Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru DA' DE UNDE!

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1035 pentru DA' DE UNDE!.

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

... fată mare. Iară umbra norilor, Calea zburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De-ndrăgește vreo fată, Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri-ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă, Dară alba față-i moartă, Ori se face nor ... suflu-așa de cald, În miroase să te scald, Să-mi vezi fața de ninsoare Și aripele ușoare, Căci viața mea o țin Cu miros de flori de crin; Nu beau apă, ci scântei Și miros de flori de tei, O, primește-mă în brațe! Umbra nopții mă îngheață, Un strigoi poate în pripă Să mă prinză de aripă, Să m-ascunză în mormânt, Ca să nu știu unde sunt, Ori de aripi să mă lege De un clopot fără lege Și trăgându-l, sunător, De izbirea lui să mor, Căci eu nu sunt vrun fecior Ca să viu amăgitor, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri)

... Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri) Vestea-n țară a ajuns De un hoț cu nume Tuns, Că prin codri a ieșit De șase-ntovărășit, Toți voinici, aleși panduri, Oaspeți ageri de păduri, Ce se port din crâng în crâng, Câți îl văd, de ei se plâng. Că nici unde nu gândești, Cu dânsul te întâlnești Și-l auzi zicând cu bine: ,,De unde vii, măi creștine? Din ce sat, din ce oraș? Luat-ai la drum răvaș Să nu pătimești cevaș? Te jur cu pistolu-n piept, Spune ... cu drept, De ai bani mai multicei, -mi jumătate din ei, Că-ți dau la mână răvaș Să nu rămâi păgubaș, Și cu vreme de-oi trăi, Pân-într-unul ți-oi plăti, Dar cumva de-oi muri eu, Ți-i va plăti Dumnezeu!" Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț, amar de el! Căci păcatul l-a gonit, Cu moarte l-a pedepsit! ↑ Istoria Tunsului a fost scrisă de un autor rus și tipărită într-un calendar, după ocupația Valahiei

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... pornește risolutto fortissimo —Bravo!... Pascali! Matilda! Dimitriade! EXCES DE ZEL La Brăila a deschis întâi cafĂ©-chantant un grec, într-o grădină unde ținea și cafenea și birt. Grecul adusese, după recomandația unui samsar, o cântăreață excentrică de renume. La reprezentația de deschidere, grădina era plină de lume — tot negustori chiaburi cu nevestele, cu fete mari, cu copii... Impresariul era în culmea fericirii, se plimba de la masă la masă, zâmbea și saluta cu respect în dreapta și-n stânga. „Divaâ€�, care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare ... și astfel se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său și de tovarășul acestuia, Costache Mihaileanu. În teatru avea câmp deschis pentru instinctele sale de farsă, la cari n-a așteptat mult ca să le dea de lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor. După ce-l omoară vrăjmașii într-o întâlnire, frații de arme îl aduc pe năsălii, îl întind pe catafalc, și amanta vine să-l plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură pe unde

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... a mea soartă ticăloasă, Îmi blastăm și norocirea, Mă jur și pe Dumnezeu, Că o așa osândire Nu vreau dușmanului meu. Holteiul Dar cum de-ai căzut în cursă tu, cel atât de ferit? Însuratul Ursita mea cu urgie negreșit m-au prigonit Să fiu într-o adunare de dame soiuri înalte, Unde, văzând o fecioară, chipul ei mi-au plăcut foarte; Ochii judecății mele amorul cel cu turbare Orbindu-i, mă îndemnară să-ntreb și a ... sosi ca să mergem la țară spre răsuflare. Carete am minunate, pentru drum toate-s gătiteâ€�... Cucoana Mergi, călătorie bună! Mă mir, neghioabe bărbate, cum de ți-au trecut prin minte, Că eu sunt de tot nebună Ca să mă fac de râs lumii, să mă sui într-un coșciug, Ce îl numești tu caretă și într-însul să mă duc! Spune, unde ai găsit-o această veche antică? Sau poate umbla cu dânsa răposata ta bunică? Ori nu vezi că și lacheii râd de așa hodoroabă? Ah, moarte, vin’ mai în grabă! Decât să trăiesc cu-acela ce nu știe a trăi. Mergi, boierule, ce stai, și ...

