Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OAMENI
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 1668 pentru OAMENI.
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, păsărică, și cât poți te ascunde, Că el, și când se-ncântă de dulcele tău glas, Ș-atuncea viclenia, zavistia-l pătrunde, L-împunge ...
... găsește! Eu nu zic nimic. Dar el, văzând că tac: — Ce zici?... se găsește? — Știu eu? zic. — Ei! vezi?... eu nu sunt om curios; dar am mare nerăbdare, să vedem: se găsește? Eu iar tac; el, văzând că nu zic nimica: — Adică dumneata zici că... nu se ...
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... uitat sau n'o fi știind că avem și noi un palat al monedei. Alți senatori însă, cari auziseră că un oarecare bancher sau un om de afaceri din Bruxelles se află aici tiptil și stă închis într'un hotel din Capitală, crezură tocmai contrariu de cei dintâi, și cu toții ... trecute am arătat cum d. Sturdza, după ce și-a fost întemeiat o reputație aproape universală în țara noastră de cel mai corect om de finanțe, și-a dat arama pe față la a treia intrare a d-sale în minister. Astăzi fiind ... atragă bănuiala publică asupra persoanelor celor mai cinstite; omul, care-și da aerul și vrea să treacă de sectar fanatic al moralei în finanțe - acest om, ieri om de treburi al companiei monopolului, astăzi, venind la minister, cea dintâi treabă pe care o face e să aducă un proiect pentru o tranzacție cu ... frați pe atunci opozanți. Mijlocul fu lesne găsit. D. Brătianu cunoștea cum stă d. Sturdza cu monopolul, și știa că d. Sturdza, cum e un om ...
Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir
... după atâția ani, cade de bucurie pe șezute la marginea trotoarului și-ncepe să plângă făcându-și cruce. Minunea minunilor! Salvată ! Ei? Ce fel de om este acest brav sergent? — Un brutal! zici d-ta. — Un făcător de minuni! zice un altul. — Un salvator! zice un al treilea ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
... și-l învârtește, dă-i la dreapta, dă-i la stânga, mă rog, ca nebunii, până ce cad amândoi pe câte un scaun gâfâind. Bietul om începe să-și facă cruce ca de alte alea. "Să știi că mi s-a smintit femeia de necazul sărăciei!" După ce s ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...
Ion Luca Caragiale - O reparațiune
... se pare regretabil. Cum am zice, și batjocură - ocara nu era de ajuns. Cum asta ? Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit de așa ofensă, vrea să deschidă gura, deșuchiatul, zâmbind grațios, îi spune că a fost numai o greșală ... Iar, a doua zi, declari, calm și senin, că nu iei nicio răspundere pentru ocara aceasta făcută unui neam întreg fără știrea dumitale, om nevinovat; ba,chiar o regreți. Așa, scurt și cuprinzător... Foarte comod ! De sus, de pe o fereastră a casei dumitale, se aruncă zoale ... numai cu atâta din parte-ți - numai cu o platonică desaprobare și cu un regret mălăeț. În casa dumitale, dumneata ești stăpân, și, dacă ești om de omenie se cuvine, numaidecât, pe făptuitorul, care ți-a rușinat în primul rând casa și obrazul dumitale prin fapta lui nesocotită - oricine ...
... Călăuzul îi răspunse că nu-i alt loc de dormit decât nu departe la o stână ce se află pe coasta muntelui, unde baciul e om de treabă și primitor... — Ce fel! ... să dorm cu ciobanii! ... adause duduca înspăimântată. — Mă iertați, cuconiță, e vreme de vară și ciobanii nu ... învârtindu-și bățul împrejur. Buna vermea la ciobani, am sosit cu musafiri la stână. — Bine ați venit cu sănătate, răspunse baciul Toader Fuior, un om cu cămeșa neagră și unsă, de strălucea ca o mușama în lumina asfințitului. Ia pregătiți, băieți un caș pentru boieri. Mica ceată de călăreți descălecă ...
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen Cenzurarea lui Andersen de Paul Zarifopol Poveștile pastorului danez sunt parabole sentimentale, drese cu umanitarism și cu puțină satiră socială. Aceste istorioare, fabricate de un predicator plin de bune intenții și creștine și, cum am zice, înaintate, încântau burghezimea liberală de acum jumătate veac. Părinții dăruiau copiilor cartea, plini de dulce împăcare în cugetul lor de oameni iubitori de progres moral și social. Citind-o, guvernantele și copiii se amuzau totdeauna cu profitabilă înduioșare. Prin haina cu pretenții de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat i se înmuia inima de compătimire; inima celui sărac tresărea de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, pe ici-pe colo chiar și în acea omenească. Asta era pe atunci. Astăzi, între toate ideile comune cu care se împodobea sufletul burgheziei liberale și se îmbăta uneori și inima proletarului de pe vremuri, nici una nu-i atât de compromisă ca ideea umanitară. Clasele sociale dacă nu sunt în fiecare moment încăierate, își arată colții fără încetare, și, aproape indiferent de vârstă, indivizii sunt în stare de război perpetuu. Săracii nu mai vor să știe de milostenie și bunăvoință. Ei ...