Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ORAȘ (MARE)

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 361 pentru ORAȘ (MARE).

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo ... coconi tineri, ca de 14 și 15 ani, cu haine negre și cu fețe obidite. Aceștia erau moștenitorii, acum sărmani, ai lui Mircea. Cel mai mare de ani, Pătru, beteag și mărunțel la boi, înainta cu greu, sprijinindu-se într-o cârjă; fratele său Alexandru îl însoțea; și amândoi plânși și ... colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în Curtea domnescă ... se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie a ...

 

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

... Și pentru acĂ©ia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară ... sale și toate pre rând chizmind și însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc și am făcut unul disăvârșit, de care lucru cu mare nevoință am silit să nu rămâie nimic nesămnat. Cuprins 1 PrĂ©dosloviia descălicării a Țării Moldovei dinceputul ei. Carea este însemnată de UrĂ ... 87 Pentru Țara Ungurească de jos și Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape și cum au avut și ei crăie mare ca și lĂ©șii 88 De domniia lui Bogdan vodă cel Orbu si Grozav, feciorul lui Ștefan vodă celui Bun, vă leato 7012 (1504) iulie ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

... este o stare de magnetism animal; este o realitate mai puternică decât adevărata realitate. În așa stare, fiind culcat pe un dig, am căzut în mare; în așa stare fiind, am căzut după cal; în așa stare fiind, când am deschis ochii și m-am văzut într-o oglindă, am înghețat ...

 

Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului

... profesorilor, revizorilor, inspectorilor și tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunescu. Cel dântâi este fiul unic al lui d. Mandache Ionescu, mare proprietar, omul cel mai influent și mai cu greutate din tot județul și stâlpul oricărui guvern. Asta e bine; căci fără d. Mandache cu greu ... pe la mine... — Doamna mea... zice d. Tiberiu încântat. — ...Pe la ceasurile unu și jumătate după amiaz'... — Cu plăcere, doamna mea... cu mare plăcere... . . — Atunci, la unu și jumătate negreșit... Să vă aștept?... Veniți?... — Nesmintit, doamna mea!... O salutare grațioasă!... Trăsura pornește... D. Tiberiu se acopere ... salon. Tânărul institutor poartă o redingotă neagră foarte lungă-n poale; În schimb, pantalonii tot negri sunt destul de scurți; jiletca albă deschisă; o fundă mare rose-pâle la gât, ale cărei căpătâie fâlfâie la fiecare mișcare pe manișca egretie ca porțolanul; în picioare pantofi galbeni și ciorapi crĂȘme; în mâini ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... tinerimea Moldovei, care varsă lacrimi de sânge în preajma suferințelor obștești, s-a simțit deodată însuflețită de o falnică nădejde. Atunci deodată un mare număr de persoane au alergat la Iași de prin provincii spre a se uni cu frații lor din capitală și a căuta ... țările lor? Judece lumea și hotărască! Ceea ce știm este că asemene dispoziție dușmănească, amenințând siguranța publică a orașului, a adus mare împiedicare relațiilor comerciale și a silit pe neguțători a se pune sub ocrotirea consulatelor străine pentru apărarea averii și a ... împărtăși acesteia întrebarea ocârmuirii și pân-a nu consulta glasurile tuturor fraților lor. Deci pe la 7 ceasuri de seară, adunându-se un mare număr de persoane de toate treptele și de toate neamurile în sala lui Regensburg, d-nii Rolla, Rosetti, Ghica și ceilalți s-au înfățișat dinaintea ... lui Mihail Sturza, cinstea oamenilor, siguranța personală și păzirea formelor sunt nesocotite și fiindcă în mai multe împrejurări a arătat în faptă o mare

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... craiului din cetini de George Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale ... pe nici unul din ei, Iar neputând s-aleagă, era tot trist, sărmanul, Și tot pe gânduri grele cu lunile și anul! Dar iată, veste mare prin lumi s-a strecurat, Că-n Meștera-Cetate, la Craiu-încetinat, Vorbesc stelele noaptea cu florile-n grădină Și forul și-l ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... pliroforisești ritos... Ce să fie balonul ăsta? HAZLIU: Ți-oi spune bucuros... dar în taină... E o beșică de chit. NĂUCESCU: De chit!... așa de mare!... Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e o beșică de chit! DESPA: O fi, dacă așa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ... mine pe unde și-a înțărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul și Viena, dacă ai face parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureștilor, ai ști că sexul nostru, fie cât de gras, e tot gracios și ușurel. Așa spunea Alkibiad, palicarul din vremea grecilor vechi ...

