Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CE
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1851 pentru CU CE.
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... decât numai gândul, cuvintele, pasurile, conștiința și duhul nacealstvii. Dumnealor sunt lipiți de niște ațe a cărora vârfuri se trag în Iași. Tot cu același rezon prin care amploiații nu se pot socoti de provinciali, tot cu același rezon, zic, și acei ce au fost în slujbă în capitalie, în vreme de trei ani, potrivit Reglementului, nu învrednicesc acea numire. Asemenea și născuții în capitalie, mutați pe urmă ... în entuziasmul său, strigă: "În sfârșit, iată-mă în cel mai frumos oraș al Principatului Moldaviei sau al Cnejiei!" Dar se apropie de barieră; și ce vede? Două rânduri de bordeie acoperite cu paie, nevăruite, locuite de un roi de jidani stremțuroși. Ajunge la barieră. Harabagiul sau surugiul stă. Un fel de amfibie, îmbrăcat jumătate turcește și jumătate ... că trage la gazdă la hanul cutare, că acolo l-a trimis protopopul ținutului. Zice să pornească; dar n-a scăpat cu atâta. O altă amfibie vine și-l întreabă de n-are marfă cu dânsul. Minunat de o asemene întrebare care-i dovedește că oamenii il socot de bacal sau brașovean, el nu știe ce
... a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând în negrele lui maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei ... oglindește-n ochii săi. Vuiește zgomotoasa gloată, Cu nerăbdare așteptând. Dar iată semnul! Și de-odată Se cască ușa, scârțâind, Și-n țarc tigroaica-naintează Cu pași ușori, voioasă. În urma ei, cu crucea-n mână, Cu haine albe, fără teamă, Ieșit-a tânăra creștină, Împăciuită fără seamă. De-odată via tulburare Se schimbă în adâncă pace. Albin uimit, fără ... Și a strigat: ,,Și eu vreau moarte... Și eu, o, Romă, sunt creștin"... Și în furtuna tulburării Norodul tot a tresărit Și cu fioru-nspăimântării Tigroaica-n lături a sărit. Dar iat-o cum din nou pândește, Ca șarpele, încet mergând... O clipă... Sângele țâșnește, Pământul ... Și la a sfintei rugăciune Din palme bate zgomotoasă. Această mândră povestire Trăiește din adânc trecut, Vorbind făr' nici o părtinire De cele
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule
... Gheorghe Asachi - Epilog la o colecţie de fabule Epilog la o colecție de fabule de Gheorghe Asachi Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum voiajerii fac, Neputând nici eu să tac, Dintre cât-am auzit La apus și răsărit, Am scris mică ... a me carte: Ca să scapi d-atâte sfezi, Cărticico, acasă șezi! Că-n Moldova nu ai parte, Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa ... puține zile Unde-s stampe or rumpe file Iar apoi La ciocoi Cartea a fi de silabat, De râs și de disputat. După ce vor destrama-o Și de său vor sătura-o, Un guzgan politicos, Ca să-ncheie a ei soartă, O va trage-n a ...
... de mîndrie, Socotind c-al său nume Este vestit în lume, Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi, și însuși să privească Cu ce chip îl slăvește nația păserească. Plecă: dar abia merse pînă-n vecinătate, Și găsi felurimi de păsări adunate, Care din întîmplare Se-ntrecea la cîntare ... te roagă obștea noastră: Despre cîntec, ne iartă, ești ca un cuc de proastă“. Asfel păți și cioara; în rîs ea fu luată, Și cu un cuc nemernic de toate comparată. De asemenea cinste cucul supărat foarte, Se duse mai departe; Dar oriunde mergea, Nimic alt n-auzea. În sfîrșit ... a nebunit.“ Tot omul despre sine lesne se amăgește. Nimenea nu își este aspru judecător, Dar judecata obștii e o învățătură. Mulți ce se cred pe sine un ce rar în natură Mai lesne zic că lumea nu știe ce
... se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul ... celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit. De dimineață ... celelalte. Într-o dimineață se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale ... și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei. Și lăvicerul de jos nu se mai îngroșă, din ce fusese,
