Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (DE) ÎNDATĂ CE
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 414 pentru (DE) ÎNDATĂ CE.
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri ... a auzit îndată: bucuros! sau trecând pe lângă o masă de țărani, a zis: masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine a intrat la vorbă frățește cu locuitorul de la câmp și nu s-a mirat de ideile, de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... exprimă perfect eroica dizarmonie care stăpânea toate facultățile intelectuale și morale ale lui Flaubert. Ca și Don Quichotte, omul acesta dislocat avea o excesivă capacitate de entuziasm și de simpatie. De accea era totdeauna furios. Amândoi, Don Quichotte și Flaubert, erau buni la inimă. Din mare dragoste de dreptate și de frumos, cavalerul a spart capul unui țăran și a străpuns oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în ... și ideile lui literare nu se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca ... un tres aimable fonctionnaire de la republique, autor de nuvele și de critici literare remarcate. În paginile domnului Laujol, cultul artei se amestecă cu grija de realitățile vieții, care arată pe omul de experiență. De pildă, într-o nuvelă du meilleur style Don Juan mărturisește că fericirea se găsește numai în căsătorie și în viața regulată. Hotărât, dl Laujol nu ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce zic eu, ori mai multe nu. Ce era să facă bietul om? Să nu o asculte, îi era că i se risipește casa și își pierde rostul. Să o asculte, îi era ... puseră masa și mâncară. Mai rămâindu-le niște fărămituri, îi zise nevasta: - Unde or fi copiii tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă,
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo pÂaproape, ca să-și petreacă ziua cu vânatul, și mai către seară să se întoarcă acasă. Și așa, mergând el prin ...
... Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în ... i se vedea de sub palton. Era bine îmbrăcat; căciula de astrahan atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu răspunse: dânsa nu găsea ce căuta. — Unde s-o pocnit oare? Nu se vede nici un chic de sânge, parcă doarme. Vezi-l? Nici un chic de sânge. Dânsa își aduse aminte că văzuse odată pe notar cum trăgea cu chistolul; o săptămână ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... aproape să se stingă. Cosmin deschise ochii, bătu în masă și zise aspru unui chelner: — Băiete, o țuică! Cosmin bău țuica. Rupse o bucățică de pâine. — Ce aveți? Dă-mi o listă! — Îndată, să vie, răspunse băiatul, plecând cu niște pași despicați. Cosmin își netezi colțul părului de pe frunte. Chipul lui uscățiv e obosit. Ochii negri și mici se sting și se aprind necontenit. Curat îmbrăcat. E oarecum elegant în niște haine ... scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat ... Băiatul făcu întocmai precum îl învățase calul. Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală de ochi. El, cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat de se dezbrăcă îndată și îl împinse în baie de
... focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. Zamfira Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? Alecu Ce să doresc! tu nu poți ști, Tu nici nu-ți poți închipui A târgurilor grele juguri, Unde n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire? A lor deșartă strălucire? Zamfira Dar acolo ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
... focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. Zamfira Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? Alecu Ce să doresc! tu nu poți ști, Tu nici nu-ți poți închipui A târgurilor grele juguri, Unde n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire? A lor deșartă strălucire? Zamfira Dar acolo ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. Cântecul I* Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... tu muntele acela de colo, să nu te ducă păcatele să vânezi p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop: și cine calcă pe moșia lui, nu scapă nepedepsit. Acestea zicând, căscă gura de trei ori și-și dete sufletul. Se duse și el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea și pământul. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră și poporul; în cele de pe urmă trebuiră săÂl îngroape. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătâne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. Toată lumea era mulțumită de domnirea sa, și oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. Adesea ieșea Aleodor la vânătoare ca să-și petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăției. El ținea minte ce-i spusese tătâne-său și se silea să-i păzească cuvintele cu sfințenie. Într-o zi, nu știu cum făcu, dus fiind pe gânduri, și ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... de mii de galbeni aduși alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că-ncepuse să le miroasă - zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te-mpelițezi din cap până-n călcâie în chip de om muritor și să te duci pe pământ, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. Acolo - ascultă bine, astâmpără-te cu codița! - să te căsătorești și să trăiești cu nevasta zece ani. Pe ... răcnindu-i furios: "Ai plecat?", i-a tras un picior drept unde-ncepe să-i zică spatelui coadă. S-a dus de-a berbeleacul puiul până la comoara împărătească; a luat suta de mii de galbeni, și, p-aci ți-e drumul! într-un suflet, la-mplinirea datoriei. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țângău; om tocmai în puterea vârstei, frumos și arătos; și, după ce s-a gândit, în care loc anume să meargă pe pământ, zice: "Știi ce?... Am să mă duc la București... cunosc orașul... (că mai umblase ...