 

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... bani, nu glumă; avea avere de i se dusese vestea dincolo de Prut, de unde veniseră odată niște hoți, să-i omoare ziua-n amiaza mare. Dar pentru planurile și bunătatea conului Gheorghieș, îi mai trebuiau bani pe atâți pe cât avea. Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie ... ce le cumpărau pe nimic, fiindcă trebuia să plătească și pentru acei pe care îi garantase tot dumnealui, căci dă: cinstea e cinste și e mare lucru. Mai rămăsese acum cu căsuța asta, cu o vie pe dealul Nicoarei, și mai avea două mii de galbeni, luați în păstrare, sub chip ... prinse să surâdă. Își puse iarăși ochelarii și citi tot așa, unul după altul, toate sineturile, silabisindu-și numele scris în fiecare din ele, simțind mare mulțumire la auzul celor două cuvinte care-l arătau pe dumnealui atât de darnic! La fundul bisactelei, conul Gheorghieș ținea sinetul asigurător, pe care voitorul ... ca un pustnic... Hm! dar iarna; iarna-i grea la țară; orișicum, nu e glumă să faci, pe viscol, un ceas cu trăsura până în oraș... Și-ar face și o trăsură... Doi cai frumoși... un vizitiu bun... Vorba-i că boierul Mihalcea se vede că i-a înțeles ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... o semi-baterie cu sifon. Dar n-apucă să vină băiatul, și o birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. Un moment, birjarul, un muscal, vorbește cu mușteriul, apoi desprinde burduful. Mușteriul se dă jos și intră în compartimentul popular al ospătăriei. Muscalul ... În mișcarea ce face ca să-și ridice vingherca de la spate așezându-se, îi cade din buzunar, făcând mult zgomot, un revolver de calibru mare, ca revolverele militărești, împreună cu o carte de vizită. Vădit contrariat de aceasta și neputându-și îneca o exclamație de necaz, s-apleacă, ia repede ... făcut? Toate aceste replici se urmează pe șoptite foarte repede, pe când tipul, care și-a mâncat ciorba de schembea, comandă: - Vărzî! porții mare, mî! și ărdei și vin! - Și pe urmă? întreabă băiatul. - Pî urmî, fleicî și ărdei! Până să execute băiatul comanda, tipul se scoală de la ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... aur Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când ... merelor. Dară cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecât vârteje și funii groase, și îndată se și gătiră. Le așezară, și se lăsă fratele cel mare. - Dară, zise el, când voi scutura frânghia, să mă scoateți afară. Așa și făcură. După fratele cel mare se coborî cel mijlociu și făcu și el ca cel dintâi, atâta numai că se lăsă ceva mai în jos. - Acum e rândul meu să ... ne curățim de unul ca dânsul care ne face de rușine. Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni altfel făptuite erau p-acolo. Deocamdată îi cam fu frică, dară, îmbărbătându-se, apucă pe un ... ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... chiar, e drept însă mult mai puțin decum aș fi vrut. Amintesc aceste lucruri, fiindcă ariile și cântecul tatălui meu mi-au dat acea pasiune mare pentru muzică, care m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om ... cu atât mai chinuitoare, cu cât el avea o numeroasă familie, care crescuse pe rând până la 6 copii, din care eu sunt cel mai mare (trei băeți, Alexandru, Filip și Neculai și 3 fete: Maria, Adela și Lucreția). Mijloacele restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile ... meu îmbrățișase credința ortodoxă cu sfințenie și hotărîse de a fi un bun închinător al ei. La Paști și la Crăciun era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama, la Paști mai ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul ... lângă casele în care stătea el, și unde tatăl meu urma înainte a da lecții copiilor lui, mai luând și alte lecții prin oraș ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>