Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBI REPEDE
Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 284 pentru VORBI REPEDE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... mânia m-aruncă din loc. Grăbii pasul și, deodată, fără de veste, la un țipăt, o rupsei la fugă spre cumpăna puțului, ce se înălța repede
Nicolae Gane - Petrea dascălul
Nicolae Gane - Petrea dascălul Petrea dascălul de Nicolae Gane Au trecut douăzeci și cinci de ani de când a avut loc această întâmplare. Erau frumoase vremi pe atunici, nu doar că mi se păreau mie, fiindcă eram tânăr, dar într-adevăr așa erau, căci un soare vesel se ridica la răsărit asupra noastră, încărcat cu bunuri la care cei mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea de renaștere ce-a frământat atunci pământul nostru. Se isprăvise războiul Crimeei; trupele austriace se retrăseseră din țară, și Pacea de la Paris ne promitea Unirea Principatelor, mărirea teritoriului cu o parte din Basarabia, neatârnarea politică și multe altele care ne înflăcărau mințile. În timpul acela dar de frumoasă amintire, doi lorzi englezi, care luaseră parte la comanda superioară a oștirilor aliate din Crimeea, auzind că Moldova e o țară încă primitivă, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea) Poveste de Barbu Ștefănescu-Delavrancea O, povești, povești... lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca și astăzi, și ce este astăzi va fi odată ca niciodată. Câte focuri, câte lumânări și câte văpaițe n-ai ars, poveste, și toate s-au stins, și multe se vor aprinde ca să se stingă iarăși, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... și numai ăla va ști bine că lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau o fată. Împărăteasa își iubea fata ca luminile ochilor, dar împăratul se prăpădea după ea. Împăratul, bătrân, bătrân, de câte ori o lua pe genunchi, zicea: — Tu mi-ai deschis pleoapele, că, p-aci-p-aci, era să le închid de veci, fata tatei! Iar peste capul fetei cu cosițe de aur cădea barba lui albă ca niște șuvoaie de apă. Și fata, despicând în două barba mai lungă ca ea, scotea capul, ca prin gura cămășii, și zicea râzând: — Bau, tată... Și împăratul plângea ...
... șir de calești elegante se opreau una după alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului. Acea sală ornată cu oglinzi nalte ... se deschiseră și Margărita, întovărășită de maică-sa, se arătă în toată pompa toaletei de mireasă și în toată măreața ei splendoare. Damele se sculară repede ca să o vadă mai bine, iar cavalerii, adunați grămadă în fața ei, se închinară ca dinaintea unei tinere regine. Un lung fior de uimire ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Neghiniţă Neghiniță de Barbu Ștefănescu-Delavrancea A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Și mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiașul ei. Și unchiașul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi țiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat și n-ar fi tușit câteodată. Ba uneori, ca să-și mai ție de urât, tot ea vorbea și tot ea răspundea. Și râdea ea de ea, ca și cum ar fi râs ea de altcineva, înșirând ochiurile pe cârlige. — Ei, ei, ce n-ar plăti un flăcău la bătrânțile noastre! — Cât, de? cât? — Ihi, ihi, mult de tot! — Adică ce, nu te-ai mulțumi și c-o fată mare? — Ba, ce să zic, bine ar fi ș-o fată... — Da, dar la fată vrea zestre. — S-ar găsi, că eu și unchiașul avem ce ne trebuie și nu ne trebuie mult, trei coți de pânză albă și câte ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... și descurca colții din arcul flăcăului spre a-l sfâșia. Fiul împăratului își scoase cuțitul de vânătoare și, cu un curaj nemaiauzit, se repede asupra mistrețului, îi înfige cuțitul drept în ochi și îl dă tumba peste cap, îi mai dă vro două lovituri bune în cap și-l ...
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... care cântă tot drumul marșuri și jocuri și, în sfârșit, vreo câteva căruțe cu nuntași — rude și cunoscuți de-ai mirelui. Căruțele merg foarte repede, în toată fuga cailor, și nuntașii chiuie mereu. Când a sosit nunta, mireasa iese din casă și-l udă pe mire cu apă ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... prea mari, atunci, de frică să nu se dea de gol prin gesturi, prin priviri, prin tonul vocii, ei încetează de a mai vorbi împreună și chiar de a se privi, în fața acelora de care au grijă să-și ascundă pasiunea, și li se pare că ... câțiva ani, îți pare o eternitate. La bătrânețe, când stările sufletești nu mai sunt vii și se rarifică, timpul trece anevoie și totuși atât de repede încât, privind înapoi, lucrurile de acum zece ani îți par că s-au petrecut ieri. Așadar natura, părtinitoare cu tinerețea și ostilă bătrâneții, îi ia ...
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... păreți nu văzurăm decît efigiul Madonei adolorate, portretul pontifului actual și acela al lui Sixt al V-lea. Acest portret, care mă deșteptase atît de repede din frumoasele mele gîndiri, văzîndu-l și prin alte chilii, îmi ațîță curiozitatea de a ști care era cauza ce făcea pe bunii ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
Vasile Alecsandri - Despot Vodă Despot-Vodă de Vasile Alecsandri Legendă istorică în versuri - 5 acturi și 2 tablouri Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 3 ACTUL I - TABLOUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL II 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 5 ACTUL II - TABLOUL II 5.1 SCENA I 5.2 SCENA II 6 ACTUL III 6.1 SCENA I 6.2 SCENA II 6.3 SCENA III 6.4 SCENA IV 6.5 SCENA V 6.6 SCENA VI 6.7 SCENA VII 6.8 SCENA VIII 7 ACTUL IV 7.1 SCENA I 7.2 SCENA II 7.3 SCENA III ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... Ceea ce-l interesa, era vocabularul deosebitelor limbi și redarea prin termenii corespunzători a acelorași noțiuni în deosebitele feliuri de a vorbi, fineța deosebirilor sensurilor, sinonimele, particularitățile sintactice și etimologice ale limbilor ce cunoștea. Cetirea lui cea mai plăcută era — lucru ce ar putea părea straniu ... aceea cu vărul meu, Emil Costinescu, care închegă pentru mult timp o comunitate de gândiri și un schimb de cugetări între noi, despre care voiu vorbi mai la vale, întru cât a avut o înrâurire asupra desvoltării mele intelectuale, mai ales în ce privește cunoștințele mai desăvârșite ale limbei ...