Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI MIȘCAT

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 474 pentru FI MIȘCAT.

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoț nepermis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta ... adâncuri și să aducă pe o superbă cochilie de sidef o inocentă și decentă pâlnie ruginită. Planul de seducțiune al seriosului și castului filozof putea fi astfel considerat ca reușit. Abia avu el timpul să se furișeze la tubul de comunicație, când zânele mării îi și depuseră, grațios, pâlnia în preajma ... astfel în nesimțire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civilă, credea dânsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului. După această trecere de timp, reluându-și ocupațiunile cotidiane și pozițiunea verticală, Stamate se simți cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse ... fură o sărutare. Pentru Stamate, pâlnia deveni de atunci un simbol. Era singura ființă de sex femeiesc cu un tub de comunicație ce i-ar fi ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește, piei din ochi-mi! Nu-mi trebui a ta ... în parte-mi căzu, dar chip nu este Să mai petrec aice cel de pre urmă an. PERIERG: Deprinderea te face a-ți fi de codri dor. SATIR: Ba nu; ci traiul vostru mă scoase din răbdare. PERIERG: Apoi putut-ai oare în vreme așa scurtă Să împlinești porunca ... chipul, și din pricina asta, Mult nu ședeam în slujbă la cei ce-mi aflau gândul: Prieteni cu-adevărul voi nu puteți a fi. PERIERG: De-ți sunt așa dragi codrii și traiul fără griji, Măcar un ceas de vreme c-aș fi eu Pan socoate, Și nu-i avea căință. Eu sunt poet, iubite! În cinstea-ți voi compune un cântec minunat, Iar graiul tău ce-ndeamnă ... să slujești, Nu vei avea mult lucru; căci eu am trebuință De-o slugă credincioasă și cu purtări cinstite. Mă crede că de mine vei ...

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... femeie. Despre celelalte, nu-i vorbă, era el meșter să învețe și pe alții, dar încât privește femeile trebuie să mărturisesc că dacă ele ar fi rămas numai în nădejdea lui, ar fi dus sărmanele mult și bine dorul ademenitului, căci, el, bărbatul, în toată viața, n-a ademenit decât o singură femeie, aceea pe care ... recunoscând în acest act de zgârcenie pe vecinul meu amic Leuștean, așa cum era, adică zgârcit la mărunțișuri și darnic la sume mari. Să-l fi picat cu lumânarea, n-ar fi scos de bunăvoie un leu din buzunar; însă pe un lanț de ceasornic care să-i împodobească pântecele dădea bucuros sute de lei, și nu ... știa când sosesc stridiile sau icrele proaspete; el, cel dintăi, mânca trufandale, și la masa lui nu lipseau niciodată doi, trei prieteni. Ș-apoi, să fi văzut ce vesel era la masă, cum i se dezlega limba după un pahar de Cotnar. Avea un talent nespus de a imita ... de glume potrivite cu locul, cu jocul și cu societatea. Venea apoi masa, și mai zdravănă și mai bine stropită iară, dupămasă, abia putându-se ...

 