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

... che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnĂ©ce a toate țările anii trecuți ... acolo multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vrĂ©mea și anii, de au scris acest lĂ©topiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce vĂ©de cu ochii săi și multe zmintĂ©ște, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vrĂ©me de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat." După acĂ©ia și eu care sunt intre cei păcătoși, Simeon Dascal apucatu-m-am ... este însemnată de UrĂ©che vornicul din lĂ©topisețul cel latinescu izvodită 2 Pentru limba noastră moldovenească 3 De răsipirea țărâi dentăi 4 (SIMION DASCĂLUL) De ...

Nicolae Gane - Șanta

... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei doisprezece tovarăși cătră ... că crâșmăreasa e frumoasă, băgă de samă un al treilea, dar dragostea și căpitănia nu merg împreună. Trebuie să-și aleagă una din două. — Da!... da!... răspunseră cu toții, că de nu!... — Că de nu!... strigă sărind în picioare Duman, un hoț nalt, spătos, cu sprincenele posomorâte, că ...

Vasile Alecsandri - Doncilă

... pe soră-ta, Că nu doresc pe alta." ,,Îti aduc altă mireasă, [5] Mai frumoasă, mai aleasă, Care, când te-a săruta, Halal de viata ta!" ,,Cine-i, bre Doncilă, cine? Unde, unde-i s-o văd bine!" Iat-o ici în brâu la mine! Ian vezi cât e de frumoasă, De subțire, de lucioasă, Ce glăsuț zângănitor Scoate când o prinde dor, Dar mănâncă om de viu Și taie cap de deliu." [6] ,,Ah! amar, amar Doncilă! N-am cerut așa copilă. Du-te cu dânsa-napoi, Că eu plec azi de la voi." ,,Ba nu! vreau să te cunun, C-am jurat să fiu azi nun." Pala-n aer fulgera Capul mârzăcesc zbura! Apoi Donciul se ... fată mare, Și numai dintr-un sărut, Capul lui și l-a pierdut!" ↑ Subiectul acestei balade a fost tratat și de poeții poporali ai Serbiei, sub numele de Dojcin bolnavul . Vezi colecția cântecelor poporale ale serbilor, tradusă în limba franceză de August Dozon (Dentu libraire-Ă©diteur Paris). În Ardeal există asemenea balada lui Doncilă, însă cu numele de Radu și călugărița (vezi colecția tipărită la Pesta ...

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.â ... ...

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VIII Țiganii merg și neștiind unde Să scape de-o nevoie, dau pe-alta; Sătana-într-o mănăstire s-ascunde, Vrând să bage pe frați întru balta Necurăției; iar' Hamza-arată Sultanului turcimea-înțăpată ... într-o boartă A-unui fag, dar' nici alții să lasă Așa numai pe nedejdea moartă: Carii pe zios, carii pe sus, cată, Unde-ocrotință frica le-arată. Nu trecusă-un ceas și jumătate De când tabăra în somn apucasă, Când iacă vin din părțile toate Vaiete, strigări cu larmă groasă Și tocma-în cescuțurile scumpe Prelina păusare le rumpe ... afară să iasă, Ori să șază-ascuns în tufa deasă. Așa socotind, o poftă-îi vine Să-și ivească capul puținel, Ca să poată-oblici de la cine Și de-unde-i larma, când și pe el Nimeri-întețit, ca ș-o săgeată, Un gligan din droaia spăimântată, Și nimerindu-i printre picioare L-ar fi ... Strigă cât putu chiar țigănește: ,,După mine-o luați pă picior!..." Și strâgând aceasta fuga-întinsă, Iar' după dânsul gloata să strânsă. Dar' în loc de-a fugi într-altă parte ÎntracolĂ² mergea bărbătește, ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>