Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TREABA

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 355 pentru TREABA.

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... am văzut pe M. Oront cari esti din vechii săi prietini, și ei au alcătuit între dânșii această însoțire. CRISPIN:— Așadar, aceasta esti o treabă sfârșită? LABRANCHE: — Da. Contractul esti iscălit de amândoi părinții și de madam Oront. Zăstrea, cari ești de zăci mii de galbeni în bani peșin ...

 

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

... pune lângă tânăra mireasă. „Pentru ce Oscar nu vine? Angus cu grijă întreabă, Unde e? Ce face acuma? Nu cred să fi având vro treabă!“ Fratele răspunde: „Nu știu, în răd nu l-am întâlnit; Poate gonind vre o capră prin păduri a rătăcit, Poate ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... avere mare!â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Deci cucoana intră-n casă, se mânie și întreabă Unde-i sala pentru masă. Boierul Aceasta... Cucoana Nu-i nici de o treabă, Pentr-o sută de persoane măcar aici loc nu este; Nu, nu, eu nu sunt născută ca să trăiesc țărănește, Mie îmi trebuie altă sală ...

 

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

... pune lângă tânăra mireasă. „Pentru ce Oscar nu vine? Angus cu grijă întreabă, Unde e? Ce face acuma? Nu cred să fi având vro treabă!“ Fratele răspunde: „Nu știu, în răd nu l-am întâlnit; Poate gonind vre o capră prin păduri a rătăcit, Poate ...

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

Gheorghe Sion - Corespondenţa lui Gheorghe Sion cu George Bariţ Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț de Gheorghe Sion Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București, ms. rom. 1002, f. 232r-274r. Marcăm în paranteze drepte numerotarea filelor manuscrisului. Cuprins 1 Scrisoarea 1 2 Scrisoarea 2 3 Scrisoarea 3 4 Scrisoarea 4 5 Scrisoarea 5 6 Scrisoarea 6 Scrisoarea 1 Cernăuți, 1848, iulie 14 Domnul meu, Pe când constituțiunea Valahiei ne aducea în deliruri de bucurie și ne hotăriam cu planuri pozitiv pozitive a intra în țară, deodată primim nuvela că la 11 a curgătoarei, în deseară, rușii, în număr de 5 mii și zece tunuri, au intrat în Moldova pe la Sculeni și au intrat în Iași. Asta e pozitiv, ne‑au spus oamani care i-au văzut cu ochii. Unia scriu că pe la Leova au intrat 25 mii, pentru Valahiea. Unia scriu că au intrat și turcii, pe la Galați, pentru ca să oprească venirea rușilor în Valahiea. Dv. aceste le veți fi știind mai sigur, fiindcă Valahiea e aproape. Ce vor face românii din Valahiea, nu știu. Sântem tare îngrijiți de jertfele care ...

 

Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt

... mă calcă! Neica mă lasă și pleacă Și mi-și trece prin dumbravă Și pe mine nu mă-ntreabă, Parc-aș fi de nici o treabă. VI Lele, ce păgână ești, Pe la biserică treci Și nu faci o sfântă cruce, Când pe mine mort mă duce. VII Dacă-ți este ...

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... nalță și vremea se scurtează. Apoi zioa n-ajunge și casa a griji ; Se scoală dar, și iute spre dînsa-naintează Că multă treabă astăzi ea are-a isprăvi. Pe cîmp mergînd adună mulțimi de floricele Apoi cu ele-n brațe acasă ea sosi ; Că vrea, puind ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până ...

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... avere mare!â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Deci cucoana intră-n casă, se mânie și întreabă Unde-i sala pentru masă. Boierul Aceasta... Cucoana Nu-i nici de o treabă, Pentr-o sută de persoane măcar aici loc nu este; Nu, nu, eu nu sunt născută ca să trăiesc țărănește, Mie îmi trebuie altă sală ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... amfitrionului meu încet: — Dragă Mitică, am consumat frumos, n-am ce zice; îți mulțumesc... Eu trebuie să mă retrag; mâne, foarte de dimineață, am treabă și sunt și cam rebegit de vremea asta; trebuie să mă culc mai devreme... Cum am face rost de o sanie? — Ei! bravo â ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>