Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VESELĂ
Rezultatele 241 - 250 din aproximativ 586 pentru VESELĂ.
Mihai Eminescu - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...
Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)
Mihai Eminescu - Mănuşa (după Fr. Schiller) Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul ...
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... Vei spăși greșala mumii Și de-o crimă tu mă mîntui. — Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel, Tinerețea luminată; Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plîngi, gîndind aiurea! — Știu mai bine ce-ți priește, Cum am ...
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
Mihai Eminescu - Viaţa (Eminescu) Viața de Mihai Eminescu Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie?." Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș-abia pâne ...
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu) Rugăciune de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție Dumnezeule prea sfinte Cel de toate le privești ; Adu-ți de mine aminte, Nu-n veci să mă pedepsești. Vezi necazurile mele Că s-au foarte înmulțit, Dureri, scîrbe, nevoi grele, Cu totul m-au covîrșit. Vezi a mea dărăpănare Că sînt aproape ca să per, Nu mă lăsa[-n] perzare, Ajutor la tine cer. Caută din cer jos, la mine Și-mi vezi focul cel aprins, Întoarce-te-acum cu bine, Că mai cu totul s-au stins. Eram slobodă grădină Ver' la cine-ar fi venit, Cu tot felul de rod plină, Făr-a fi nimic oprit. Și-acum am ajuns în stare Mai de tot să mă sfîrșesc, Plîng, suspin fără-ncetare, Din zi-n zi mai rău slăbesc. Pînă cînd a ta mînie Să petrec tot în oftat ? Întoarce-ți a ta urgie Vezi că m-am dărăpănat. O tîlhărească pornire Dodată m-au prididit, A mea toată moștenire Foarte rău s-au risipit. Frică, spaimă, deodată Peste mine au venit, Ai mei fii, norod mult, gloată, Pribegind m-au năpustit. Toți s- ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... stridiile sau icrele proaspete; el, cel dintăi, mânca trufandale, și la masa lui nu lipseau niciodată doi, trei prieteni. Ș-apoi, să fi văzut ce vesel era la masă, cum i se dezlega limba după un pahar de Cotnar. Avea un talent nespus de a imita pe unii și ...
... zîmbire săracul se'ndulcește, Și când arunci asupră-i un ochiu de milă plin, Pe fața lui pământul cu cerul se'ntâlnește, Din trist devine vesel și din obscur senin. Dar spune-mi ce putere te'mpinge și te mână Ce spirit te constrânge, ce zeu necunoscut, S'adapi mai totdeauna ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...
... Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel... Mugur, mugur, mugurel... de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif În orașul ăsta am deschis eu ochii; Salutare, locuri mândre, scumpe mie! Doina doicei mele din copilărie Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie? Glasul ei e-acesta? ori poate mă-nșel: "Mugur, mugur, mugurel!..." A plecat, odată, un copil voios, Azi, bătrân, se-ntoarce tot pe-aceeași cale... Hei, de-atunci ce mult e... griji, necazuri, boale, Bucurii puține, și atâta jale! Cum mai trece vremea..." trist îngână el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Oare unde sunteți, tovarăși de joc? D-aș vedea pe unul barem dintre voi! Să mai stăm de vorbă, veseli amândoi, Să ne reîntoarcem anii înapoi, Anii cei de basme, să cânt iar cu el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Fără de hodină, pasăre pribeagă Care-și cată cuibul cald de-odinioară Când se-ntoarce iară mândra primăvară, Gândul meu colindă, pretutindeni zboară, Și mă mir eu singur câte-mi spune el: "Mugur, mugur, mugurel!..." Sunt copil acuma, iarăși sunt copil! Pe-o nuia încalec... lumea e a mea! Sare și nechează murgul meu — nuia, Merg la jgheab, devale, și ...