Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OPREA
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 798 pentru OPREA.
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui și pe aceștia, în zigzag, și, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învățase dintr-atâtea călătorii, și de la alții, știa că pe oameni, mai ...
... Băietul mamei, băiet. Iar bătrânul căuta s-o liniștească: — Taci, Mărando, așa a vrut Cel de Sus. Apoi veni lângă ofițer, se opri la o parte și spuse: Să trăiți, domnule sublocotenent, nu vă supărați, așa-s femeile, mai slabe. Cu două zile înainte, se dăduse ordinul de ...
... celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită ...
... moșule îi zicea lui Cuhulea. Bătrânul, căruia de mult încă nu-i mai plăcea să-i zică astfel, se hotărî să-i spuie, dar se opri îndată, rușinat. Iarna trecu repede; primăvara se pregătea să aducă iarăși moșului bucuria florilor. Lucrurile nu suferiseră altă schimbare decât că Ilie Trăsnea venea acum ...
... în sus și nu-și credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Și cât era de hotărât și de vânjos drumețul, nu-și putu opri
Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ce acoperă o altă grădină fermecată, lebăda — bărbatul rămas singur — trece ca o închipuire, alb ca zăpada, cu aripile ca două scoici de argint, cu gâtul lăsat între ele, subțire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasărea plutește lin, și în ea parcă poartă, rătăcit, sufletul unei ființe duse de pe lume. Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit; în haosul albastru, luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii. Și cum, jos, lebăda sidefează fața apei, sus, luceafărul luminează întinsul tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde ...
Emil Gârleanu - Trandafirul Trandafirul de Emil Gârleanu La o margine de drum înflori un trandafir. Și a fost o minune, căci floarea trandafirului era așa de gingașă, așa de albă, că parcă de la ea se inviorase dimineața ceea de primăvară. Ș-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împrăștia îndată peste întreg cuprinsul câmpiei; fluturii cădeau adormiți, celelalte flori se plecară în fața adevăratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă și ele tulpina măiastră care își desfăcea frumusețea pentru întâia oară pe pământ. Și parcă și lui Dumnezeu îi părea acuma rău că pusese într-o floare așa de minunate însușiri, — daruri pe care nu le împărțise nici în rai. — Lucrul acesta îl șoptise o ciocârlie care, la răsăritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu câte o sămânță din fiecare floare ce creștea pe pământ, să o păstreze, Preasfântul, pentru răsad. Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimțită până atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar dacă aveau câte ceva ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește  La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei  o, lume, mă jelește!  Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. ...
Gelu Vlașin - Cuvântul înainte de turn
Gelu Vlaşin - Cuvântul înainte de turn Cuvântul înainte de turn de Gelu Vlașin Într-o zi mi-am construit un turn de cristal. Din vârful lui au început să-și ia zborul cuvintele... unul câte unul, încetul cu încetul, până când aerul a devenit o respirație întreagă, până când trecătorii grăbiți s-au oprit în fața turnului ca să admire ploaia cuvintelor. Apoi s-a născut un curcubeu cu aripile întinse peste oameni și turnuri. Culorile lui s-au transformat în fluturi și-au început să cânte. Era un concert de aripi și culori și cuvinte. Într-un târziu a venit moartea. Era așa cum mi-o imaginasem. Înaltă, frumoasă și rece. Avea o rochie de mireasă, albastră și în mâna stângă ținea un trandafir alb. S-a urcat în turnul meu de cristal, mi-a zâmbit într-un fel ciudat și neînțeles apoi și-a întins aripile și s-a înălțat la cer. Împreună cu ea și-au luat zborul câțiva prieteni dragi... Poate că moartea nu-i decât un zbor dintr-un turn de cristal în care s-au născut
Gelu Vlașin - Fratele (Vlașin)
Gelu Vlaşin - Fratele (Vlaşin) Fratele de Gelu Vlașin fratele meu știe el știe că muntele-i susul fratele meu cât vârfurile atinge uneori cerul nu-i pasă cum vântul gemete scoate fratele meu piramida cu fruntea înfiptă-n scoarța trecutului fără el timpul meu s-ar fi oprit în