Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALB (AL OCHIULUI)
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 528 pentru ALB (AL OCHIULUI).
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de glorie și, lăsându-le în urmă, mă îndreptai către o ... ales duioșia tipărită în ochii acelei icoane îmi părură atât de măiestroasă, că mă apropiai de ea ca să văd de nu era vrun tablou al lui Andrea del Sarto, c[...]n toate figurile lucrate de acest vestit artist însemnasem umbrele acele dulci întinse ca un văl transparent asupra ochilor. Însă ... să te văd bine, îmi zise el oprindu-se pe piață. Nu pot crede încă că ești tu. Și se uită la mine cu niște ochi a căror expresie era de tot curioasă. -- Te miri, prietene, de starea în care mă vezi, urmă V***; mă socoți poate nebun?... însă ... vro durere secretă; părul său negru și luciu ieșea în bucle unduioase de sub o capelă de paie subțire și se împrăștia împrejurul gâtului său alb ca crinul; ochii săi mari și negri aveau mândria ochilor de vultur, dar totodată luminile lor înotau într-un foc limpede și misterios, prin care ...
... Cincinat Pavelescu - Madrigal Madrigal de Cincinat Pavelescu Eu nu te-nvălui c-o privire În care dorul meu să țipe Când al tău suflet e un înger Ce-ar tinde albele-i aripe, Și, înălțându-se pe-o rază În slava visului himeric, Din fericita mea lumină ...
... mai ales cucoanele — Când vine primăvara Sunt dulci și colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheamă Clara, Fiindcă are Ochi albaștri tare, Și gura ei cu rouge ca de coral Surâde vertical... Un mic vârtej, copil al Neființei, De-a curmezișul străzii rătăcit, Nebun în jurul lui s-a răsucit Să-și prindă coada galbenă cu dinții. Departe ...
... de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului ... nici regi, Cu lanț din tălpi la creștet, prin fier și aspre legi Nu pot să i-o destrame. Nebun s-aruncă dânsa din tot al ei avânt, Dar lunecă și cade de-a pluta pe pământ. Au! cum nu cad pe tine, sălbatico, păreții! Tu mergi să furi ... mă mai bine Și vezi că nu-mi dă gândul prin minte ca să fur! Și-n laturi ea s-aruncă gemând, dar brațul dur Al legii nu-i dă liber, și el cu larg înjur O târâie cu sine. De ghimpii gheții crunte picioarele-n alerg Se sfâșie, se taie ... obrazu-i a crăpat, Tot trupul lui e vânăt, și supt și de-nghețat E rece ca pământul. Oh, cât e de sălbatic al ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta ... al Ruxandei; al uneia Safta, strănepoata Ruxandei, fata unui Toader Buhtea (Grozovanul, pentru că pârjolise niște tătari ce-i călcaseră moșia însemnase postelnicul), și pe al Marghioalei, mătușa postelnicului Mihai. Boierul Iorgu apucase dar nu mai ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai ... nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi: — Băiete, să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost ... știrbească nimic din ce-și puseseră dânșii în gând. Toți rămăseseră foarte mulțumiți; numai mulțumirea unuia nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci ... de sumeția lui și de tăcerea nopții, își ascundea iarăși fața sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de ... ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur pe dânsul. Și un al treilea, și un al patrulea răspunseră în miazăzi și în miazănoapte, până când aceste răcnete se împreunară într-un concert îngrozitor de care și ceriul și pământul păreau înspăimântați ... războim! — Să mergem! — Acolo este fiica domnului, o frumuseță precum n-a înveselit încă pământul, n-a dezmierdat încă ochi ...
... tinda-ndesuită de-o lume de femei. S-abat în două laturi creștinii-n drumul ei, Năuci de fără-vestea urgiei care-i bate. Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate Pe piept, ca o nălucă visată de-un nebun, Desculță, nedormită, și hainele ei spun Că nu e semn a ... paharul: Părea că s-aprinsese de trăsnete altarul. Dar cine-l pune oare să fie Dumnezeu? Copilul lui e colo, și-aici copilul meu: De-al lui îi pasă numai, de-al altora ce-i pasă? Lăsați-mă! E moartă, și uite-i, nu mă lasă! Cu vuiet ea s-azvârle, dar zece mâini o țin. Ea ... Dar alte zece palme pe gură-i pun zăvoare. Așa-necată urlă, la Christ cătând mereu; Copilul lui e colo, și-aici copilul meu: De-al lui îl doare numai și iarăși e curmată De mâinile-ngrozite, de multe mâini deodată, Și mulți se dau în laturi și mulți se-ngrămădesc ... de mulți încercuită, Mâniile slăbiei o fac mai zvârcolită, Și-o clipă, mântuindu-și vorbirea, de sub mâini Ca fulgerul se-ntoarce spre-altar cu ochi păgâni Și geme ca jungheată: De-al altora nu-l doare Pe- ...