George Topîrceanu - Broaștele

George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal. Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea. Erau ocări în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... aces­ta cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui o filozofie exclusivă ... greșit, căci, nestând mai mult sub nici o controlă, a terminat prin a-și curma firul vieții. — Fie cum va fi, formalitățile anchetei trebuie să meargă drumul lor, răspunse comisarul poliției. Și el începu a căuta pe masa de scris, pe care găsi o ... un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară dacă din întâmplare ambele odăi ar fi deșerte, atunci acelui ce după moartea mea va intra întâi în una din ele. “ Comisarul poliției, luând epistola, mi-a înmânat ... vigoarea înverzirii și lepădân­du-mă în seama unei cauze fortunate. Ce putui apoi face, când știut este că ținta ideală și problemele vieții pot ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă ... meu, mă ferisem să intru-n cârd cu oricine, așa că din restrânsul cerc al cunoștințelor mele, alese toate pe sprânceană, Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din ... vorbire, el rămăsese apusean și om de lume până în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau o Academie, altul nu s-ar fi găsit mai potrivit. Cineva care nu l-ar fi cunoscut, văzându-l trecând seara, când ieșea, țeapăn și grav, cu trăsura la pas după el, pentru nimic n-ar fi ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... dării Bucovinei. Acesta fu Grigore Chica voievod, domnul Moldovei. II - 1 octombrie 1777 Iar delibașa zice Vrând răul ca să-l strice: "Măria ta, ar fi bine Să mai iau oameni cu mine!" El i-au răspuns: "Sunt destui În coadă doi idiclii... Că n-am să fac bătălii". Stihul lui ... perini de porfir cu canafuri de fir, un bătrân măreț, cu barba albă, cu o figură mândră și deosebită; în ochii săi însă fizionimistul ar fi descoperit vicleșugul crud al tigrului. El era îmbrăcat în frumosul costum al marilor Porții Otomane, costum ce din nenorocire s-a izgonit astăzi ... curată. A izgonit blanele cele de mult preț și antereele cele cu aur pentru surtucul albastru, din care, cum zic turcii, înainte n-ar fi vrut să facă măcar harșele la cai. În locul bogatului șal cașemir, ce încingea mijlocul cu atâta grație, a dat supușilor săi doi ... comedie și, până ce doftorii vor merge să-și deie stăpânului lor raportul despre starea bolnavului, să aruncăm o căutătură asupra împrejurărilor politice ce se mișca atunce în Moldavia, ca mai lesne să putem pregăti cititorii la strașnica priveliște ce au să vadă. Grigore Ghica voievod, ce domnea atunce în țara ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... sensibile în fantezia auditoriului, și tocmai prin aceasta poezia se deosebește de proză ca un gen aparte, cu propria sa rațiune de a fi. Cuvântul prozaic este chemat a-mi da noțiuni, însă aceste noțiuni sunt abstracte, logice, desmaterializate, și pot constitui astfel un adevăr și o ... și încorporată în formă sensibilă, și de aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă această formă. Noțiunea abstractă „cina cea de taină“ poate fi adevărată, dacă îi cunosc relațiunile esențiale din istorie, însă pentru aceasta nu este încă frumoasă; vroiesc să fac din ea o operă de artă, trebuie ... reci, abstracte, fără imaginațiune sensibilă, fie ele oricât de bine rimate și împărțite în silabe ritmice și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe ... acea vechime romană, care a întrebuințat pentru prima oară cuvântul eminens. Eminens sta în legătură cu vechiul meno, care însemna a fi înălțat, a se ridica peste un nivel dat; de unde cuvântul mensa, care mai înainte vrea să zică orce ridicătură, masă, bancă, scenă ...

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

... discuțiunea d-stră și mărturisesc că n-am putut descoperi într-însa decît un spirit de castă și nimic mai mult; cît de fericită ar fi fost omenirea daca discordia, astă fiică a Infernului, n-ar fi venit să turbure liniștea și unirea popoarelor! Cît de înainte ar fi acum frumoasele arte daca spiritul de castă n-ar fi semănat între preoții lui Apolon și ai muzelor veninul distructiv! Iluziunea belelor arte, după noi, nu poate fi decît aceea de a corespunde cu diferitele esigențe ale popoarelor, a îndeplini necesitățile lor și a reflecta în sine ... seculului nostru, ci ar scri opere teatrale și ar lăsa printr-însele monumente pentru posteritate, iar numele său n-ar înceta de a fi scris în istoria muzicală, alături cu al acelor mai iluștri maeștri. Paisiello, Cimarosa, Haendel și GlĂ¼ck sînt cei mai mari maeștri ai seculului al ... actualităței care, prin geniul său, a pătruns în spiritul seculului și a devinat esigențele dramei moderne, fără care el n-ar fi

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii Ceasornicul bunicii de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Fantoma amintirii", în Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... Câte dureri pricinuiești, Ce lacrimi de-ntristare La toți: ce mult nenorocești Prin mica-ți depărtare. Iar iubitoare-aievea-n vis Voind a fi în viață, Ca liliacul cel închis Albul câștigă față. Dar duhul tău eu socotesc Că i-ar da mii de fețe, Prin acei ochi ce ... albu-ți arată-n adevăr Acum pe neașteptate Cadre de raze cum răsar Din doru-ți, minunate. În câte chipuri gându-ți schimbi, Oricăt vei fi departe Oriunde stai, unde te plimbi Fă-n gându-ți să am parte. Asemenea găsim în Iancu Văcărescu strofa din Pajul Cupidon și alte bucăți ... noastre literare. Acest marș al lui Iancu Văcărescu, atât de bine susținut în ton bărbătesc și în ce privește accentul, ca și în vocabular, ar fi de ajuns, credem, pentru cine vrea numaidecât să fixeze un prim poet român modern, un poet care, cum spune un admirator absolut al lui Cârlova ... Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. Mai trebuie să amintesc didactismul deplorabil din Rugăciunea, care ar fi fostfie un fel de elegie patriotică? A ta putere nemărginită În veci urmează a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>