Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UN PAS DE

 Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 442 pentru UN PAS DE.

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[...]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât. Adevăratul călător e acela care ... un fulger, căci dealul Repedea nu poartă în zadar un nume atât de potrivit. Iată că trecem pe dinaintea Socolei, acest parc domnesc împodobit cu un palat elegant de vară, cu drumuri nisipite ce se pierd sub bolte de ...

 

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

... să gust în liniștire Nectarul ce-au lăsat firea la trudă de întărire. Abia somnul mă cuprinde, un frumos vis iată vine Trimis de Morfeu, de muze, sau cine știe de cine. Parc-aievea îmi arată o minunată grădină Unde, zîmbindu-mi, mă cheamă o pra iscusită zînă. Apoi, mergînd pe-o alee, o muzica-armonioasă ... nu m-au mustrat simțirea, să nu fac astă greșală ? Ah ! a călca jurămîntul este o nelegiuire Pentru care nece unul nu scapă de răsplătire. Ce-o să mă fac ? Amar mie ! La așa tristă-ntîmplare, La așa nenorocire fără mijloc de scăpare !â€� Acestea zicînd, un zgomot simt că-nainte-mi s-aude ; Stau deci pe loc plin de groază, cu care noaptea pătrunde ; Mă-mbărbătez pe-ntuneric, pe drum țintesc ochii bine, Dar ce văd ? Ah ! ceva negru, care pășește spre mine! Adio ... adevărul, odihna, faptele bune Și sînta cucernicie au hotărît să s-adune. Acolo pe toți boierii călăuzul îi pornește Și cea mai bună odihnă într-un sfert făgăduiește ; Așadar într-o unire ne-am pornit cu bucurie Dar, ah, Doamne, ce necazuri ! ce spaime ! ce grozăvie! Sfertul zis de călăuzul într-un veac se prefăcuse Și al nopții întunerec la peire ne supuse ! Roatele pe de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o societate e entuziasmul, e iubirea dezinteresată pentru știință, atât din partea ... mișcare intelectuală. Ce să mai zicem când ele amândouă devin idealul, scopul generației de la 1848! Mai ales deșteptarea națională a fost totdeauna un puternic factor al unei mișcări literare — fapt care de altmintrelea e ușor de explicat. Mai întâi, e însuflețirea dacă nu a națiunii întregi, apoi a elementelor celor mai culte și simțitoare, e un entuziasm, e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți de același ideal, au aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași direcție și de aceea e la ei o cerință sufletească de a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă ­ dacă nu murea. Asia-n ... antică sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite ­ A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea ­ muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge ­ nici un

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... o răscoală, Cugeta Semiramide prin dumbrăvile răcori. Acel rege ­ o lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu însuși, dacă ­ dacă nu murea. Asia-n ... antică sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite ­ A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea ­ muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge ­ nici un

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de patimi. În acel izvor de tămăduire orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bătrânii puterile! ș.c.l. Cum auzii pomenind de o asemene minune, rugai pe dl consul să-mi înlesnească vreun chip de a mă duce îndată la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic lung de un stânjen

 

Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna

... dulce, Florile îmbobocesc. Alba, juna zinuliță Șade sub un plop de-argint Și ascultă în cosiță Vântul nopții murmuind. Dar mai colo-n depărtare Auziți un dulce cânt, Răsunând cu desfătare Printre pomi și printre vânt? — ,,Stele dulci și drăgulițe! Unde este zina mea, Ce vă poartă în cosițe Și ... n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori din soare Și la brâu un fluierel? El e viața vieții mele. Pentru dânsul am venit Printre flori și printre stele Din eternul înflorit." La luimina călătoare, Iată, trece-un păstorel Ce-are-n plete flori din soare Și la brâu un fluierel. — ,,Vino, dulcea mea iubită! Și pe anii-mi râzători, Din cosița-ți înflorită Scutură-ale vieții flori." Zina-doamna se uimește; Turnă chipu ... Vino! vino! zise ea, Și din viața mea te-mbată, Tu ești fericirea mea!" Zice și cu răsfățare Îi dă scumpele-i comori, Sânul ei de desfătare Și gurița ei ...

 

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... el simți o ușoară neliniște. Plecând din cafenea, unde prin excepție nu avuse nici cafeaua lui neagră, el își aruncă privirea pe unul din jurnalele de seară și văzu cu mirare următorul lucru : Aflăm ca astăzi, la 7 ore de seară, d. Ioan Vestimie a încetat din viață în urma unei violente bătăi de inimă. Nu putem decât să deplângem moartea prematură a unui tânăr care, pe lângă un caracter solid și demn de toată încrederea, mai avea un spirit fin de observație și multă dreaptă judecată. El nu-și putea explica cine-i jucase festa ca să-l anunțe drept mort prin ziare. Ieșind pe uliță ... dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... cămașa plină de sânge, a văzut la el luleaua, tutunul și amnarul mortului... Dacă s-a bucurat să fure niște nimicuri de la un mort pe care l-a găsit în pădure, eu stric?... Era tâmpit... când i-a citit osânda, râdea... ANCA (cu mult ... o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc ... iar. ) GHEORGHE: Dragomire! ANCA: O!... Nebun! DRAGOMIR: Nu, să spui... Din două una: or crezi că l-am omorât eu... ANCA: Poftim! Asta-i vorbă de vorbit! DRAGOMIR: Da... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci

 

Emil Gârleanu - Pasăre de noapte

... Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite ... cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii

 

Nicolae Gane - Șanta

... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... turtită îndesată pe ochi, îmbrăcat într-un suman zdrențăros și c-o traistă pe umere, mergea înspre Iași șovăind și șchiopătând prin colbul drumului, sprijinit de subsuoară pe o cârjă de lemn. — Dați la sărmanul, la ologul! zicea el, întinzând mâna la trecători, care îi dădeau fiecare după inimă și după putere, câte un ban roș sau câte un ban alb, primind în schimb bogdaprostele sale. Iată că cerșitorul întâlnește la jumătatea drumului sub umbra unui copac o căruță cu un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>