Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URCA PE
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 359 pentru URCA PE.
... de a se purta o asprime firească, și puneți în juru-i viața orientală alcătuită din despotism casnic și din trai patriarhal. Apoi pe un divan, ori în căruță de poștă, ori în rădvan, dacă-i dă mâna, faceți-l pe acest moldovan să lucreze, faceți-l să se miște prin țara lui. Imitația necugetată ne strică mintea și inima, și încet-încet va ruina și ... acum și critic , și eu multă vreme am petrecut, nu criticând această biată țară, dar necunoscând-o. Câteodată cugetam privind cu ocheanul în zări de pe dealul Copoului: "Aș vrea să fiu lângă stânca aceea uriașă, înroșită de cele din urmă luciri ale soarelui, pe care o văd în depărtări atârnând parcă din cer...", dar n-aveam decât o dorință nedeslușită, așa cum îți vine câteodată în mijlocul leneviei care ... fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit! Cât de repede trec zilele iluziilor! Cât de frumoase erau visurile mele și gingașe, ca și tresăririle acelea ușoare pe care le stârnea piatra mea pe undele Ronului! Lasă-mă să răsuflu! O, te recunosc, adiere dulce! Cât de bine îmi umpli pieptul! De pe ce piscuri ai cules miresmele tale? Suflă, haide, joacă-te în părul meu, răcorește-mi fruntea înfierbântată. Te salut ca ...
... la noi?" ,,Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc valea Oltului, Și de-aș vinde pe roibul, Aș plăti Movilăul." ,,Alelei! mocănaș dragă, De mine dorul se leagă. Fă și tu pe dorul meu Că bun e cel Dumnezeu! Dă-mi pe roibul drăguleț, Ca să cerc de-i șoimuleț. De-i mi-a plăcea umbletul Eu ți-oi da și sufletul." Mocănașul se pleca ... slăbea, Pe genunchi bietul cădea, În palme se sprijinea, Și potira mi-l prindea, Lega-s-ar moartea de ea! III Frunză verde de măcieș, Pe Codreanu-l duc la Ieși, La Domnul, la Ilieș. [13] Și mi-l duc într-un divan Unde Domnul cu caftan Și pe cap cu gugiuman Sta culcat pe-un buzdugan Lâng-un grec țarigrădean. [14] ,,Măi Codrene, voinicele, Spune tu domniei mele, Mulți creștini ai omorât Cât în țară ai hoțit?" ,,Domnule, măria ... auzea, Iată roibul nechezea, De la iesle se smucea, La glas de stăpân venea. Venea vesel ne-nșeuat, Ne-nșeuat și ne-nfrâuat, Zbura vesel pe pământ, Nara-n vânt și coama-n vânt. Codrenaș se-nveselea, ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... se duc și vin, de ce privighetorile cântă așa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Și cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ținea așa de curată, încât ți-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoșmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat. Și-i zise pisoiul: - Stăpâne, acum ți-a venit vremea să te ... întâmplat? întrebă boierul. - Ce să fie? Iacă tocmai când veneam cu Mătăhuz împărat, stăpânul meu, să-ți vedem fata, o ceată de haiduci puse mâna pe noi, a jăfuit pe stăpânu-meu până la cămașe, iară eu mă strecurai, și pe ici mi-e drumul, alergai într-un suflet să-ți dau de veste și să cer ajutor de la d-ta. Abia, uite, am scăpat ... a purtat până acum așa haine proaste. Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe ...
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
... apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce-aș ... lui eteric Atrage ochii-n întuneric, Dar, adumbrit de flori și ierburi, rămîne totuși nevăzut; Precum, în adieri ușoare, un trandafir îmbobocit S-alintă risipind pe drumuri Amețitoarele-i parfumuri, Încît, rotindu-se împrejuru-i, tîlharul zboară buimăcit; Nici ropotul primăvăratec pe dîmburi verzi curgînd pîrău, Nici frunzele foșnind vioaie Înviorate după ploaie, Nmic nu-i falnic și zburdalnic și limpede ca versul tău ! Ce tainice simțiri ... heruvim ! Cîntăm noi vinul și iubirea, Dar unde este fericirea Dumnezeieștilor avînturi ce ne cuprind, cînd te-auzim ? Cîntările de biruință și corul nostru nupțial Pe lingă imnurile tale Sunt scîncete pustii și goale : Simțim în cîntecele noastre un nu-știu-ce lipsind fatal. Ci spune-mi, de-unde-și ia ... cu lacrime durerea Să nu ne-ntunece vederea, Socot că n-am putea cuprinde norocul tău, ah, nici atunci ! Poetul s-ar cădea să pună ...
... Leul de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Atât cât ochii pot cuprinde În lung și-n larg peste ocean, De mii de ori pe-atât se-ntinde Pustiul alb saharian. Lângă ruina calcinată A unui templu părăsit, Lingându-și laba-nsângerată, Oftează greu un leu rănit. Dar ...
