Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUNOSCUȚI
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 905 pentru CUNOSCUȚI.
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
Ştefan Octavian Iosif - Pintea Pintea de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Spun povești minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. Mari isprăvi de vitejie, Cunoscute poate vouă. — Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două... Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima, stăpînă ! — Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față ? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o dată, De m-ar pomeni cu anii !... — Dacă vrei să prinzi putere, Du-te, Pinteo, de te scaldă Colo-n iezer ...
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
... sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, Purtarea mea cea rea posomorât-a Inima care m-a iubit ...
Ștefan Octavian Iosif - Un vis, 2
Ştefan Octavian Iosif - Un vis, 2 Un vis de Mihail Lermontov Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Foaie interesantă , 6 iulie 1897 După Lermontov La Daghestan, în valea cea pustie, Rănit la piept, zăceam în nemișcare: Bătea în flăcări rana încă vie, Și sîngele zbucnea în picuri rare... Zăceam însetoșat; nesimțitoare Stau stîncile pleșuve-n jurul meu, Și scînteia în arșița de soare Nisipul galben. Eu dormeam mereu... Visam că-n țara mea e sărbătoare, Vedeam saloane strălucite, pline De musafiri voioși; și, zîmbitoare, Femei frumoase se gîndeau la mine... Doar una sta-ntr-un colț uitat de lume, Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă; N-o atrăgeau pe ea nici danț, nici glume, Ea urmărea un vis cu multă teamă: Departe-n vale un rănit zărea Și-i cunoștea atît de bine chipul ! În agonie rana tresărea Și-un val de sînge înroșea
Ștefan Octavian Iosif - Vedenia
Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă ?... ...
Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul
Alecu Donici - Înţeleptul şi magnatul Înțeleptul și magnatul de Alecu Donici Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești De ce-n societăți alese mai anume, Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești Nepotriviți și seci? Așa pe înțelept magnatul întrebă, Iar el răspuns îi dă: — Societățile au soartă potrivită Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită. Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a lor strigare, Împiedică pe alți, Mai ispitiți bărbați, Să facă vro
Alecu Donici - Știuca și motanul
Alecu Donici - Ştiuca şi motanul Știuca și motanul de Alecu Donici Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut, Iar croitorul de țesut. Și e desigur totdeauna Că cine multe întreprinde Nu scoate-n capăt nici pe una, Ba încă râsul lumii adese își aprinde! O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău, Văzând odinioară Motanul de la moară Cum șoarecii vânează... căzu la el mereu Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat. — Dar spune-mi: cunoști oare Tu astă vânătoare? O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat — Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei, Când prindem costrășei! — Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lăptoc, Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama Pe lângă poloboc. Toți șoarecii din moară Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară. Noroc! Noroc! Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă Și, foarte-n grabă, Mulțime de șoricărit El a vânat, a omorât. Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă! Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă, Pe care șoarecii ...
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
... chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița ...
... dată Cum ouăle se coc L-a lumânării foc Și-ți mulțumesc pentru știință, Dorindu-ți pocăință. Adio! Ține minte că dracul nu cunoaște
Alecu Donici - Doi câini Doi câini de Alecu Donici Un câine, de pe neam dulău, Prielnic, credincios către stăpânul său, Odată au văzut Pe vechiul cunoscut, Juju, cățel tărcat, Ce din ogradă an în curte s-au luat Și carele acum la o fereastră-n casă, Șezând pe un covor de cele mai frumoase, Afară mândru se uita. — Jujucă: ce mai faci mata? Întreabă câinele, din coadă dând încet. (Acesta între câini e semnul de respect.) — Îți mulțumesc, mon cher! răspunse lui Juju. Sunt bine. Dorm, mănânc, alerg, mă hârjonesc Și pe saltele moi când vreau mă tăvălesc. Dar spune-mi: ce faci tu? — Eu sunt ca purure. Rabd foame, ploaie, ger, Păzind ograda la boier; Dorm lângă poartă, sau cu caii, Și de la bucătari ades mănânc bătaie. Ba ieri și un fecior trei lovituri mi-au tras, Pentru că n-am lătrat la vreme și la ceas. Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare Ai căpătat favor asupra-ți așa mare? Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești? Fiind atât de mic, în ce te bizuiești? — Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte și joc ca omul în picioare! Din ...
Alecu Donici - Neguţătorul Neguțătorul de Alecu Donici — Ia vin-încoace, măi nepoate! Dar ce te-ai cufundat acolo-n socotele; Vino de vezi aice un negustor cât poate La cazuri, știi, mai grele. Cunoști tu cea bucată de-aba, de molii roasă, Și putredă, și groasă, Ei bine, Dumnezeu Trimise-un nătărău Și iată bănișorii că-mi sunt acuma-n palmă, Pe-un lucru făr' de seamă. — Așa poate să fie, răspunse cel chemat, Dar, unchiule, ești înșelat, Că tu monedă falsă pe marfă ai luat. Așa diplomația înșeală și se-nșeală, Așa mai mulți din oameni, mic de la mare fură; Cu osebire numai, că unii nu au gură Să dea pe alții la
Alecu Donici - Pizmătarețul și șarpele
Alecu Donici - Pizmătareţul şi şarpele Pizmătarețul și șarpele de Alecu Donici Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate, Când ei o și păzesc cu mare scumpătate Și cel ce au făcut în lume rău mai mult La Tartar purure-i mai bine cunoscut. Acestui adevăr am fabulă dovadă. Mergînd în șir la o paradă, Un șarpe prea înveninat Cu pizmătarețul s-au fost împricinat; Căci șarpele voia să meargă înainte, Iar pizmătarețul își da a lui cuvinte, Precum că are El drit mai mare. Când iată, Velzevul la ei s-au arătat Și dând mai înapoi pe șarpe, înciudat Au zis: "Eu recunosc a tale vrednicii, Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii. Ești rău în adevăr și foarte muști cumplit: Ești plin Tu de venin; Dar n-ai primejduit Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit. Iar pizmătarețul pe toți au pizmuit, Și limba lui cea rea străbate Oriunde, de departe. Așadar de acum, vă hotărăsc să știți: Că pizmătareții în iad sunt mai cinstiți Și de la locuri voi să nu vă mai