Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SIMȚIT
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 1005 pentru SIMȚIT.
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... lipsi uneori din o aprețiare a operelor celor mai bune; fără îndoială, în mijlocul unei activități critice pentru răspândirea lucrărilor sănătoase se va simți pe ici, pe colea și necesitatea unei loviri directe în contra nulităților, care se amestecă fără nici o chemare în ale literaturei: un energic "în ... a fost foarte capabil de a exprima lumea conform prismei sale personale, dar s-a arătat incapabil de a simți exprimarea lumii ieșită din prisma lui Shakespeare. Căci prisma poetului este menită a răsfrânge raza directă a luminei, dar nu este ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei Legenda ciocârlie de Vasile Alecsandri Lie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană O floare cântătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec, a ochilor mirare. Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Irinel Irinel de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor. Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri... Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna ...
Alexei Mateevici - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...
Alphonse de Lamartine - Safo Safo de Alphonse de Lamartine (Elegie veche) Traducere de Constantin Stamati Zorile poliia munții sub care clocotea marea, Iar Safo tocmai pe piscul țărmului sta în picioare; A Lesbosului fecioare, lângă dânsa încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute A tale ape amare decât un trai osândit. Privește cu ce cunună mi-am împodobit eu fruntea, Privește această frunte ce de chinuri s-au zbârcit. Că acum îi coronată pentru a mea mormântare, Ca când pentru a mea nuntă, sau pentru o sărbătoare. Îmi spun că la tine, de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme ...
Anton Cehov - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...
Constantin Stamati - Safo Safo de Alphonse de Lamartine (Elegie veche) Traducere de Constantin Stamati Zorile poliia munții sub care clocotea marea, Iar Safo tocmai pe piscul țărmului sta în picioare; A Lesbosului fecioare, lângă dânsa încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute A tale ape amare decât un trai osândit. Privește cu ce cunună mi-am împodobit eu fruntea, Privește această frunte ce de chinuri s-au zbârcit. Că acum îi coronată pentru a mea mormântare, Ca când pentru a mea nuntă, sau pentru o sărbătoare. Îmi spun că la tine, de nu m-amăgesc, Scapă orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a ...
... când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână se duce și, cum umple Paharul său de apă, trei taberi îl pândea, Dar nici un om din taberi ...