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... — Știu mai bine ce-ți priește, Cum am spus, așa rămîne; Pentru drumul cel de mîne De cu azi te pregătește! Mîna Ea la ochi și-o ține, Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. Calu-i alb, un bun tovarăș, Înseuat așteapt-afară, Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată ... în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. El se da tot mai aproape Și cerșea copilărește; Al ei suflet se răpește De închide-a ei pleoape. Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brațe, De-o durere ... ascunde, Și așa de-ncet răspunde Cu o voce dulce, slabă. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc; Se tot duc, se duc mereu, Trec în umbră, pier în vale, Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i ...
... porunci: Dați-i drumul! Calul, simțindu-se slobod, vroi să sară, dar glasul detună groaznic: Stai! Calul rămase pironit locului. Stăpânul îl privi drept în ochi, parcă-l vrăjea, apoi făcu un pas deoparte... Mă zari. Vino aici, îmi zise. Simții că nu-mi mai bate inima. Toate dimprejurul meu parcă ... viața lui, și dintr-a mea, care am fost martor. Maiorul se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel ... în lungul bivuacului, până ce trecurăm de el. Ploaia se întețise, începuse să bată un vânt care ne arunca picăturile în față; caii lunecau, iar al meu, obosit, de-abia se putea ține pe urma celorlalți doi. Repede am băgat de seamă că nu luasem șoseaua și că tăiem câmpul de ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... de zei, pe care Zări sfinte se răsfață din luna ce răsare! Oh! las că fost-au fete destule de-mpărați, A căror ochi umplură toți ochii de nesaț, Și doar al mai vederii, pe-atunci ca ș-altădată Mai fost-au doară fete, dar n-a fost încă fată Frumoasă, ca Lioara, și nobilă ... și-o lume de pământ, Izbi-mă-voi ca fulger, ca trăsnetul de vară, Și voi răpi lui Stâlpeș frumsețile din țară! Am paloș și-al meu paloș de trei ori e-nădit Cu tot oțelul, care trei munți l-au tăinuit În sânul lor, am calul cu strana din Ostroave ... clarii picuri pe lespezi de rubin. S-apleacă preste fața izvorului, voioasă În ape clari se caută copila de frumoasă Și râde când zărește doi ochi sărini și mari Clătindu-se, ca fața izvorului mai clari, Obrazul ei s-aprinde d-o nobilă văpaie Și-n vreme ce-și admiră frumsețile ... de rubin, Ea nu-nțelege boarea, ce-i clătină vestmântul; Și granguri cântă jalnic, dar n-o răpește cântul Ca alte dăți: în apă doi ochi i s-oglindea Și-n ochii ei distrasă alți ochi ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor agiei și măgarii băieșilor, mărginită de o parte cu valea Cârligului, de ... primblarea favorită a concetățenilor noștri, adică un loc întins, primăvara verde, vara galben, toamna negru de glod și numai iarna mai curat, adică alb, fără nici un copac, fără o șosea cât de rea, având ca singură varietate grămezile de gunoi, ce cotiugele boierești aruncă în toată ziua. Cititorii ... va mai fi, va trece și se va uita, ca cedrul Libanului, ca floarea câmpului, sau, dacă vroiți comparații mai puțin biblice, ca fostul club [al ] vânătorilor, sau ca Societatea istorico-naturală. Mai aud încă și alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a ... vedea un ministru sau o damă de sferă înaltă ocupând locul unde cu câteva minute mai înainte șezuse un simplu șef de masă, un laureat al Academiei, un actor românesc, preoteasa cutare, ori băcălița cutăruia. Această cofetărie sau cel puțin localul ei, în minutul când vă scriu, nu mai este. Dl ...