Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE ACOLO
Rezultatele 251 - 260 din aproximativ 922 pentru PE ACOLO.
Alexandru Macedonski - Stuful de liliac
... o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori, O zi în care șoapte de îngeri se coboară Și vin pe-o adiere să cânte printre flori. Subțiri ca o dantelă urcau mereu din apă Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac, Și prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă, Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac. Plăpândele lui ramuri abia înmugurite, Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit, Nainte de-a-și da rodul mureau învinețite Când ea veni să șeadă sub stuful oropsit. Atunci acele ...
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
... duceau de-i închideau La Stambul, în turnul mare [3] Ce se-nalță lângă mare, Unde zac fețe domnești Și soli mari împărătești. [4] Mult acolo nu zăcea, Că sultanu-i aducea Lângă foișorul lui Pe malul Bosforului. ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! Adevăr e c-ai chitit Pân-a nu fi mazilit, Să desparți a ta ... de legea mea!" Sultanul din foișor Dete semn lui imbrohor. Doi gelați veneau curând, Săbiile fluturând, Și spre robi dacă mergeau, Din cuconi își alegeau Pe cel mare și frumos, Și-l puneau pe scaun jos, Și cât pala repezea, Capul iute-i reteza! Brâncovanul greu ofta Și din gură cuvânta: ,,Doamne! fie-n voia ta!" Cei gelați iarăși ... vă ștergeți pe pământ Cum se șterg norii la vânt, Să n-aveți loc de-ngropat, Nici copii de sărutat!" Turcii crunt se oțereau Și pe dânsul tăbărau, Haine mândre-i le rupeau, Trupu-i de piele jupeau, Pielea cu paie-o umpleau, Prin noroi o tăvăleau, Și de-un paltin ... era imbrohor. ↑ Prin turnul mare se înțelege negreșit cetatea numită de turci Edicale, ridicată pe ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... Bătrâna? Nu!... Ne așteaptă... Doamne! Doamne!... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din ... albe, de ți se părea că e o hârtie sclivistă ori o batistă spălată și-nălbită în două sute de ape. Și care călător trecea pe acolo, ori pe jos, ori călare, ori în căruță, cu un cal, cu doi, cu trei, ori cu oricâți să fi fost, că era drum umblat și bătut ... și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot de ele dai cu ochii; tot pe ele le vezi fudulindu-se tot
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... vitejia, în paloș biruința, iar la temelia «palatului de cleștar», odihna norodului tău. Acolo zac, la umbră, ferecate, patimile mari și mici, care fac pe om fericit și nefericit. Ia seama, fătul meu, că de le-i slobozi, ai să-ți vezi supușii pe unii în desfătări, iar pe alții în ahtieri. Ține aste patru chei, și să nu cobori în cele patru încuieri de sub talpa palatului decât atunci când ți-o pieri ... că dacă stema îl apasă așa de greu, nici nu se mărește, nici se micșorează, ci-l apasă, așa cum atârnă și el de greu pe perina de pe scaunul împărăției. Și spune-i că, neavând copil de parte bărbătească, să cunune pe una din fete cu flăcăul care, zicând din fluier, îi va preface părul în inele de aur, cu flăcăul care se învelește cu cerul și ... porniră din locul lor! În acel vuiet, glasul Înțelepciunii se risipi ca nisipul în luptă cu vijelia. Iar sora împăratului, pierzându-și cumpătul, se repezi pe ușă afară, scăpând cele patru chei, care zornăiră pe pardoseală... Când se trezi pe ...
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului
... o dau cu var, trag brâie frumoase pe dinafară și pe dinlăuntru. Chiar bătrânii, care de obicei numai șed pe prispă la soare, îi ocărăsc pe cei tineri și povestesc fel de fel de întâmplări din viața lor bătrânească — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să ... nostru basarabean. I Ale cui curți aceste înalte, Domn, Domn! De-s cu cerul asemănate -- Domn, Domn din cer! De sub nouri merg cu tunuri, Pe sub stele cu zăbrele, Pe pereți, porumburi verzi, La icoane mintă floare, Pe podele turturele, La ușori mărunchi de flori, La portiță hulubiță, Dar în mijlocul curților Șed mesele întinse, Scaune cu jilțuri puse, Făclii de ceară aprinse ... steaua ne-am pornit. Iuda pe Hristos l-a prins, Și l-a prins și l-a legat, Sus pe cruce l-a suit, Ș-acolo l-a răstignit. Mâinile i-a țintuit, Unghiile i-a străstuit, Picioarele i-a pironit, La Golgota ... nouă că în înțelegerea moldoveanului sărbătorile de Ajun și de Crăciun sunt înfățișate în chipuri de oameni, ei sunt domni, cuconi mari și au doamne: pe ...
... Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor ... pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc ... am trăit. Mergi, mergi, ușoară barcă, în dreptu-acelei stele, Căreia i-am dat nume... un nume ce slăvesc, Nume ce-n înfocarea închipuirii mele Pe strălucita-i frunte îl văz și îl citesc. Acolo te oprește, acolo priveghează, Cât raza ei asupră-ți ș-asupră-mi va zâmbi; Când va pieri cu noaptea, atunci te depărtează, Și iar cu noaptea vino la ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... n stare să-ți refuze nimic. - Atunci, ce e de făcut? zic. - Du-te d-ta la madam Preotescu și întreab-o cum îl cheamă pe băiatul pe care mi l-a recomandat ca să ți-l recomand d-tale. - Sărut mânușițele. Și alerg la Preoteasca... Zic: - Madam Preotescu, uite la ... m-a trimis să-mi spuneți dv. - Eu... drept să-ți spun... nu mai mi-aduc aminte, pentru că i-am avut numele pe o însemnărică, pe care am lăsat-o la Mari; dar putem afla de la Diaconeasca - șade aci aproape- ea m-a rugat, că știe cât ține ... nimic lui Mari și d. Costică Ionescu profesorul pe d-ta nu te refuză niciodată. - Atunci - zic - cum facem? - Stăi nițel, să trimit să cheme pe Diaconeasca; este aci alături. N-aștept mult. Madam Diaconescu vine. Dar, fatalitate! și dumneaei se află în aceeași necunoștință despre numele junelui nostru protejat: însemnărica ... pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit... - Iar?... ești cu birja... hai de mă du degrabă la Georgescu. - Haide. Ajungem... Aștept în birje pe ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... feerică luată de valuri. Sosesc corăbiile, Vino, Să le vedem cum intră-n port, șoptea fantasticul meu tovarăș, și ca și cînd am fi așteptat pe cineva, pe cine știe ce princesă îndepărtată ori cine știe ce daruri trimise de vreun nabab din Orient, alergam spre port, să vedem sosirea corăbiilor. Și vasele ... cheiului trist de unde se deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de multe ori pe față, și balsamul adormitor al versurilor ne adormea nostalgiile. Ceteam împreună poeții moderni și, fermecați de armonia lor, cercam să-i transpunem pe românește. Lucram amîndoi, și poate dacă vremurile nu ne-ar fi despărțit, colaborarea noastră să fi dat roade. Aveam unele afinități, și-mi aduc aminte ... aminte, Aducerile-aminte-s odăi fără zăvoare — Odăi pustii prin care să intri nu-ndrăznești De cînd muriră-n ele străbunii... Și trăiești Trecînd pe lîngă ele tăcut prin coridoare... Le știi că sunt acolo, așa precum au fost — Aci-i odaia roză și colo-i cea albastră, Și liniștea sporește sub tristul adăpost, Și-așa nepăsătoare se scurge ... ...
George Topîrceanu - Rapsodii de vară
... De când nu te-am văzut?... Salcâmii plini de floare Se uită lung spre sat, Și-n soare Frunzișul legănat Le-atârnă ca o barbă... Acolo mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. Acolo, ca-ntr-un templu, De-atâtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. Pe când departe-n zare, Mirat ca un copil, Răsare Un astru inutil... II Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti ... Și-n orice strop de rouă Văd două brațe, mici Ca două Picioare de furnici. Dar dacă o lăcustă, Din verdele talaz, Robustă Îmi sare pe obraz, - Din ochii mei dispare Mirajul interpus, Pe care L-am zugrăvit mai sus, Și-n ochii mei deodată, Ca-n alte dimineți, S-arată O tufă de scaieți... III Acum natura-ncepe ... jurul tău... Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine, Să-mi spuie ce-a făcut... Așa, spre zarea largă, Pe zi de-atâtea ori Aleargă Pe drumuri lungi de flori. V Târziu, când peste lanuri Coboară spre câmpii Noianuri De umbre argintii; Când luminosul crainic, Luceafărul stingher Și tainic S-aprinde ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
... Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca ... meteor de groază, comet prea fioros! Fără să-i știe drumul și d-unde oare vine, Dincolo el de față să se vedească bine Ș-acolo să m-arate și eu cine am fost. Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire? Dragoste e ființa-i, rază de ... se închină, cerul el îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blândețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește; În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În ... ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... un gust deplin sigur de sine afară doar de acel: Ura! Vulturul în nori Răcni falnic de trei ori din strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci, și unde ne și întâmpină, neapărat, epitetul falnic, acel trocheu pompos, de genul pe care francezii îl numesc pompier, epitet ajuns apoi inevitabil la Alecsandri și la alții; un adevărat recvizit nenorocit din acele care fac modă și durează ... se exprimă ca să priceapă toți și să placă tuturor. Înainte de a arăta, prin exemple, înfățișarea originilor poeziei românești celei noi, epocă pe care am intitulat-o cu numele lui Asachi și Eliade Rădulescu, trebuie să pomenesc doi versificatori: pe boierul Alexandru Beldiman și pe cărturarul Budai-Deleanu, autorul poemei eroicomice Țiganiada. Amândoi aceștia beneficiază, prin sinceritatea scrisului lor, de aceeași situație față de conștiința literară actuală ca și vechiul ... verva satirică în poezia noastră. La Budai-Deleanu cu o muzicalitate surprinzătoare, la Beldiman cu o violență de limbaj superb familiară, ne întâmpină, întâia oară, pe românește, invectiva în formă artistică. Budai-Deleanu apostrofează astfel pe românul ajuns, din vânjos ce era ...