Alexandru Macedonski - Rondelul înălțimilor
... Alexandru Macedonski - Rondelul înălţimilor Rondelul înălțimilor de Alexandru Macedonski În mansarda lui mereu Sărăcia e stăpână. -- Geniu-și reazemă pe-o mână Fruntea lui de tânăr zeu. Zilnic soarta și-o amână, Zilnic duce-al vieții greu. -- În mansarda lui mereu Sărăcia e stăpână. Dar ...
Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul
... Deci eu cred ca să te faci Țap cu minte și ghibaci Și-n a puțului părete Brâncele-ți întinde drept, Apoi eu pe a tale spete Și pe cornul înțălept Voi sui și pănă-n sară Teafăr te voi scoate-afară. Atunci țapul au strigat: Bravo, ce plan minunat! La aceste câtu-i ...
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... scândurile. - Dado, zicea una, căci copiii era un băiat și o fată, dado, zise băiatul, greu țiÂe ție? - Greu, răspunse fata, căci este păgâna pe mine. Dară ție, greu îți este? - Mie nu-mi este greu, zise băiatul, că este tata pe mine. Cum pricepu țiganca că vorbele scândurilor o vor duce la pierzare, de le va auzi fiul de boier, nu mai dete nici pic de ... să scape de câra ei, fiul de boier puse de tăie scândurile, făcându-le țăndări mărunte. Iară spurcata astupă toate găurelele casei și puse scândurile pe foc de arseră. Totuși două scânteioare se strecură pe coș și picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mielușel ce creștea și el ... nostru și să-i mănânc drobul. - Fugi d-acolo, nevastă, îi răspunse el, ce stai tu de vorbești? Unde s-a mai văzut pe lume un miel așa de frumos? Cum să-l tăiem? Mai bine să aducem pe toți vracii să-ți dea leacuri care să te facă sănătoasă. - Leacul meu ăsta este, îi mai zise ea. Daca nu vrei să tai mielul ...
... odaia mea. Ce mică îmi părea odaia de când mă făcusem mare! Mă primblam acum cu pași largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu, căci eram departe de clopotul cel supărător de la școală și de pedagogii cu ochi pânditori. Era tot la locul lui patul cel ... Dar ca omul ce poartă grija pornitului, în loc să mă scol la ceasul trebuitor, mă deșteptai în puterea nopții când stelele luceau mai ochioase pe ceri. Îmi aruncai torba în spate și pușca pe umăr și ieșii tiptil pe ușa din dos, spre a nu face vuiet. Întunericul nopții, tăcerea adâncă, mă tulburară puțin; însă, gândindu-mă la vânătorii din Africa, care ... Cânele lui Axinte, între noi fie vorbă, era un câne neprețuit, și se vede că știa deosebi oamenii buni de cei răi. Când am trecut pe dinaintea jităriei, el a prins să se gudure, să ne lingă pe mâni, să ne sară cu labele pe piept, încât moș Toma grădinarul a trebuit să-l probozească de prea necumpătatul său prieteșug, și am avut multă greutate de a
... a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un ... când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferești deschise; îmbrățișări pătimașe, în ... fără de nici un răstimp. Și-n schimb liniștea cerului cum îl minuna! Nici un frământ, nici un zbucium; cunoștea cerul și-l citea ca pe o carte. Știa când răsare luceafărul; când pornea la drum carul mare; când își încorda strunele lira; când își aduna puii cloșca. Era un astronom ... că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înțelepte, tăcute ca și el. Și era fericit. Singura ființă fericită! Iar când zorii mijeau și când, liniștit, urca acoperământul să se strecoare iarăși în noaptea vreunui pod, gândea, mulțumit, că n-are nici o îndatorire către nimeni, cum nimeni n-avea către el ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... apere naționalitatea ca românul, păstrându-și, ca dânsul, năravurile, portul, limba și legea părinților; că un popor ca acela este menit a se urca pe treaptă cât de naltă; că un popor ca dânsul este chemat la o soartă măreață și vrednică de el. Spune-le că stejarul deși se ... lui Pâcală și Tândală, poveștile lui Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne și ale lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, istoria văcarului care s-a mâniat pe sat și mai ales cimiliturile propuse fetelor ca să le ghicească? Cui nu-i place să vadă alergând pe un șes întins o poștă românească cu opt cai? Caii aleargă cât le apucă piciorul; postașii chiuiesc cât îi ține gura, pocnind necontenit din harapnice ... picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu pletele în vânt; de se va coborî pe o cărare de munte, cu durda sa pe spinare; de se va arunca voinicește pe un cal sălbatic; de va cârmui o plută de catarguri pe Bistriță sau pe Olt ș.c.l.; ... oricum l-îi privi, fie ca plugar, fie ca cioban, fie ca postaș, fie ca plutaș, te vei minuna de fireasca frumusețe a ...