Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TREC. DE LA

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 827 pentru TREC. DE LA.

Vasile Alecsandri - Buruiana de leac

... Vasile Alecsandri - Buruiana de leac Aoleo! mamă Ileană! Cată-mi vreo buruiană [1] Și cu mine-ți fă pomană. Mergi în câmp de-alege-un smoc Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. C-a fi azi o săptămână, Am văzut pe la fântână O puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă împinge. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele, Ci din buze subțirele. Blestemat să fie locul Unde mi s-a aprins ... Apoi se deșartă cofița descântată pe rana mușcăturii. Descântec de săgetătură Plecat-au nouă fete fecioare Pe cale, pe cărare. Și-ntr-o mândra vale, La mijloc de cale, Maica Domnului le-a întâlnit Și din carul ei de aur astfel le-a grăit: ,,Unde mergeți pe răcoare, Voi, nouă fete fecioare?" ,,Mergem la biserica cea mare Cu trei altare. Ne-am luat năframele Să ștergem icoanele, Ne-am luat ștergarele Să curățim stranele, Ne-am luat măturile Să ... sub a mele picioare Și vă duceți colo-n sat, La cel bolnav săgetat, Cu ochii să-l mângâieți, Cu florile să-l ștergeți

 

Gheorghe Asachi - Lupii și oile

... Gheorghe Asachi - Lupii şi oile Lupii și oile de Gheorghe Asachi După ce au fost trecut Mai mult decât ani o mie De-ncruntată dușmănie, Lupii pace au făcut Cu păstorii și cu turme. La îmbi de folos era Ca masacrul să se curme, Diși lupii i dizbârna, Păstorii din a lor piele Făceau bune cojocele, Încât oaia-n liniștire ... părți dau spre tărie Cuvenită chizășie: Lupii dau pe lupișori, Oile pe câinii lor. Având pacea iscălită După forma legiuită Prin ghibacii comisari, Ce era de neam măgari, Urma liniștea în țară; Pe cât lupii tinerei N-aveau dinte, n-aveau ghiară, Au fost blânzi ca niște miei. Dar îndată ce ... Din lupșor ieșit-au lup, Apetitul firesc mână Să se-ncrunte la o stână Ce-i lipsită de păstori. Atunci lupii răpitori De oi și de mei o sumă Prind, despoaie și zugrumă; Cânii, a turmei tărie, Ce dupre acel tractat Adormise-n lupărie, Tot de

 

Ion Luca Caragiale - C.F.R.

... bine de tot. Amicul (se-ntoarce la loc): Frate, e târziu? Câte să fie? N.: Unu și zece. A.: Acuma sunt în gară la Titu: mănâncă gogoși la madam Mari ca'va s'zică. G.: Cine, nene? A.: Mița, nu ți-am spus?... Băiete, o halbă. N.: Frate, cine e Mița ... Mița acu trebuie să-i tragă la soamne... G.: Da' șeful? A.: Și șeful... Pardon... un moment. (Pleacă.) N.: E dulce. G.: Bărbat de zahăr. N.: Stai, să vedem ce fel de persoană e Mița. A. (se-ntoarce la loc): Singură, n-aș lăsa-o eu! știi! femeie tânără, nu face să umble singură... Sunt măgari cari n-au maneră și... G.: ... Dacă o ... ați ales... și o iubești? A.: Ei, bravos!... Cum să n-o iubești!... E lucru mare, domnule, când îți spui. Apoi în gară la noi, e comedie! Toți pasajerii, când trece trenul ziua, toată lumea, uite așa întoarce capul și se uită la ea, la fereastră - că stăm sus în gară. N.: Da'... șeful unde șade? A.: Tot sus. G.: Șeful e familist? A.: Aș! Nu

