Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IA
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1185 pentru IA.
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... și mi s-a așezat ușor Ia căpătîi, întunecîndu-mi albul pernelor cu umbra lui, mă va îndrăgi cu totul și mă va lua cu el în lumea lui brăzdată de cărări negre ca și multele linii de slove pe care le-am scris, cu un deget dus la ...
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea; Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă. Stă în capul mesei, între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. Viața noastră trece ca suava rouă Când speranța dulce ne surâde nouă. Astfel astă dată viața lor cura; Cugetele triste nu-i mai turbura; Luna varsă raze dulci și argintoase; Austrul le suflă coamele pletoase; Căpitanii toarnă prin pahare vin Și în sănătatea lui Mihai închin. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și luând paharul astfel le vorbește — ,,Nu vă urez viață, căpitanii mei! Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei! Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! Sufletul lor nu e mai presus de fierul Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul! Dar românul nu va câmpuri fără flori, Zile ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania Mihai în Transilvania de Dimitrie Bolintineanu Batori Andrea, domnul de Ardeal, Lui Mihai îi scrie: ,,Credincios vasal, Să te scoli cu fiii-ți și să vii la mine Ca să capeți pace, grație și bine!" Iar Mihai răspunde: "Fac precum tu vrei. Voi veni la tine cu toți fiii mei!" Zice și purcede cu oștiri de țară, Hotărât să-nvingă sau măreț să piară. Ca născânzii fluturi ce rup vălul lor Și p-aripiori d-aur ies, se cerc în zbor, Zorile făramă valurile-umbroase Și se vărs în aer dulci și auroase. Dar Mihai vorbește: — ,,Jugul cel de dor Spartu-s-a sub brațul cel triumfător; Dar creștinii popoli din această țară Mai amare lanțuri astăzi ne prepară. Astăzi vingătorii din Călugăreni Au ajuns să fie sclavi la ungureni. Eu urăsc în viață orice tiranie, Ori de ce natură, ori de unde vie! Vie de la cela ce se zice rău, Ce ne pleacă fruntea sub paloșul său; Vie de la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă pentru noi lucește. Sub aceste ...
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu Preda Buzescu de Dimitrie Bolintineanu De trei zile lupta n-a mai încetat Și tătarul pare c-a înaintat. Dar Buzescu Preda vede cu durere Floarea României ce pe vale piere. Trece înainte pe un cal în joc Ce varsă din ochii-i flacăre de foc. Strigă cu tărie cetelor zdrobite Ce la glasu-i mândru se întorc uimite. Iată că nepotul hanului tătar Trece pe-un sălbatec, ager armăsar. Unde se arată pe întinsa vale Prin oștirea noastră își deschide cale. Iar Buzescu Preda cum îl întâlni, Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi — ,,Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine, O, tătare! vino să te bați cu mine!" Ei descălecară atunci amândoi Și se iau la luptă ca doi juni eroi. Ochii tuturora cată cu mirare La Buzescu Preda și tătarul mare. Ei se bat la raza stelei cei de foc, Flacările-i albe pe-a lor zale joc. Vântul răcorește fruntea lor udată Și mânia dulce sufletul le-mbată. Ei se bat în spade — spadele se frâng; Și se iau la brațe — se smucesc, se strâng. Când tătarul scoate o ...
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei Împrumutarea formei de Garabet Ibrăileanu În Originalitatea formei din numărul trecut am spus că împrumutarea formei nu e un fenomen ce ar răsturna explicația noastră în privința legăturii dintre formă și fond, dar că, dimpotrivă, această împrumutare întărește încă această explicație. Pentru a vedea aceasta, vom analiza eminescianismul și, arătând pricinile lui, vom înțelege de ce împrumutarea formei nu răstoarnă cele spuse de noi în articolul trecut. Eminescienii sunt de două feluri: cei fără talent și cei cu talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt mai mult ori mai puțin și toți au simțământul frumosului, dar simțirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva. Toți simțim, dar nu toți simțim așa de tare ca să putem fi poeți. Acești poeți eminescieni, fără darul poeziei, citind pe Eminescu și găsind într-însul expresia tendințelor și simțămintelor lor, devin admiratorii marelui poet, firește. Până aicea ajungem toți. Însă unora dintre noi, muritori de rând, ne vine și nouă gustul să facem poezii, și cum Eminescu a întrupat așa ...
Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei
Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei Originalitatea formei de Garabet Ibrăileanu Cînd vorbim despre formă, nu trebuie să ne închipuim că avem a face cu ceva existent de sine, că ar fi o deosebire obiectivă între formă și fond, căci atunci am face o mare greșeală, am cădea în metafizică. Deosebirea între formă și fond e mai mult o deosebire logică, menită a ne ușura analiza în chestiile de estetică. Din punct de vedere obiectiv, ea nu există, căci o bucată literară, o poezie, de pildă, nu-i altceva decât exprimarea unei stări sufletești, iar o stare sufletească exprimată e un fenomen pe care îl putem descompune numai din punct de vedere logic, dar nu-l putem, în mod obiectiv, tăia în două, în formă și fond, căci una fără alta nu poate exista și nimeni n-a vazut nici formă, nici fond separate. Ceea ce noi numim formă e chipul de a exprima cutare sau cutare stare sufletească, cu alte cuvinte, chipul în care se manifestă în afară o stare sufletească oarecare... Dacă este așa, atunci e evident că între ceea ce numim formă și între fond există o legătură, un paralelism ...
George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ...
George Coşbuc - Prutul Prutul de George Coșbuc Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oștiri păgâne Și cai roibi fără de frâne! Iar de maluri tu izbești Capete moldovenești Și prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai cazaci. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci Tot erau mai mulți cazaci. Barba lor bătea-le brâul Și țineau cu dinții frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Și când i-am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu fulgerătura, Pletele cu zbârlitura, Bărbile cu-ncâlcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri și-ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă- ...
George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit
George Topîrceanu - Balada chiriaşului grăbit Balada chiriașului grăbit de George Topîrceanu Trec anii, trec lunile-n goană Și-n zbor săptămânile trec. Rămâi sănătoasă, cucoană, Că-mi iau geamantanul și plec! Eu nu știu limanul spre care Pornesc cu bagajul acum, Ce demon mă pune-n mișcare, Ce taină mă-ndeamnă la drum. Dar simt că m-apasă pereții, — Eu sunt chiriaș trecător: În scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări de decor. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam, Și ziua și noaptea pe lună Priveam ca la teatru, madam! Când luna-mi venea la fereastră, Orașul părea că mă cheamă Să-i văd în lumină albastră Fantastica lui panoramă... Mai sus, într-o cameră mică, Făceau împreună menaj Un moș, un actor și-o pisică. Iar dincolo, jos, la etaj — O damă cu vizite multe Și-alături de ea un burlac, Un demon serios de la Culte Cu cioc și cu ghete de lac. De-acolo, pe-o vreme ploioasă, Mi-am pus geamantanu-n tramvai Și-abia am ajuns pân-acasă: Pe Berzei, la conu Mihai. Țin minte și-acuma grădina, Ferestrele unse cu var... În față sta ...
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului N. Davidescu: din Cântarea Omului de George Topîrceanu Ploaia A venit întâi un nor călător și-a acoperit ca fumul o jumătate de cer și soarele. Eu mi-am dezgolit picioarele și-am pornit încet pe drumul care duce la pădure. Toți copacii au început să murmure. Mai târziu un fulger a spart pântecele cerului. Copacii și-au încetat pesemne cântecele și picături de culoarea fierului au căzut. Sub coroana palmieruui se făcuse-aproape noapte. Eu însă, cu inima strânsă, am mâncat smochine coapte și-am tăcut. Întoarcerea fiului risipitor Eu, tată, am plecat și te rog să nu fii supărat, căci dac-aș fi rămas n-ai fi tăiat acum vițelul cel mai gras. Am colindat flămând pământurile, și m-au bătut în față vânturile, și m-a pârlit soarele, și m-au durut picioarele... Acum te văd și-mi pare bine, așadar te rog să nu te uiți urât la mine — că plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă. Poruncește să-mi aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige ...