Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MULT
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1534 pentru DIN CE IN CE MAI MULT.
... păstorițe, un fluier de păstor, Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte Și lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ; De rîu să fie oare, ce curge nevăzut ? Pe lîngă el cînd trece păstorul, nu se-ndură D-un pas să-și depărteze auzul un minut. Cît colo filomila, de multă ... zefirul ascultă cu plăcere Și pîntre frunzi se plimbă ca umbra de ușor ; El numai cîtodată rugîndu-se îi cere Ca cîntecul să ție ceva mai multișor. P-acea singurătate ce ochiul sus privește, Cînd razile de soare natura stăpînesc, Îndată ce și umbra de noapte se ivește Grămăzile de stele încep de strălucesc. Încet-încet și luna, vremelnică stăpînă, Se urcă pe orizon cîmpiile albind, Și ... ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere, Odihnă, mulțumire nu-i poci găsi de loc ; Oriunde veselia din inimă îmi piere, Și de aceea umblă fugar din loc în loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, în vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit ; Întocmai ca o luntre
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran al nostru suferă mai dihai decât toți. Nu-și află loc el, sărmanul, neștiind cum să iasă din așa stare. Și neagra deznădăjduire îl cuprinde pe dânsul tot mai mult. Dar nu trebuie ca deznădăjduirea să-i acopere cu totul sufletul. Nu trebuie să creadă că viața lui este prăpădită și că va sta vecinic ... care va fi cu putință. Ei vor merge în rând cu dânsul spre ajungerea țintei dorite, având în inimi tot acel dor de o viață mai bună pentru întregul norod moldovenesc din Basarabia. Cine-s aceștia? Mai întâi trebuie să spunem că sunt preoții binevoitori ai poporului, care foarte bine știu viața țăranului. Sunt mulți și alți oameni luminați și cu știință ... lor către popor, intrând în „soiuzul adevăraților ruși“, și iarăși făcând fel de fel de ticăloșii. Acest lucru face necrezarea țăranilor încă și mai mare. În fiecare obște de oameni sunt și lepădături. Asta se poate vedea întotdeauna și peste tot locul, dar mai ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... a sărit înainte de-a se opri caii. Îl întâmpin. E încruntat. — Ei? întreb. — A făcut... — În sfârșit!... Ce? — Băiat. — Bravo! să-ți trăiască, zic eu ușurat de grije. El, mai încruntat: — Da... dar... — Dar ce? — Dar mai are de făcut încă unul. — Doi?! — Doi! zise omul dând din cap și clănțănind... Moașa m-asigură că nu e caz grav; dar, pentru liniștea mea... fiindcă sunt zdrobit de emoția prin care am trecut, te ... în mijlocul unei manifestații strălucite și noi am rămas să ne comunicăm impresiile celor două zile frumoase, petrecute în mijlocul bunilor și inteligenților noștri prieteni din Iași. Mă prind că n'o să puteți ghici nimeni despre ce am vorbit, sau mai bine zis, despre ce am auzit vorbindu-ni-se; căci, la drept, nimeni n'a vorbit, toți am ascultat - pe d. N. Ceaur-Aslan. Succesul acelei seri ... fluiere sfâșietoare nu m'ar fi deșteptat din vis. Intram în stația Mărășești, unde se 'ncrucișează atâtea trenuri. Tot restul nopții n'am putut să mai dorm, gândindu-mă la puterea colosală
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... și cu piept. Îns, aleu, lui nu-i lucise a științelor făclie Și talantul de preț mare i s-a stâns din sărăcie! Chiar asemene-adamantul, ce din stâncă este scos, Păn-a nu avea lumină mai întăi de fier s-a ros; Și asemene în tufă se ascunde-o mândră floare, Ce, de nime mirosită, vegetează, crește, moare. Poate-aice dormitează a cotunului Franclin, Ce a patriei ș-a științei purta-amorul sânt în sin. Cufundat în astă groapă poate zace vrun Milton, Cu asemene ambiție ... dorim, Care-n viață ni-a fost dulce, după moarte să trăim. Dar când prin a mele versuri voi să trag din tunecime Pre morți ce zac făr de laudă în această țânterime, Un nepot al meu vrodată, întru duiosul său rost, Văzând un mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina ... dintre văi-nflorite Aici între-a morței colnici întâmplarea te-a condus, Al tău pas un pic frânează, vezi ființe înmiite,
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... LESSING ( Dramaturgia Hamburgică , 296) Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai nimerite forme literare și științifice pentru limpezirea unor principii, unor vederi și pentru propagarea în masa publicului a unor adevăruri literare și științifice ... alte cuvinte, vom stabili influența mediului cosmic și social (mai ales social) asupra producțiunii artistice. Al doilea, considerând producțiunea artistică ca atare, trebuie să analizăm ce anume influență va avea ea asupra publicului. Adică ce anume simțăminte afective și morale va sugera ea, ce anume imagini, ce idei sociale, etice, filozofice etc. Al treilea. Odată știind ce anume influență va avea opera artistică, trebuie să ne dumerim cât de mare, cât de vastă, cât de puternică e această influență, adică trebuie să ... contra. Asemenea e foarte natural ca un critic, având anumite convingeri, să dorească ca aceleași convingeri și simțăminte să le aibă și poeții, cu atât mai mult cu cât poeții sugerează simțămintele ...
