Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE NOAPTE
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 1089 pentru DE NOAPTE.
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
... prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu ... Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Când îți trec prin minte acestea, copilă, Te uiți în oglindă și îți plângi de milă: Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ții bine minte Pe nefericita, dulce și cuminte, Fără nici un reazem, care nu așteaptă Decât ... doarmă și să-i stea în casă. Se iubiră cele două proletare: O insectă-umană, una zburătoare. Fata stând pe gânduri, vesela albină Cu galanterie de buze-i s-anină, Ca și când i-ar zice: ,,Au nu știi tu oare Cum că a ta gură-i cea mai ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... răsturnat acum cu fundul în sus și clădit bine pe temelii nemișcătoare, se prefăcuse un biet hambar în care își ținea grîul prietenul meu. Steagul de aur ce fîlfîia era o biată zdreanță de cămașă. Negre, sinistre și mîncate de carii, scîndurile gudronate și lucitoare din alte vremuri își arătau uzura. Geamurile rotunde ca niște ochi purtau bandaje de scînduri ; bucăți de lanțuri sfărîmate atîrnau pretutindeni și nu știu prin ce ciudată întîmplare ancora pe jumătate îngropată în pămînt ca o gheară încleștată mai străjuia și dînsa ... căpitanul care sta în căsuța lui de scînduri de pe covertă, eternul căpitan ce povestește basme levantine și face primăvară împrejurul lui deschizînd o ladă de portocale sau de rodii să vadă ce a ajuns sărmanul lui bastiment ? De cîte ori așteptînd să vie apele mari n-o fi zăbovit el pe o margine de rîu, cîntîndu-și dintr-o armonică sau dintr-o ghitară romanțele lui levantine... De cîte ori, în amurguri, nu și-o fi spus nostalgiile papagalului verde, fără de care un căpitan nu pleacă niciodată la drum...
Ion Luca Caragiale - Tot Mitică
... Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a ... muște. * Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie: - Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima ... Sinaia, se oprește în stația Buda. E foarte cald. O damă întreabă: - Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete... - Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată. - Da' de ce? - Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de ... nu face mofturi... Mitică: O fi abonată la Moftul , monșer! * E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori. La un moment dat, Costică zice autorului: - Pardon, monșer, da' floarea asta e
Dimitrie Bolintineanu - Gherghița
... Dimitrie Bolintineanu - Gherghiţa Gherghița de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori Varsă valuri d-aur peste luptători. Unii-n somnul dulce sufletele lasă, Alții-nșeală timpul bând voioși la masă, Alții-nfrână caii, spăl ... ce, călcat, se-nalță, Doamna, turburoasă, capul său realță. Arde-n frumusețe, viață și mânie, Ca un arc în ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini de lacrimi și langor ceresc, Într-un râu de patimi se re-nviețuiesc — ,,Când al nostru suflet înrobit se-nchină, Orice cuget nobil ni se pare crimă. Forța sufletească, foc dumnezeiesc, Să nu ... a lor turmă mare? Tu-ți ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta; Moartea nu se cade spaima ție a-ți da! Cela ce de moarte se codește foarte, Poartă-n al său suflet semn amar de moarte. Astfel muritorul ce-anii grei insult, La numirea morții tremură mai mult. Să dorească viața robul ce roșește, Când să fie liber inima-i ... și se-ntinerește. Astfel nasc românii chiar prin moartea lor, Căci ei sunt din neamul celor ce nu mor." Zice. Cerul nopții luce sub lumină. De discursul doamnei, domnul se-ndivină. Dă semnal
... Iacob Negruzzi - Prigonire Prigonire de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Prigonire 'nverșunată Ah! ca mine niciodată Om pe lume n-a simțit De-un chip mândru și iubit De m'afund în cugetare Înainte îmi apare — Nesfârșit îl văd în gând Cum surâde dulce, blând; De mă primblu prin grădine Eu îl văd în jur de mine Printre stele, printre nori Și prin aer și prin flori, De ieu cartea, pe-orice pagini Văd aceleași dulci imagini Iar de scriu, eu scriu cu dor Numai versuri de amor. Și când noaptea se coboară Ș'a mea minte împresoară Eu văd iar acel surâs Zioa 'n visuri, noaptea 'n vis. Chipul ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
... nume valurile-l priimesc, Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează, Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune De la fiii României care tu o ai cinstit: Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău ... soarta să-ncununi a ta dorință, Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare: Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat. În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui ... a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc: Prin științe și prin arte națiile înfrățite În gîndire și în pace drumul slavei îl ... ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să ... ceasuri de extaz și de gândire: Șoaptele, adânci murmůre ce iau viața în pustii, A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe ... închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat, Niciodată mândru vultur ce-n văzduh se cumpănește, Acel domn al atmosferei ce un veac întreg trăiește, De ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... Și-a dispărut... adio! M-a părăsit așa, Cu călimara plină de noapte și de proză. E vorba de bacterii și de tuberculoză, E vorba de bacilul lui Koch... Precum vedeți, Un subiect anume făcut pentru poeți! O, nu vă fie teamă... și dracul este negru Când stă să-l zugrăvească ... are Când un tâlhar te-mpușcă, dacă e mic sau mare? O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el, O biată matahală de urs e ca un miel. Câți oameni mor, de pildă, în fiecare țară Mâncați de urși? Trei-patru... Pe când această fiară, Acest vrăjmaș de moarte al genului uman Atacă și distruge pe fiecare an Nu zece, nu o sută... ci mii și mii de vieți, Ci zeci de mii și sute de mii de tinereți " Că judecându-l după isprăvile lui crunte Și după lăcomie, apare cât un munte! Un monstru, un balaur încolăcit în spațiu Ce-nghite fără ... Koch o noapte-ntreagă). Cum toată lumea știe, microbul se propagă Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă, Prin lapte și prin carne ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... mărunte Peste stâlpi câteva scânduri. Ce era ? O simplă punte. — „Rege, nimeni nu cunoaște Ce-i in sufletul femeii, Numai cei de sus ! Și iatä Și-ntr-un lemn s-arată zeii ! De va trece peste punte O femeie credincioasă, Se va-nfrumoșa femeia, Rămâind mereu frumoasă. De va trece însa una Care și-a-nșelat bărbatul, Ea se va negri ca noaptea, Astfel ispășind păcatul. Dar eu cred că nu ... păcate ! Cea mai castă Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea — zice Veda — Este mută, vecinic rece. Gupta strigă, dă un ordin, Dă pe-al doilea, dă vro zece Ș-apoi ... omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mândru Cu virtuțile ce are ; Deci nu-i o minune dacă Dintr-atâte mii de sute De femei, nici una mândră N-am găsit de-a ei virtute ? Iar frum'sețea-i bun netrainic Și ispititor la rele, Știu nevestele-acest lucru, Și, vezi, ce cuminți sunt ele ...
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ...