Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERDE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 1061 pentru PIERDE.
Ștefan Octavian Iosif - Înainte!
Ştefan Octavian Iosif - Înainte! Înainte! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Un paradis pierdut e orice oră, Dar nu te mai întoarce spre trecut: Trecutul nu cunoaște auroră – Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut, Căci un pilot stă pururea la proră. Pe marea asta-a vieții zbuciumată, Ce peste tot o-nvăluie misterul, De vrei să afli cale-adevarată, Ca-n roza vânturilor corăbierul, În inima ta proprie o cată. Sirene-or încerca să te înșele, Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg. Nu te lăsa ademenit de ele : Ca Odiseu legat strâns de catarg, Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele! Din calea ta o clipă nu te-abate, Nu mai căta pe unde ai trecut – Nu plânge-a tale pânze sfâșiate, Ci stăruiește spre necunsocut, Oricâte uragane te vor bate. Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape A valurilor răzvrătită turmă – Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape: Fă tot ce poți ai tăi măcar să scape Și caută să mori cel de pe urmă! Cumpăna, nr 1, 29 noiembrie
Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor ...
Ștefan Octavian Iosif - Înserare
Ştefan Octavian Iosif - Înserare Înserare de Ștefan Octavian Iosif S-a înserat. Ușor se-nalță fumul De prin ogeaguri către bolta vastă, Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. Blând, florile, în liniștea lor castă, Își dăruiesc văzduhului parfumul, Și noaptea-și cerne peste toate scrumul... Ici-colo numai licăre-o fereastă... Un clopot plânge-o clipă, și-apoi tace... Luceafărul în alba-i strălucire Răsare sus... Și-atâta sfântă pace Domnește-acuma peste-ntreaga fire, Că sufletul aripile-și desface Ca să se piardă în
Ștefan Octavian Iosif - Amorul sfărâmat
Ştefan Octavian Iosif - Amorul sfărâmat Amorul sfărâmat de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul Adesea ne oprise din drum, săgetătrul, Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul. Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa Iscălitura ștearsă a bietului artist. Ce trist se-nalță soclul stingher! Luîndu-și zborul, Întristătoare gînduri se duc iar, ca să vie În visul meu de jale în care viitorul Îmi prevestește-o soartă mîhnită și pustie... E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie? Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară Prin pulberea de marmor purtată pe
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
Ştefan Octavian Iosif - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. ...
Ștefan Octavian Iosif - Câmpiei
... Ştefan Octavian Iosif - Câmpiei Cîmpiei de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ca ciocîrliei ce-n văzduhuri Spre soare ciripind se pierde, Tot astfel sufletul îmi crește Cînd te revăd, cîmpie verde ! În sfînta ta singurătate De cîte ori n-am rătăcit, Și-am adormit în iarba ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...
Ștefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1)
Ştefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1) Cîntece de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Singurel ca un haiduc, În surghiun ca norul, Cată mîine să mă duc Și să-mi las odorul. Mîine plec în zori de zi... Însă pînă mîine, Vino mai aproape, — zi Doina mea, stăpîne! Doina cu păstorul, cînd Prăpădise turma Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma... II Nu mai sunt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe ! Și văzduhul s-a-nnorat, Ninge sus la munte — Trec pe vale, la iernat, Turmele mărunte... Plîng tilingi, tălăngi răspund, Soarele apune, — Glas de bucium sună-n fund Ca o rugăciune... III Boii stau în jug supuși, Gata de plecare ; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care... „Hăis și cea!â€� — gem sub poveri Carele greoaie ; Ieri ca azi, și azi ca ieri ; Frig, și vînt, și ploaie... Drumul e glodos și greu, Negura se lasă : „Știe bunul Dumnezeu De-om ajunge-acasă !...â€� IV Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine... Chezășie mi-a rămas ...
Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul
Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...
Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul
Ştefan Octavian Iosif - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e ...
Ștefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg
Ştefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg Clopotele din NĂ¼rnberg de Ștefan Octavian Iosif La NĂ¼rnberg, în vechiul castel, Stăteam rezemat de-o fereastră, Privind cum se-mbracă sub el Orașul în negură-albastră. Și purpur plutea în fâșii Prin negura vânătă-a serii, Pe uliți străvechi și pustii Robite de vraja tăcerii. Și cum rămăsesem visând, Un clopot începe să sune Așa de duios și de blând De parcă o rugă ar spune... El sună, și alte-i răspund Cântând ca argintul de clare, Și-odată s-aude, din fund, Și clopotul domului mare! Și valuri de-adânci armonii Plutesc în fantastice zboruri, Părând că sunt sute și mii De îngeri ce murmură-n coruri... Dar eu, ca furat de un val, Pierdut în concertul haotic, Mă văd într-o sală de bal, O sală-n mărețul stil gotic. Și albă ca albul din crin, Ca umbra din umbră ușoară, De mine s-apropie lin O falnică, blondă fecioară. Eu stau și de-abia mai respir, Cuprins de-o sfială stângace, Dar ochii ei mari de safir Îmi spun că dorește să joace. Și-ajunge doar brațul să-ntind, Ea brațu-i pe ...