Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LARGUL MARII

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 355 pentru LARGUL MARII.

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... accente emoționale. Exemplu desăvârșit îmi par cele trei strofe copiate la început. Vizualitate și humor: adică Adrian Maniu. Cu ce delicată ingeniozitate e construit ritmul larg, mișcarea rallentando, în perechile de versuri care încheie primele două strofe și în prima pereche a strofei din urmă! E liniștea serii rurale ... și al celui următor, contra unor materiale și dogme literare istovite milenar. Ca să vedem puțin minuțiile în lucrarea unui virtuoz: tema e luna e mare ca o pată roșie, e pată de sânge, uriașă boabă de mărgean, o hârcă de mort pe o pernă de catifea aurie, luna e un ... toate civintele. Și întreba pe Cel-ce-toate-le-a-făcut de ce nu i-a lăsat și lui darul cel mare: însemnarea frumuseții. Dar ni se spune și de un mut care voia să tălmăcească prin semne zugrăveala unui altar, și de un dascăl care adăuga ... prin arături în care urme de coceni sunt rămase, / Floarea tutunului roză rămâne în urmă, / Fluierul tremură, cântecul se curmă, / Din mersul încet, după iarbă mare, / Satul se micșorează în depărtare... Și dacă nu vă interesează amănunte, cum, de exemplu, în acest pitoresc strict, apare, pe alocuri schimbare bruscă de acord ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe ... pumnii în cap. Neica Stavrache nu înțelegea deloc. -Ce să mă fac?... ce să mă fac, neică?... spune d-ta, că mi-ești frate mai mare... Ce avea preotul pe suflet? Ce să aibă? Lucru greu de-nțeles, firește; așa de greu că d-l Stavrache, mai întâi, nici n-a ... fără grije dorm buștean. Hangiul, posomorât, stă câteva minute la gânduri adânci; dar deodată fața i se luminează: înăuntrul frunții a scânteiat o mare inspirație. Omul trece repede în odaia unde îl aștepta cu atâta nerăbdare cainicul. Ce și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât ... așa de departe ca să aducă în liniștitul sat un fel de răsunet al zbuciumului din locurile războiului. Fugarul era dinaintea Plevnei. Se bătuse cu ...

 

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

... risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă ...

 

Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură

... Antim Ivireanul - La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură de Antim Ivireanul Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici ... învățătoriu la lucrurile cĂ©le ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la cĂ©le ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după ... jdea și dragostea. Ce întâi voiu zice puține cuvinte pentru nădĂ©jde și pentru dragoste, apoi voiu zice, pre urmă și pentru credință, mai pre larg. NădĂ©jdea iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului, din dumnezeiasca strălucire, ca să nu să deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnzeu ... vârf tuturor bunătăților, după cum o adeverează și fericitul Pavel la 13 capete cătră corinthĂ©ni, zicând: Decât credința și decât nădĂ©jdia iaste mai mare dragostea. Și iaste și aceasta de 3 fĂ©liuri: una dumnezeiască, alta firească și alta pătimitoare și rea. Dragostea cea dumnezeiască iaste acĂ©ia ce ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... din lume: Miorița . Însuși Virgil și Ovid s-ar fi mândrit, cu drept cuvânt, dacă ar fi compus această minune poetică. III Poporul e un mare neolog, când îi face trebuință; el răstoarnă sistemele învățaților, când ele nu sunt întemeiate pe logică, și își formează o limbă curată, expresivă, armonioasă, căci ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână ... case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de câini. În cârciumă e arababură mare. Firitiseală nepomenită ține nea Nicola Grecul, cu fruntașii satului, de ziua sa. O dată pe an e Sf. Niculae. În ușa prăvăliei stă un țăran ... i auzeai pe toți, care mai de care: - Hai să ne fie de bine, nea Nicola... La mulți ani cu spor și sănătate... Cinstit socru mare... - Suge, suge, că doar nu te-a îmbătrânit calea bisericii... - Mai trage-i, părințele, o leturghie... - Să te văz, logofete, care pe care ... trei didiței între betele ce-i încolăcesc mijlocul de patru ori. La șezători s-a dus o singură dată de când e fată mare, dar de atunci să nu-i mai pomenești: "Cui îi arde de zbenguit e săritoare pentru așa treabă". Că până se coace dovleacul în sobă ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... mânie Spre voi Domnul cu urgie. Și veț scăpa de la ceata CelĂ³ra ce-s de-a direapta, Când urgia lui cea mare Va arde fără-ncetare. Atunce va fi ferice De ceia ce nu pun price, Ce cu inemă direaptă Nedejdiuiesc să ia plată. PSALMUL 3 Doamne ... fală. Că mi-ai împletit cunună, Cu podoabă depreună, De m-ai pus cap preste alțâi, Să bat pre toț necurațâi. Am strigat cu glasul mare Cătră Dumnezău cel tare, Că mi-aude de mi-i vântă Dintr-a sa măgură svântă. Am dormit somn cu odihnă Pănă-n ... Și scârșcând să-ș frângă dinții În durerea sa greșiții. Că Dumnezău cu izbândă Va da celor buni dobândă. PSALMUL 4 Când îț strig cu mare jele Dintr-adâncul de greșele, Dumnezăul bunătățâi, Mi-ai ascultat direptățâi, Și-n vreme de greutate Mi-ai lărgitu-mi pre departe. Te-ndură și ... n veci să petreacă Bucurie, să le placă. Să să laude cu tine Carii ț-vor numelui bine, Că dai bună cuvântare Direptului și spori mare. Doamne,-n scut de bună vrere, Ne-ncununi cu mângâiere. PSALMUL 6 Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie* , Când îm vei lua ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... fi antidemocrație. El se afla acuma de vreo câteva zile la București. Nu cunoștea aci pe nimeni altul decât pe un băiat de la o mare băcănie, un fost tovarăș al lui din școala primară. Acesta urmase numai două clase începătoare, venise acu șapte ani cu tată-său aici și intrase ... tânărul său amic. Mi-a răspuns că nu-l văzuse de mult; dar că ultima dată când acela venise la băcănie era în mare strâmtorare. De atunci i-am pierdut urma poetului. * Mărturisesc că nu prea citesc gazete, nu doar pentru că n-am destulă considerație sau interes pentru ... s-a răspuns că Hamlet este pseudonimul unui tânăr care nu voiește a fi cunoscut. Am constatat atunci pe figurile redactorilor o mare satisfacție pentru succesul cronicelor teatrale, succes a cărui confirmare deplină era pasul de umilire ce eu făceam. Am salutat și am plecat. Când ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... femeile, doar de-om putea afla de la dânsele un crâmpei de adevăr; dar, pe urmă, m-am gândit că nici așa n-ajungem la mare ispravă; le cunoaștem și pe dumnealor cât de-ndărătnice și de-ncăpățânate sunt... Așadar și prin urmare, după multă chibzuință, am hotărât să trimit pe ... vorbise, nu-l slăbise din gheară. - Înțeles, întunecimea-ta! - Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând: -Pt! să nu te deochi! Și l-a stupit pe mititelul ... ce trăiește, ce caută aici și câte altele - a chemat pe jupâneasa bătrână - o cotoroanță zugrăvită și smălțuită, pe care o pusese mai mare peste slugi, să poarte cheile și să ducă grija de toate - a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe ... de ceva parale, m-au luat împreună și ne-am dus călare pe catâri până la portul Salonicului. Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care aștepta cu pânzele ridicate vânt, ca să pornească spre miazăzi către Iafa. N-a trecut mult; a-nceput să sufle ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... ne-am deșteptat; numai tânărul domn doarme... acum în colțul din fața mea. Eu mă culc la loc: mai am nevoie de odihnă. E ziuă mare... Domnul cel gros se ridică și șade pe banchetă cu picioarele descălțate-n jos. Doamna tânără s-a rezemat iar cu ochii-nchiși ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>