Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIVIT
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 1247 pentru PRIVIT.
Mihai Eminescu - Noaptea... Noaptea... de Mihai Eminescu Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc, Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc; Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surânzândă, Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară; Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate, Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci; Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită. O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină, O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare, Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare, Pân' nu-i ...
... gânditoare, Parcă arde-a vieții-mi tort Și prin neguri mormântare Privesc fața mea de mort. Dar atunci când albe zâne S-or privi-n sufletul meu, A! Gândiți, gândiți la mine Că am fost în lume eu. Un murmur feeric dezmiardă doios A salei ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
... gânditoare, Parcă arde-a vieții-mi tort Și prin neguri mormântare Privesc fața mea de mort. Dar atunci când albe zâne S-or privi-n sufletul meu, A! Gândiți, gândiți la mine Că am fost în lume eu. Un murmur feeric dezmiardă doios A salei ...
Mihai Eminescu - Pe lângă plopii fără soț...
Mihai Eminescu - Pe lângă plopii fără soţ... Pe lângă plopii fără soț... de Mihai Eminescu Pe lângă plopii fără soț Adesea am trecut; Mă cunoșteau vecinii toți - Tu nu m-ai cunoscut. La geamul tău ce strălucea Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - Tu nu m-ai înțeles. De câte ori am așteptat O șoaptă de răspuns! O zi din viață să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns; O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci Și rânduri de vieți, Cu ale tale brațe reci Înmărmureai măreț, Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au perechi Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi. Căci te iubeam cu ochi păgâni Și plini de suferinți, Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinții din părinți. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar, Căci azi le semeni tuturor La ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea... Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea Peste codri sta cetatea... de Mihai Eminescu Peste codri sta cetatea Stăpânind singurătatea... Luna plină strălucea, Din nălțimea cea albastră Bătea tainic la fereastră. Și pe negrele zăbrele Sta domnița după ele, Uitându-se norilor Calea zburătorilor. Părul galben, abia creț, Peste tâmple sta răzleț Și trecând pe după tâmple Ca un val de aur împle Umerele și spinarea Și întreagă arătarea. Și e una la părinți, Cum e luna printre sfinți, Și-ntre fete tinerele Ca și luna printre stele, Și e una chiar sub soare, Cine cată-n ochi-i moare, Ochi izvoare de lumine, Cu mâni albe, lungi și fine Și cu degetele trase, Subțirele, de crăiasă, Și buzele subțirele De-mi zâmbea-ntristat cu ele. Au mai știu povestitorii Ce sunt, oare, zburătorii? Vin din rumenirea serii Și din fundul sfânt al mării, Vin din ploaia cea cu soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n ...
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... ochii ei o mint, Sau aievea-i, adevăru-i? Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. El se da tot mai aproape Și cerșea ...
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
... Frumoasă ea era și cu uimire S-apropie el de dânsa... un copil. Cu dinadinsul El i-oferă-a lui iubire... Rece ea privi la dânsul Deși se topea-n dorirea-i sufletul de fericire. Sunt căzută... gândi dânsa... nimeni nu s-uită la mine Ș-aș avea dreptate ...
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis Din pragul unui vis de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări, O lume mai artistă pierdută-n depărtări; O lume grăitoare în cântul lin de vers, Trecutul ce din cartea destinului s-a șters. Visează-te o doamnă din timpul feudal, Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal. Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând, Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând, Iar versurile, flăcări în noaptea de opal, Ți-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal, Ți-au spus de nopți pierdute în ocna unui gând, De inima ce moare în pieptu-mi palpitând. Tu mijlocul îți mlădii, spre pajiște privești, Și ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubești, Dar gestul tău e aspru și-atât de hotărât: « Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât. Cântarea voastră-mi place și ochii voștri iar; Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar. Ce dar vreți de la mine? » « Vreau buzele petale, Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale Să-și verse tot balsamul!... » « Viteze cavaler, Voiesc pentru-a mea ...
Nicolae Dimachi - Lună, lună, te văz lună
Nicolae Dimachi - Lună, lună, te văz lună Lună, lună, te văz lună de Nicolae Dimachi Informații despre această ediție Lună, lună, te văz, lună, Și-nfocată cu lumină, Răvarsă a tale rază O dulceață de viiață. Pe sămne nu poți sîmțîre La a mè nenorocire, De privești făr-de-ndurare A lăcrămilor vărsare, Și privești cu o răpire Jalnica mè tînguire Iar un flutur văz că zboară Bătînd dintr-o aripioară Cu aripile cernite. Ah ! iar sămne încumplite, Fluture și tu vestești ? Partea vieții omenești Arătîndu-le cernit, Arată-mi ce mi-ai hotărît. Ah ! moarte de mi-ar veni Din suflet o aș primi, Căci aș cunoaște-un hotar La acest păhar amar, Și sfîrșitul mi l-aș ști Pînă cînd m-ai