Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... tătari venind în goana mare a cailor spre dânșii și-atunci... vai!... toți copiii, cuprinși de groază, apucară la fugă care-ncotro, uitând pe micul Gheorghie, care atârnat de creanga stejarului, zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste toată țara, începu viața grea și anevoioasă, tot în războaie și osteneli [2] , căci țara, fiind bogată ... cel oacheș și drăgălaș i se înfățișa necontenit, cerându-i parcă răzbunare. Iată că într-una din zile i se aduce veste că o mulțime de oaste tătărască a năvălit în țară peste apa Nistrului, pustiind pământul, răpind cârdurile de vite, dând foc satelor și girezilor de pâne, robind femeile și copiii. Iute Ștefan își întocmi oastea și le ieși înainte la satul Lipinți. O! de
Cincinat Pavelescu - Sic transit
... Cincinat Pavelescu - Sic transit Sic transit de Cincinat Pavelescu (LEGENDĂ ARABĂ) Principesei Maria D. Ghika Omagiu respectuos Pe un cal el străbătuse lumea veșnic zgomotoasă, Când în farmecu-nserării o cetate întâlni Și mulțimea de pe strade ca o mare furtunoasă Se ducea încoa și-ncolo, scopul vieții a-mplini. Călătorul fără voie întrebă pe oarecine Cam de când ar fi orașul cu palat lângă palat, Și răspunsul fu acesta: Vezi de calea ta mai bine, Căci cetatea de când lumea către ceruri s-a-nălțat! După secole apuse Petrecu prin acel loc... Ziduri, temple și palate, tot orașul dispăruse, Un cioban ... la mijloc. Se lăsa peste natură o molatică odihnă, Pe când turma răzlețită împrejur pășea în tihnă. Iar drumețul, vrând să știe, întrebă atunci mirat, De când iarba pe acolo început-a să răsară? Hei, ciobanul îi răspunse cu batjocură amară, De când soarele e soare, turme-aici au pășunat! După secole apuse Petrecu prin acel loc... Câmpul verde în pădure de stejari se prefăcuse... Erau crengile mișcate de al paserilor joc, Și sub bolta uriașă nici chiar razele
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire,
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea cea crăiască Și-n fața boierimii ... Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor mari. Și vorbe sfinte, vorbe line El toarnă-n inimi necăjite Și la izvoare vii, senine Își duce oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire,
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche ... lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe vîrful catargurilor flamurile bat amintindu-i victoriile lui trecute. Tropote de cai răsună, lumini fugare trec și se mută pe chivere și coifuri, epoletele ard în soare. Și lîngă el, iată, ieșind ca din pămînt, un cort rotund cu baldachin de
Dimitrie Bolintineanu - Timpul
... nalță-atunci plină Și varsă pe fluviu un val de lumină, Un brâu lucitor; Eterul albastru cu stele aurite Se scaldă prin valuri ușor încrețite De vântul ușor. Pe fluviul luciu o barcă s-arată Cu pup-aurită, cu flori cununată, Cu văl de satin, Cu june fecioare ca visuri frumoase Ce-n viața fugindă se-nclin amoroase P-al nostru trist sân; Un om cu cosițe și gene ... barca cu dalbe fecioare E timpul; iar ele sunt blândele oare Ce vin și iar pier. Și barca se duce prin valuri purtată; Iar grupa de fete de visuri se-mbată, De viață se-ncânt; Cosița lor saltă sub aurea dulce Și flacăra lunii pe brâul lor luce, Și iată cum cânt: ,,Vin' cu noi, străine june, Să te-mbeți de răsfățări, Vin' pe tinere cunune De adună desfătări! Vin' cu roze de-mpletește Anii tăi ce fugători, Pân' ce timpul nu cosește Ale vieții tale flori! Să n-amâi plăcerea dulce! Timpul este-amăgitor Ce răpește nu ... lacrime se fac. Vin-acum la fericire! Mâine fi-va prea târziu, Vino până ai simțire, Până sufletul ți-e viu!" Spre barca ce fuge pe fluviu la vale Străinul îndreaptă cătările sale, Ce râură dor; Întinde-a sa mână și sufletu-i bate, Răpit
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.â ...
George Coșbuc - Cântecul fusului
... de vină Că se-nvârtea mereu, Și ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-așa nevrând; De-aș face orice-aș face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Și-l cânt mergând pe drum Și nu pricep ce-i asta, Și nu știu, biata, cum? Adese stând la cină Simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vânt, afară, Că-mi arde capul tot, Și-ngrop în palme capul Și-mi cânt amarul tot. Am ... jalnic, D-a lungul peste lunci, Cum plâng și cântă toate! Și-n crâng m-am dus atunci Nu-i loc mai bun pe lume De plâns decât în crâng! Ah, toate plâng, și satul Se miră că eu plâng! Dar fusul e de vină, Că se-nvârtea mereu, Și el cânta un cântec, Și-l știu de-atunci și eu! Și-ncet ce trece viața Când n-ai nici un noroc Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! De-ar sta ...
... bun veghezi tu zic asupra tuturor... Vars-o rază, numai una din eternul tău amor Într-a sufletului noapte și în inima-mi de tină! Pulbere-s făr- de voință, inima mea pustiită Ah! nimic nu e de vină la cumplita mea viață Nici nu o simțeam în mine, când am fost dusă de brață Pe acea cale pierdută, ne-nturnată, pângărită. Un pictor cu fruntea mare, ce un univers ascunde Cărui de model servește ea de-o Venere antică, La privirea ei măreață, lui din mâni penelu-i pică: Unde-am mai văzut  el zise  chipul tău Madona, unde ... tu treci cu fală Împrejur, nainte-n urmă-ți urări lungi, fețe senine... Ea? șuieru-unui nemernic, râsul fetelor bătrâne... Arătând nepăsătoare... dar fiind atât de pală. De-ai muri  ucisă doară de a florilor miroase Ca de marmură un înger, în mijlocul domei nalte, Pe un catafalc depusă, un popor ar plânge-ncalte După sufletu-unui înger, după sfânta cea frumoasă. Ea? de se va surpa moartă într-o noapte de beție Prin ciocnirea de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când ... muscali? Cazacul își arată părul din barbă. În cap avea cazacul păr cu nemiluita, în barbă câteva fire rari și pârlite. - Lomiliev, ai văzut tu pe țarul? Cazacul făcu trei cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. -
George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit
... Ce taină mă-ndeamnă la drum. Dar simt că m-apasă pereții, — Eu sunt chiriaș trecător: În scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări de decor. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam, Și ziua și noaptea pe lună Priveam ca la teatru, madam! Când luna-mi venea la fereastră, Orașul părea că mă cheamă Să-i văd în lumină albastră Fantastica lui ... cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică. Iar dincolo, jos, la etaj — O damă cu vizite multe Și-alături de ea un burlac, Un demon serios de la Culte Cu cioc și cu ghete de lac. De-acolo, pe-o vreme ploioasă, Mi-am pus geamantanu-n tramvai Și-abia am ajuns pân-acasă: Pe Berzei, la conu Mihai. Țin minte și-acuma grădina, Ferestrele unse cu var... În față sta coana Irina Și-n curte, un fost arhivar. Vedeai ... fixez. Străine priveliști fugare! Voi nu știți că-n inimă port O dulce mireasmă de floare, Parfumul trecutului mort... Și-am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? La domnul Manuc, o persoană Cu nasul puțin coroiat; La doamna Mary, pe ...