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... frunza pe zid șoptește, Iarba pe mușchi întreabă: "Aici cine m-a pus?' Zidul ca o fantomă dasupră-mi se lățește, Ca uriaș la spate-mi turnul se nalță-n sus. La locul lor stau toate, ca moartea neclintite, Gata să năvălească; umbrele mă-ncongiur, Trec și retrec, se primblă asupră-mi pironite; Pasări de noapte, cobe fâlfâie împrejur. ............................................................................... Eu n-am venit, o, umbre, să turbur pacea noastră, Ființa-mi rătăcită aleargă între voi; Este ș-a mea ... pe dealuri s-au sărbat; Râul în treacăt spune ca cât sânge șiroaie În vremele trecute unda-i a purpurat. Aci îmi stau de față eroii Rumâniei Din Câmpulung, din Argeș, din Iaș, din București, De la Traian și Negru, martiri ai vitejiei, Până la împilarea trufiei strămoșești. Ici glasul: Radu Negru! peste Carpați răsună; Viteazu-și pune tronul în locul strămoșesc; Orice rumân în preajmă-i subt steagu-i ... l-a lor picioare mușcă țărâna jos Calofirescul arde d-a lor vitează faimă, Și brațul lui împumnă fierul și mai vânos. De glasul cel războinic altarul se despică, Din sânu-i vitejia e foc mistuitor. Farcaș într-însul arde, sfânt crucea sa ridică: E comandir ...

 

Mihai Eminescu - Odin și poetul

... amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu ­ în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe...        (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci Portalele nalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte decât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune ... într-un labirint de neauă: Coloane nalte, bolți arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau... și-n umbra Cea clar-oscură-a stâlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea de moale ­ strălucită Cuprindea membrii ei dulci și zvelți, Mânile-i mici, ca doi crini albi, încearcă În van a împleti părul de ... temi furtuna și durerea, De ce să tremuri

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. II În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald pe un cal negru zbura, și dealuri, vale În juru-i fug ca visuri - prin nouri joacă lună - La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună, Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Isvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul, și mușchi pe a lui sân, Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept... Așa fel zi și noapte de veacuri el stă orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numără în gându-i zile nenumărate, Și fâlfâie deasupra-i, gonindu-se în roate

 

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

... ei pe gând se luară, La nuntă nu te chemară! Eu ți-s frate mai cu dor, Și fiindcă eu mă-nsor, Am grăbit aici; de-i vre, Vino dar la nunta mea! Astfel zise Constantin Cu glasul de jale plin, Din ochi lacrimi îi cădea Și suspine-l năpădea; Dar Lenuța-l cunoștea Și de nou l-a întrebat: Spune-mi, frate,-adevărat De mă chemi la veselie, Să mă-mbraca bucurie, Să-mi pun struț roșu și dalb Și cai suri la hinteu alb; Dar de mă chemi la jelane, Eu să-mbrac de jale haine; Să iau cai și hinteu negru Să pornim, frate, pe-ntregu! Ba io-ți spun drept, soră, ție, Că te chem la veselie. Și ea mândru s-a gătat, Haine albe și-a luat Și-apoi ambii au plecat Pe cărarea cea mai ... tu, căpeneag iubit, Pânză albă de-nvălit, Și tu, spadă lucitoare, Crucea mea de la picioare: Ne-a sosit vremea, sosit, Să-ntrăm de

 

Mihai Eminescu - Satira I

... a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... deodată... Însă ea se îndreptează, palpitând transfigurată, Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă de pe-o harpă inspirată, Este dulcea sărutare de pe buza adorată, Este-a îngerilor voce dintr-un cer de soare plin. Și cu cât clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care ... în jos pe vale... Clopoțeii de la capre zăngănesc voios în cale... Scumpa ei copilărie se rentoarce înapoi. Însă scena se preschimbă, pe când râuri de-armonie Se revarsă în cascade de

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători de frunte, Născuți pe plaiuri nalte, trăiți în vijelii. Balaur de la Galu, Ciolpan din Pipirig Râd și de frigul morții cum râd de-al iernii frig; Și mulți cobor din munte ca lava din vulcan, De soiul lui Balaur, de soiul lui Ciolpan. Velcea, bastard lui Șarpe, ca șarpele pe apă Alunecă prin dușmani și mult cumplit îi mușcă. În luptă, când i-e sete ... mințile pierdute... Și însă vântul nopții prin lagăr vâjâiește, Ș-un glas din umbra neagră la toți strigă de-a rândul. Orbi! orbi! la masa morții voi vă mâncați comândul! Magnații juni, sub corturi, pe perne de matase Deșartă cupe pline cu vin de la Cotnar, Cântând cu fericire: De viață rea nu-mi pasă! Iubită-mi e pe brațe, în viață nu-i amar! Și fiecare strânge la pieptu-i cu-nfocare O fiică de-a Podoliei, frumoasă și balaie, Cu buze pârguite la foc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>