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XI Janalău pe toți cu mintea-împacă Ș-în urmă după-a lui socoteală Cinstitul sobor cu tot să pleacă, Când Cucavel cu gloata să scoală Și năvălind pe sobor în pripă, Mână pe delegați în răsipă. Doamne la ce-mi dăduși minte bună Ș-inimă de milă sâmțitoare, Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună Și putere-în mâni izbânditoare, Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală Ș-asupresc oamenii fără sfială!... Când văd omenirea ticăloasă, Cu totul oarbă și-întunecată, După mii și mii de-ani abia scoasă Din pruncie, în vrăji afundată, Plâng cu lacreme necontenite, Cum plângeai oarecând, Eraclite! [1] Când omul pe om strică ș-ucide Făr' nice-un folos sau trebuință, Ba muncindu-l încă-în ... a țiganilor poveste. Cum a doao zi, la răsărite, S-iviră-a soarelui călăuze, Albele zori în haine-aurite, Lin zâmbind cu rumeoare buze, Îndată deputĂ¡ția toată Fu la marele sfat adunată. Toți aștepta cu nesuferință După-a lui Janalău socoteală, Căci Slobozan cânta biruință, Când bunul Janalău să scoală Și stând adunării denainte Cu
... țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou ... raze de soare, P-albu-i sân revarsă valuri râzătoare. Chipul ei cel palid prevestește-un rău. Ce,-necat, se luptă cu sufletul său. Însă cu mărire ea atunci vorbește, Vorba-n dulci suspine i se răspândește — ,,Doamne, cu călării tu să nu te duci! Capul lor pe aur te-a vândut la turci. I-a lăsat să intre fără ... cetele-nchinate, Dar cu focuri crude le trăsnesc în spate. Domnul dă un ordin către vânători Ca să-ndrepte focul peste trădători. Între două focuri, cu-a lui călărime, Trădătorul hatman piere cu rușine. Cu virtute rară moldovenii mor! Turcii se-nspăimântă de nepăsul lor. Cu
Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
... Baladă populară românească; Departe, frate, departe, Departe și nici prea foarte, Sus, pe șesul Nistrului, Pe pământul turcului; Colo-n zarea celor culmi, La groapa cu cinci ulmi, Ce răsar dintr-o tulpină Ca cinci frați de la o mumă, Ședea Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos; Ședea Toma cel vestit Lângă murgu ... cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât un cal domnesc. Hoțomanul nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Manea cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos, Și cu ghioaga nestrungită Numai din topor cioplită. El la Toma-ncet venea Și din gură-așa-i grăia: — Alei! Toma Alimoș, Boier din Țara de ... Boier Toma Alimoș Îi da plosca cu vin roș: — Să trăiești, Mane fărtate! Dă-ți mânia după spate, Ca să bem în giumătate. Mane cu stânga lua, Cu dreapta se înarma, Paloșul din sân scotea, Ș-așa bine-l învârtea Ș-așa bine mi-l chitea, Că pe Toma mi-l tăia Pe ... Ochii-mi se painginesc, Norii sus se învârtesc. Te grăbește, aleargă, fugi Și ca gândul să mă duci Colo-n zarea celor culmi, La gropana ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna lungește o strașnică gheară ... Bagdadul! Bagdadul! și el e emirul. Și el e emirul, și are-n tezaur, Movile înalte de-argint și de aur, Și jaruri de pietre cu flăcări de sori; Hangiare-n tot locul, oțeluri cumplite În grajduri, cai repezi cu foc în copite, Și-ochi împrejuru-i — ori spuză, ori flori. Bagdadul! cer galben și roz ce palpită, Rai de-aripi de vise, și rai de grădini, Argint de izvoare, și zare-aurită Bagdadul, poiana de roze și crini Djamii — minarete ... E Meka! ș-aleargă spre ea. Spre albele ziduri, aleargă — aleargă, Și albele ziduri, lucesc — strălucesc, Dar Meka începe și dânsa să meargă Cu pasuri ce ...
... a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rost— Și dacă nu știu eu ce-a fost, Atunci eu nu știu cum mă cheamă! În curte el de vorb-a stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu ... Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai limpezit de ceață! Ce-a fost apoi — la Dumnezeu Sunt toate câte sunt să fie! Ce-a fost apoi, pământul știe; Dar spui ce-am auzit și eu — Că l-au văzut fugind orbește Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri ... te miri ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor ... mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al muntelui sfânt pustnic ce sărmanii îl iubesc Erau dulci acele ceasuri de extaz și de gândire: Șoaptele, adânci murmůre ce iau viața în pustii, A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce ...