Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL CĂRUI
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 680 pentru AL CĂRUI.
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... singur însemna a se distruge pe el. Și o milă nesfîrșită atunci îl cuprinse, văzînd în orice semen un copil, denaturat poate, dar care totuși era un copil, și pe care dacă l-ar fi distrus ar fi însemnat să se distrugă pe el însuși. O pildă era de ajuns, și atunci a hotărît ... sistem pedagogic, o represiune în masă, însărcinînd pe singurul pămîntean ce mai păstra caracteristica lui s-o aducă la îndeplinire. Și astfel, Noe, întîiul armator al vremurilor, primi comanda unui titanic steamer ce avea să înfrunte surplusul imenselor rezervorii de lichiduri neîntrebuințate pe care le deținea cel înalt și cu care se hotărîse să dușeze patruzeci de zile și patruzeci de nopți biata omenire. Un steamer însă, care să încapă reprezentantele tuturor specimenelor pe care le crease Dumnezeu, nu se face cu una, cu două, tot astfel după cum nu se face un Magnum etimologicum al unei nații de azi pe mîni. Concesia luată, o sută de ani n-au mai contenit zgomotele de ciocane și gemetele de fierăstraie în șantierele ... sub diverse forme. Ce era acest tamazlîc eteroclit, alcătuit din dinte și corn, copită și unghie ? Voi spune că erau diversele manifestații ale aceleiași ființi ...
Ion Luca Caragiale - Procedee electorale
... a-l da la lumină ca o nouă și o strălucită dovadă de chipul cum înțeleg radicalii noștri libertatea în alegeri. D-lui președinte al comitetului electoral de... București, 23 Aprilie 1879 Domnule Președinte, Comitetul electoral al partidei naționale-liberale din București, completându-se prin delegații mai multor comitete electorale județene, este mai în pozițiune astăzi de a vă da ... să le înlăture, sunt de o mulțime de feluri. Vom căuta a cita câteva specimene după observațiile unei liste înaintată de comitetul electoral al unui județ oarecare cătră comitetul electoral central. Este, de exemplu, lista col. I. După toată corijarea liberală a acestei liste, după scoaterea câtorva ... scrie pe larg observațiile sale. De exemplu: D. X... opozant, are un nepot judecător la tribunalul de aici; ține la el ca la un fiu al său; vrea încă să-l lase moștenitor. Junele se zice că a comis mai multe abuzuri, și acum după mai multe denunțări, este ... locuri, unchiul de sigur s'ar înmuia. D. C. A. Rosetti citește notița și o recomandă locurilor competente, spre cele de cuviință, după care ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri de argint, ca rămășiți de lună, s-au aprins în pletele femeilor ... așa de ploi și vînturi, tipul rasei lor s-a păstrat, lucrînd atît cît trebuie să mănînce, umerii lor nu poartă stigmatul încovoiat al muncii. O lenevie dulce, însă, le însoțește toți pașii. Femeile au o clătinare ușoară pe șolduri cînd merg, părînd a trage după ele ... fost drag să-i privesc. Să nu te obișnuiești cu nimic, să fii antipodul statorniciei, să nu-ți legi eul de toate micile lucruri din care e făcută viața noastră, să știi că astăzi nu va fi ca ieri, că nu vei vedea aceleași priveliști prin geamurile tale, ci ochii tăi ... mărturisiri fac în fața lunei nu știu, dar prietenul meu spune că această vastă și neagră congregrație nu face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de umblat, casele cele mai lesne de prădat, omorurile cele mai fără grijă de făptuit. Așa o fi, dar
Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns
... o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele ... mîni ce nu mai pot să ție povara penei ce-a scris atîtea versuri sublime, marele CamoĂ«ns își așteaptă sfîrșitul. Frigul premergător al morții, care nu cunoaște obstacol și se coboară din negri chiparoși ca să pătrundă pretutindeni, a intrat în odaie și i s-a urcat ... în țărînă, cîntă singure acuma și nu mai au nevoie de gura lui pămînteană ca să trezească ecourile. Alături de el, manuscrisul, cu file îngălbenite, care a plutit un moment peste abisuri și pe care l-a scăpat luptînd cu talazurile, hodinește liniștit știind că nici un naufragiu nu-l va mai putea trage la fund și că ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... poet întocmai cum a intrat. Impresia va găsi o sumă de impresii adunate, o sumă de idei, va găsi un sistem nervos deosebit, care la nașterea artistului cuprindea posibilitatea dezvoltării și creării artistice. Creația artistului va fi un product al combinațiilor acestor factori feluriți, dar toți acești factori — cum e grămădirea de impresii în sistemul nervos, adunarea de idei etc. — vin ori de ... și creațiunea artistului, pricina poate fi că știința nu-i îndestul de dezvoltată în această privință; pricina poate fi a instrumentelor de cercetare, care în materie de artă și de psihologie sunt încă puțin perfecte, și în sfârșit vina poate fi a criticului care nu știe a se folosi îndeajuns de știință și de mijloacele de cercetare ce le are azi la îndemână. Dar că asemenea legături ... noștri fac așa. Plecând de la premisele fundamentale, înșirate în câteva cuvinte mai sus, putem foarte bine să luminăm acele câteva chestii foarte însemnate pe care le ridică dl Roman și care, după d-sa, îl deosebesc de mine. Așa e, de pildă, chestia folositorului în artă. Estetica metafizică se răscoală împotriva întrebuințării cuvintelor folositor și vătămător
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... și moșu-său Toader, vânjos și uscat, ca și dânsul, numai cu obrazul mai rumen și cu pletele negre. Trăia la un loc cu moșneagul, care-i ținuse loc de tată și din al căruia cuvânt nu ieșise. Numai de la o bucată de vreme moșneagului i se păru că băietanul nu-și prea vedea de treburile lui. Că ... zis să mă îngropi? — Ce-i asta, moșule? — Nu? Hai, grăiește, nu? — Nu. — Atunci de ce să știe alții înaintea mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja de nevastă? — Moșule! — Din patru sate, pe Ruja ai găsit-o? Pe ... se îndoiau pe oblâncul șeii, așa erau de lungi. Gura cu buzele cărnoase, umede și roșii ca miezul piersicei pietroase; printre ele scăpa un zâmbet, care arăta albul dinților ca pe o rază de lumină ce țâșnea din mijlocul feței smolite. Sub cămașa strânsă bine pe trup, țâțele i se ridicau ... Mitru, eu trebuie să știu. — Zău! — Așa. Ruja ridică mâna și dezmierdă pe bătrân cu cele câteva frunze rămase în vârful crengii cu care ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... Și zburând peste-a lor vârfuri drepănate sau căzute, Pân-în locuri depărtate ducea viscol șuierând. Iar scârboasa cucuveică ținterimul părăsește, Și cu-al său fioros țipăt, vaiet și moarte vestește. Tocmai atunci și Gafița de-al său amat interită, Se trăgea mai de tot moartă spre bordeiul părintesc, Căci neprihănita fată, de Iancu ademenită, Pentru dânsul înșelase pe părinții ce-o ... parcă, cu milă nemărginită, De blestem o dezlegară, văzând-o pocăită“... Spuind aceste, bătrânul își ștergea genele sale, Și în pripă ies-afară din al său bordeieș trist, Iese, și se poticnește de o tristă arătare, De-o femeie jos căzută lângă pragul troienit... "Dar se poate, el strigară, nemernică ... Primește și hrănește vie orice călător?" Deci s-apropie, ridică și cunoaște... ah! pe cine? "Ah, fiică, fiică amată, păcatul tău te-au ajuns, Ș-al meu blestem cu cruzime întărtă cerul pe tine"... Atunci și bătrâna maică vine cu răcnet și plâns Strigând: "Aceasta-i Gafița, draga mamei copiliță, Speranța ... a sale brațe, Și iată că ea învie la pieptul tatălui său; Dar amețeala de moarte orbindu-i ochii cu ceață, Nu cunoaște pe- ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un ... mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție ... progres simțit în precizia limbagiului și în ușurința versificării. Dar și aici, ca în celelalte, sunt greșeli ce trebuiesc neapărat îndreptate. Abuz de cuvântul pală, care poate n-ar trebui uzat deloc, uneori gândiri și expresii prea obișnuite, multe rime rele. Nu înțelegem, nu putem primi această negligență a formei ... ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... pe apă, și se înălțau din nou umplînd aerul cu țipetele lor stridente. Din spre port, glasul geamandurii străbătea sfîșietor la răstimpuri, ca glasul cuiva care se îneacă și cheamă după ajutor. Și în singurătatea aceea nețărmurită în care visam, ca un alt Ramses, scoborît dintr-o piramidă, un tînăr cu înfățișarea stranie venea să mă cerceteze. Fantazia șugubață a crivățului ce ... deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de multe ori pe față, și balsamul adormitor al versurilor ne adormea nostalgiile. Ceteam împreună poeții moderni și, fermecați de armonia lor, cercam să-i transpunem pe românește. Lucram amîndoi, și poate dacă vremurile ... dată lăcrămam amîndoi, citind versurile făcute din lacrămi și regrete, din spumă și fum ale lui Henry Bataille, autor ce e acum la modă și care a cucerit teatrele Parisului. E atîta tristeță în versurile lui, încît, înduioșat și acum de clipa aceea cînd l-am tradus amîndoi, le ... Și totuși simt în mine cum se închid pleoape ! Așa trăiam pe atunci, și cînd tăcea marea cu glasurile ei, atunci ne vorbeau ruinele de ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... grai și a se răspândi într-un popor întreg, poate în lumea întreagă, din generație în generație? Numai acea idee și acea simțire care prin cuprinsul ei și din chiar izvorul ei s-a înălțat peste interesul strâmt al individului și a găsit în capul celui ce o produce acel prisos al concepțiunii care îi dă valoarea universală. Nu scopul de a ajunge la un folos individual prin scriere; nu deșertăciunea de a te vedea ... și în a lui Schopenhauer și în sute de alte exemple. În toate aceste cazuri s-a făcut un progres netăgăduit al adevărului în opinia publică, și sarcina noastră este acum de a cerceta care sunt formele esențiale de evoluțiune prin care trece acest progres pănă la așezarea lui definitivă. Pentru a ne mărgini la împrejurările posibile ale propriei noastre stări de cultură, ne închipuim ... vorba de o concepțiune în afară de atmosfera actualității, ci de o idee, deși nouă, dar născută din chiar mijlocul luptelor intelectuale ale epocii în care trăiește și ale poporului din
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti Istoria Țării Rumânești de Constantin Cantacuzino Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până ... dă celui ce cetĂ©ște, decât a ști cevași adevăr dintr-însul. Această dară scădĂ©re mare și jale doar într-acest norod al neștiinței și al nevrĂ©rei să-l învĂ©țe fiind, iaste pricină, de astăzi, nu numai de râsul altora și de ocară suntem, ci și orbi, muți, surzi ... unde dară puțin lucru și puțin ajutor și știință avem și de la acĂ©ștea. Și încă mai iaste și aceasta, că cine iaste acela care să poată ședea toate ale tuturor hrisoavelor să vază ce sriu și cum scriu, ca să poată dintr-însele aduna să istorească lucrurile ce au ...