o persoană demnă de crezut, sau din izvor destul ... zice sporire de leafă. Numai nemții zic mai bine Erhöhung des Gehalts , în loc de Vergrösserung . Sunt forme de vorbire consacrate prin uz, pe care nu-i este permis unui autor să le prefacă fără nici o cauză binecuvântată. Ce am zice noi de un neamț care ar traduce cuvântul nostru "nepomenit" cu unerwähnt? Nu e vorbă, și unerwähnt vrea să zică nepomenit; dar terminul german admis în ... no. 1 al Transilvaniei : "În legătură cu acest raport și amăsurat paragrafului." "Amăsurat" este nemțescul gemäss , care la noi s-a tradus pe românește cu conform . Pentru ce confrom și nu amăsurat ? Pentru că conform este un cuvânt nou primit de la francezi, pe ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini

... produseră un mare efect în inima auzitorilor, se duse la Parma ca să ia lecțiuni de la Alessandru Rolla, cel mai renumit violonist al Italiei pe timpii aceia. Ajungînd în acel oraș și prezentîndu-se la celebrul violonist, fu supus la un riguros esamen. Pe dată însă esecută una din compozițiunile sale; Rolla rămase uimit și declară în prezința mai multor artiști că el se simte necapabil de a ... mare pasiune pentru una din damele cele mai nobile din Genova. Această damă, fiind perfectă chitaristă, inspiră lui Paganini un mare amor pentru acest instrument, pe care îl cultivă cu succes în singurătatea unei vile unde trăia în retragere cu amanta sa. Devenind mai în urmă forte în esecutarea acestui instrument ... interpreta diferitele faze ale unui amor romantic. Coarda de mi reprezinta pe juna amantă, iar cea de sol pe amantul gelos, și totalul compozițiunei forma un dialog de amor. Aci lăsa să se auză simtemintele cele mai nobile ale junei înamorate, aci limbagiul pasiunat al amantului, cînd desperarea, cînd iarăși gelozia ... muzicală produse un mare efect asupra auditorilor, dar ceea ce recompensă mai mult

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales ... la Convorbiri, că, de citea mult Convorbirile, de tâmpire nu scăpa, și împărtășește cititorilor săi că în casa dlui Maiorescu nu lipsește o clarinetă și un contrabas, pe lângă un piano. Dl Pantazi Ghica numește pe adversarul său un fel de farceur literar, spune că unii membri ai societății „Junimea“ sunt adați la umorism între mai multe pahare de bere în Borta ... critică: „Acel (5) pus lângă Attila ne trimite în josul paginii la autorii antici, din care izvorăște dlui Ureche această știință. Acolo găsim numit, pe lângă Priscus, și pe Am. Marcellinus. Ammianus Marcellinus citat pentru timpul lui Attila? Mare descoperire! Ammian (născut pe la 330) era de mai mulți ani mort când a început domnirea lui Attila (434, 453), și istoria lui merge numai pănă la

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... de sânge, a văzut la el luleaua, tutunul și amnarul mortului... Dacă s-a bucurat să fure niște nimicuri de la un mort pe care l-a găsit în pădure, eu stric?... Era tâmpit... când i-a citit osânda, râdea... ANCA (cu mult interes): Cum ... mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc la masă, dorm la un loc cu stafia lui... Așa! Asta n-o să mai meargă mult! ( Anca intră din fund încetinel, se oprește în ușă și ascultă ; Gheorghe o ... Poftim! Asta-i vorbă de vorbit! DRAGOMIR: Da... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci de ce mă chinuiești pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe mine cu Dumitru al tău! ( o împinge de mână și suie ; ea vrea să facă un

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... său, ori apă de Vals, repede să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri. — Doamne, coană Profirițo, cum stai dumneata afară, soro!... Ia să intrăm ... trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se înzdreveni ca prin farmec. Sofia Murguleț se îngrijea de babă cu un interes nespus. O puse să-și istorisească patima de la descălicătoare, îi dete cafea cu lămâie, pică oțet pe un cărbune sub nasul ei — iar pe de altă parte porunci să aducă tânărului dulceață, cafea, tutun, cu tot dichisul cuvenit. — Ia spune-ne, coană Profirițo, cum îți vine?... Aci, începu ... de bani!... Ba palianuri, ba consulturi, ba doftoru Draci, ba acu cică să iau apă de Vacs... — De Vals, mamă, o îndreptă fiu-său. Pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>