Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE NIMIC

 Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 722 pentru DE NIMIC.

Mihai Eminescu - Nu mă-nțelegi

... Mihai Eminescu - Nu mă-nţelegi Nu mă-nțelegi de Mihai Eminescu În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de ... când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi ­ când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amânduror s-amestecă-n întreg, Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei eterne, Cu marmura cea albă să nu te mai asameni, Să ... ...

 

Mihai Eminescu - Nu mă înțelegi

... Mihai Eminescu - Nu mă înţelegi Nu mă-nțelegi de Mihai Eminescu În ochii mei acuma nimic nu are preț Ca taina ce ascunde a tale frumuseți. Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aș risipi o viață de ... când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară Iar ochii tăi cei mândri scânteie în afară, Încât de-ale lor raze nu pot pătrunde încă Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lor adâncă; Azi ­ când a mea iubire e-atâta de curată, Ca aura de care tu ești împresurată, Ca setea ursitoare ce-o au dupăolaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când sufletu-mi atârnă plutind în ochii mei De un cutremur tainic al tinerei femei Și viețile-amânduror s-amestecă-n întreg, Când înțeles de tine, eu însumi mă-nțeleg. Să treacă înflorirea de-un vânt al recii ierne, Să-nceți a fi icoana iubirii cei eterne, Cu marmura cea albă să nu te mai asameni, Să ... ...

 

Mihai Eminescu - Poesis

... când vei citi aceste șire, n-ai mai putea iubi decât craniul cel îngropat și ochii cei morți a unei fete nebune -nebune de amorul tău ― zdrobite de iubirea ce i-o impusese natura, de iubirea pentru bătrânul ei tată. Tata bolea, eu nu puteam câștiga nimic. Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu-acest mijloc am căpătat bani mulți, prea mulți încă ― căci ... de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. ― Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele ... fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal ― aș fi putut fi nebun. Dar la ce? Apoi, oricât de lungă să fi fost acea nebunie, totuși fiecare își are momentele sale de trezie, momente în care sinuciderea e cugetarea cea dintâi, momente de urât, de scepticism,

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade ... munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De curgeau ca râurile Și-nnegrea pustiurile. Amar mie,-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu năframa de ...

 

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

... Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI     Nimic nu e nou,     Nimica neștiut     Din cîte arăt vouă :     Lumina nouă nu e,     Dar ea desființează     Grămada-ntunecimei.     Cercarea am pornit-o,     V-am dat ... în vicleșuguri,     Se luptă să apese     Strigarea pătimirii !     Stau pînă cînd vîlvoarea     Odată-i prididește ;     Atunci tiranul vina     Descarcă pre ministri,     Ministrii pe tiran ;     Cuvinte de-ndreptare     De joc, de rîsul lumei !     Întărîtînd norodul     Pînă cînd se deșteaptă,     Și cere socoteală,     Și răzbunare cere,     Groaznică-n sfîrșit vine,     Nu de la cer pedeapsa,     Ci de la harnici oameni :     Oameni ce s-înțeleg     Ca dumnezeii vieții !     Vrednici de închinare,     Dar prea puțin folosul !     Numai un punt de vreme     Răsare-a minții floare ;     Rodul al ei, dreptatea,     Puțin ca dînsa ține :     Abia cît rugăciunea     Către cerescul tată.     Îndată zdrevenia,     Frumoasa bărbăție ... Al regulării vieții,     Opinia a lumei     Prea slab se-nfiorează.     Așa n-avem zăbală,     S-înduplece pornirea.     Soțietatea încă     Nu-și cată izvodirea     De om îngrijitoare,     Ca p-un copil să-l poarte,     În veci să-l ție slobod     Cu cele spre odihnă-i,     Ferit de tiranie !     Ș-în veci răspunzătoare     Să ție a lui ființă     De

 

Ioan Cantacuzino - Satiră Omul

... Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție     [Ver ce-n ] lume are stare     [Viță, ] pește, zburătoare :     [Or dih ]ania cea mică,     Nici[ oda ]tă ia nu ... i place,     Pofta-i crește, nu-i dă pace,     Or el ceva ce dorește :     Cu sudoare să strădește     Mii dă ani să n-aibă voie     De-a trăi fără nevoie.     Nici acesta n-o gîndește     [ Cît tră ]iește să trudește.     [ Nevo ]ia-l poartă mai tot dă nas,     Iar ... foarte îl pișcă rău,     Drag argind stă-n cîrcă-i greu     Frica, spaima și minciuna,     Fără calea prea nebuna,     Clevetirea și pîravea,     Cît să mișcă, de acolea.     Iar mîndria frumoasă,     E la dînsul tot dă casă.     Iată multu fericitu     Și decît bou, mai cinstitu.     Dar boabele fără seamă,     Că-i mărețu ... Asemenea și nimerit.     Ca ființa cea prea naltă,     Ticălosul broască-n baltă.     Nici rușine, nici simțire,     Să priceapă c-a lui fire     Este nimic, nimic curat,     Să curmeze în lăudat.     El dă va vrea a fi ticnit,     Va viețui mai nemîhnit.     Părăsească dășărtăciuni,     Tresuri și mult minciuni.     Gură ...

 

Cincinat Pavelescu - Apologia dracului

... Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că ... muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ... Voit-a să vă-mpingă de sus, în adâncimea Noptoasei neștiințe, prin orișice mijloc, Dar eu v-am smuls urgiei spărgând întunecimea Cu degete de foc. Poetul, înțeleptul, tot fiul cugetării Ce lumea mărmurit-a prin faptă și cuvânt, De unde-avu pe frunte lumina inspirării Și-n sufletu-i avânt? Eu, eu vibrez în toată ființa revoltată, În geniul ce-nfruntă batjocura mereu, Eu ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare

... Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că ... lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da ... să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. La-nceput coțofenează, Glasul și-l mai ... ...

 

George Topîrceanu - M. Codreanu: Sonete parnasiene

... a învins Natura, El concurează pe copiii Muzii. El, din nimic, îți dă fripturi și poame Și, totuși, rabdă uneori de foame... E fabricantul nostru de iluzii. Pagliaccio O zi nefastă m-a adus pe lume În veacul vostru de melancolie. Durerea mea — prilej de veselie, Și cugetarea mea — un lanț de glume... Nu pentru biata-mi inimă pustie Și nici de dragul gloriei postume, Ci pentru voi am făurit anume Strălucitoarea mea filozofie. Eu pretutindeni caut în viață Prilej de râs la fiecare pas — Și-adesea plâng sub fardul de paiață... Dar când tristețea cearcă să mă prindă, Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă Și râd, nebun, de propriul meu nas. Samson și Dalila Samson vorbi cu glas adânc: — Știu bine Că-n sărutarea asta care-nșeală Ai plănuit vânzarea criminală, Că ... post vacant la "Contabilitate". Las dragii mele scumpa libertate, — De azi încolo poate să mă-nșele. Nepoților le las instincte rele, Dușmanilor, o dragoste de frate. Las doamnei Șvarț în urma mea "un nume" Și-n loc de bani — supremă mângâiere — Un geamantan cu opere postume. Și plec râzând

 

Emil Gârleanu - Filozoful

... puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate ... pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. De-aici ca și de-acolo, firea lui îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât ... aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferești deschise; îmbrățișări pătimașe, în unghere ...

 

Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)

... Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles        Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit        De-o stranie părere A fost un lung, necontenit        Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său        Ca în cenușa rece ... de-a luci deplin        Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin        Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci        Aprins de ... rost        Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles,        Câte-nțelepte-asemeni, Câte cu moartea s-au ales        A fi surori de gemeni. Câte amoruri se jurau        Să ție pe toți vecii, Pe când de flori se scuturau        Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ        A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt        Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba,        Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa        Și nici chiar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>