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... aduceți scaune de argint, Să descălecăm aici pe pământ Sau să întindeți covoare, Să descălecăm în pridvoare. La cai să dați fân, Zizdeu verde, Cosit din noaptea Sfântului Gheorghe, Cu roada neluată, Cu floarea nescuturată, Strâns în sărbători De două fete surori. Caii noștri să mănânce Și din capete să nu miște; Caii noștri să beie Și din capete să nu deie. Noi am descăleca, Am mai sta, Am mai ura, Dar ni-i frică că vom însera Și avem de trecut stânci, Văi adânci, Munți cu brazi mărunți Și întunecoși, Bine v-am găsit ... astă rădăcină uscată, La șezut crăcănată, Pe-aicea lată, pe-aicea lată. Ia închina, soacră, o dată, Să nu o săruți tare, Că și căciula din cap îți sare. Să o săruți mai binișor, Să-ți paie mai dulcișor. Poftim de beți și vedeți Că rachiu-i de la Pitești, Iar nu țuică de-a dumneavoastră, Când bei multă, Te umfli ... a rânduielilor nunții făcută în chipuri foarte atrăgătoare. Fiecare trebuie s-o spuie, că mai rar găsești în orișice scriere așa chipuri ca acelea ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... hatmanul își ungea mustețele. În toate sările ei beau vin vechi de Odobești pănă ce cădeau sub masă, iar hatmanul, care dintre toți era cel mai aprig sugător al gărăfilor pline, rămânea totdeauna cel din urmă în picioare, privind cu dispreț ciracii săi căzuți. Dar plăcerile de la masă și de sub masă cer și ele oarecare schimbări. Astfel, în ... el se puse mânios în capul mesei, ațintind mereu ochii pe podul afumat al salei. El înghiți în tăcere multe pahare, însă cu cât înghiți mai mult, cu atât devenea mai morăcănos. Acei dintre ciracii săi, care aveau locurile de cinste din dreapta și din stânga sa, se sileau pe cât puteau să nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă ... a-i zice că este gata să se jertfească pentru liniștea lui. Bătrânul vornic o strânse cu duioșie la piept, și era cât pe ce să verse o lacrămă de bucurie. În acea zi, mare serbare se făcu la moșia vornicului Smereanu. Mai mulți juncani și cârlani fură tăiați și împărțiți la oameni; mai multe poloboace cu vin fură supte pănă la cea din
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... cauți să pătrunzi cu intuiția artistului taina moștenirilor etnice și să ne arăți supraviețuirea sufletului roman în românii de astăzi, urmașii direcți ai marilor cuceritori. Din acest temei mai adânc al priceperii scoți dovada despre ceea ce este adevărat și ce - după a d-tale părere - nu poate fi adevărat în poeziile populare române, culese și publicate de vreo 50 de ani încoace. Este ... că "Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d-tale cercetare - partea eroică și cumințenia politică sunt mai ales semnele moștenirii etnice, aceasta nu exclude partea sentimentală nici la romani, și cu atât mai puțin la descendenții lor după o evoluțiune culturală de atâtea veacuri. Îndeosebi elementul eroic în poezia popoarelor ...
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
... 214. Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară ... născut, și mă întreb de ce, din tot globul acesta imens, împrejmuit de atîtea ape albastre care așteaptă paciente ca să cuprindă uscatul, mă înduioșez mai mult. Amintirile vin, cu glasul lor depărtat, cu farmecul lor straniu, cu duioșia lor, contra cărora nu poți să te aperi ; cu cenușa tristă ce-o poartă pe umeri și pe față, cu surîsul trist ce-l au morții pe marginile gurii, ca să mă cheme, dar le înlătur... N-au drept oare atîția cari s-au născut ca și mine
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... în genunchi,  Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi  Să-l vezi că la picioare-ți se târâie un vierme Și recea-ți ironie mai mult încă să-l sferme. O, cât de bine știi tu natura ce a vrut Când a făcut zăpadă și diamant din lut, Știi ce voiește dânsa cu ochi-ți străluciți  Ea vrea prin o zâmbire să fim nefericiți. Să văd a ta făptură să nu mai ... cale-ți m-a pus ca să pătrunz  Și de sub frunte ochii mai bine i-aș fi rupt Decât că sorb din ochi-ți veninul ce l-am supt, Decât să fiu un preot la un astfel de cult, Mai bine-mi rupeam capul ș-aș fi pierit demult! Și totuși, totuși, scumpo... de nu te-aș fi văzut, Au astă bogăție de-amor aș ... tine-mi vine Și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăște-mă, privește la mine cu dispreț, Să te iubesc prin astea tu mai mult mă înveți. Spune-mi cum că fața o mască e de ceară Și mai ...
... afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo ... urmă încercă din nou și văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, și când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!... Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură.