Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INTRA ÎN VORBĂ CU
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 336 pentru INTRA ÎN VORBĂ CU.
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... și credem că va dura mult timp așa, daca secolul nostru nu va produce vrun alt compozitor superior lui Rossini. Înainte de a intra în aprețierea reprezentării acestei opere pe teatrul nostru cu artiștii de astăzi, ne permitem a face încă o mică digresiune ca să arătăm lectorilor noștri ce este muzica Bărbierului și ce se ... d-operă al lui Rossini, numai ea s-a apropiat mai mult de felul de cîntare al muzicei acestui mare compozitor. Am observat cu o mare plăcere că gentila noastră cantatrice s-a convins că ceea ce o face să piarză mult în opinia publicului este asprimea timbrului vocei sale și de aceea se silește cît poate a-l îndulci. În celebra arie Un voce poco fa a făcut să auzim mai multe perioade muzicale vocalizate în adevăr alla Rossini . În duetul cu Figaro, Dunque io son la fortunata , ea a fost iarăși bine. Dară punctul în care a reeșit să atragă asupră-i atențiunea publicului a fost variațiunile scrise de Rode [2] pe o temă italiană, ce ... ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă luminile lor în această mare chestiune: protecționismul național. D-sa termină arătând foloasele cooperațiunii: cooperațiunea trebuie să fie pentru toți românii cu minte o idee fixă. Se intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în ... gustul! ALTA : Să-l dreagă! D. IORDACHE : Nu mai! Dar cu principiile dv. o să vă frigeți prost de tot! D. BASILESCU , tipograf, atacând chestia cu multă ardoare, culege aplauze de deosebite caractere, care de ilaritate, care de entuziasm; în fine face o frumoasă impresiune. D. FRANKE , croitor, o ia cu francheță p-alt ton. Se vede aci stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... stoarce lacrimi de admirație naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, și lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice. Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu ... incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat de paupertate estetică și morală, când își îngăduie, ca un lucru foarte natural, intimități cu fetele-în-casă, și în același timp înfierează, ca cea din urmă înjosire, aceleași intimități ale unei femei cu un lacheu. Omul care, prin vorbe, gesturi, fapte mărunte, își descarcă necontenit sentimentele, în măsura ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... și-și oprește privirile care ard spre ușa lui Zibal; scrâșnește din dinți, se repede țintă pe cele trei trepte, și într-o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai spăriet, jidane? întrebă râzând glumețul. Dormi la nămiez, ai?... Scoală că-ți vin mușterii... sosește harabaoa poștei". Și, după prostul său obicei ... irita rău pe jidan, voi să apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile. "Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo da Vinci al ... dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a ... cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, cu vai, la București. În
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... castelului din Suceava. La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de ... pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n-aș fi luat sarica... Vinul ține de cald ... mă lase chelar, cum porunci Ștefăniță două zile înainte d-a muri? SANDOMIR: De moș Groza? Un te poți apropia... CORBEA: E ostaș în toată legea! MOGÂRDICI: E, vorbi și mutu!... E ostaș în toată legea!... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloș, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul și cu paloșul, eu cu cheile și ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos ... acest nensemnat se îmflă, prăvale orice-i iasă nainte, și furios sparge, trage, îneacă și după ce își răzbună de cei ce nu-l bagau în seamă, merge spumegând de se pierde în alte ape, agerul pârâu! Biserica astă roșie este iar de Ștefan înălțată în cinstea Mergătorului înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... duc unde ne duce apetitul, în palaÂtul regesc sau în bordeiul săracului, în cabinetul filozofului sau la umbra cedrului, unde se odihnește elefantul. Înzestrați cu un paloș ascuțit, bortelim cu el fără păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui. Noi, țânțarii, nu ne naștem în dureri și chinuri ca oamenii, ci primim viața în cel dintâi moment și vedem cu extaz întâia rază a luminii, ce ne încălzește și săvârșește pe loc întregimea creaÂturii noastre. Așa gândeam în cel dintâi moment al tinereții, legănat de iluzii încântătoare, dar vai! trăind m-am încredințat cât de amar m-am înșelat. Experiența mi-a ... se retragă rușinată. În acel război memorabil am dovedit și eu un curaj de eroină, sfredelind cu
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... 6] , acea notă prin care tenorii cei distincți arată valoarea vocei lor, o pronunță astfel că ea pierde mult din marele ei efect. Aria finală cu care se termină actul al treilea, deși fu cîntată cu o mare simțire muzicală și foarte îngrijit, dar tot nu reuși a o pronunța în limba aceea în care a scris-o Donizetti; cauza fu lipsa unei voci omogene și maniera aceea foarte esagerată în esprimarea pasiunilor celor sublime. Despre jocul de scenă nu zicem nimic, fiindcă fizicul său cel antidramatic ne scutește de a-l mai critica ... nu criticăm ca să scrim, nici scrim ca să facem paradă de noi, sau spre a ne face cariera. Cînd am luat pana în mînă, n-am avut alt scop decît acela de a biciui viciul sub care căzuse și în care se află chiar astăzi teatrul italian. Am scris fiindcă, ca român, nu am putut suferi să vedem sugrumîndu-se în leagăn cea mai frumoasă din frumoasele arte; am scris fiindcă nu puturăm suferi a ne umili străinul în patria noastră ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... Veni și ziua de Școală domnească. Abia se luminase. Mă deșteptă frate-meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie ... să crez. Aceea să fie Școala domnească? Niște case lungi, pitici și dărăpănate. Dar n-avea porți înalte de fer, căci n-avea de loc. În fața școlii, o veche pivniță, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare cu bălării. Așa case văzusem și eu. Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la șodron, se jucau cu sâmburi de roșcovă și cu nasturi. Poi așa școlari mai văzusem și eu!... De nu m-ar trânti... Și iacă, frate-meu mă luă de mână și-mi zise încet ... înscriu. Când intrai în clasă văzui o vergea lungă, galbenă și lucioasă, rezemată de masa profesorului, a Domnului. Domnul - un om nalt, slab, ...
... atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu deosebire fioros. — Dacă e urs în pădure, îmi zise pristavul , pe aice trebuie să iasă, că n-are pe unde cotigi. N-are pe unde cotigi, repetai eu în gând. Vra să zică, trebuie să mă țin bine să nu-mi dau pielea ursului în loc să mi-o deie el mie. Și cum stam așa în așteptarea pornirei haitașilor, fără să vreu îmi veniră în minte cei trei urși a lui Catrințaș. Auzi, trei urși!... Unul înțeleg... doi, treacă-meargă... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam ... desfăcut sacii cu merindele, apoi... halal să ne fie!... Era drept dragul să ne fi văzut cineva la lucru. Poftă de mâncare și poftă de vorbă cât lumea. Parcă făcusem cine știe ce izbândă. Cu cât deșartau sacii și butelcile,